deea // supermagnet

De ce toata lumea are senzatia ca brusc daca investim in twitter o sa fie totul minunat si o sa renuntam si la centrale? Daca twitterul ar lua jumatate din numarul de plangeri pe care le iau centralele ar face poc in primul rand, dupa care ar enerva pe multi care oricum nu-si rezolva problemele prin conceptul de ‘call centre’ ..how ’bout we get rid of the concept in the first place? Daca ai ajuns atat de mare incat sa ai nevoie de centrala in India, e momentul sa-ti pui intrebarea ‘ce-ar fi daca centralele astea n-ar exista?’

Ce-ar fi…

“For newlywed Mukherjee, who earns around $3000 per year (a high salary for a young Indian urbanite, yet a mere one-sixth of the average call-center wage in the States), such tales are a bizarrely intimate insight into the downside of the American Dream. She admits that she always thought of the U.S. as a place with “a never-ending supply of money and material possessions,” where crises are solved by Bree Van de Kamp turning up on the doorstep with freshly baked muffins. So did most of her colleagues. Indeed, call centers are renowned for emulating and idolizing U.S. culture. At 24/7 Customer, agents learn to speak with fake American accents and adopt Anglicized names like Kate and Ben. They attend crash courses in American history and study staples of Americana like Friends and The Apprentice. 24/7’s lobby says it all: The walls feature murals of smiling call-center agents, dressed in the casual, geek-chic fashion of Silicon Valley hotshots, alongside giant corporate slogans. We are a highly motivated, performance-driven organization, says one.”

Cateva chestii care au in inceput promitator si ar putea continua in aceeasi nota dar pe alocuri scartaie:

MAE Romania care da informatii dar nu stiu/nu cred ca raspunde la intrebari; daca ar raspunde ar face cautarile de pe site-ul lor mult mai usoare;

2. Tarom care pare sa raspunda la intrebari si sa ofere informatii dar nu a facut vreun efort special in zona PR, de exemplu sa ne linisteasca cu ce-au facut sau n-au facut sotii Banica;

3. RATB care cred ca a amortit de la frig, altfel mai anunta intarzieri si aglomeratie pe diverse trasee si alte diversiuni;

4. Politia Capitalei care are si facebook si as zice unele poze chiar relevante in caz ca la TV cenzureaza continutul; la ei pe fb nu. Buletinul informativ devine usor plicticos dar cred ca daca isi filtreaza singuri continutul punand informatii doar despre lucrurile cu adevarat relevante sau producand stiri gen ‘tineti mainile pe buzunare in autobuzul x, y’ si eventual informatii de bun simt despre unde sa nu te plimbi pe strazi noaptea ar fi si mai urmariti considerand ca raspund la intrebari;

5. Tnuva Romania: nu stiu cine scrie, ce face dar e foarte prietenos sau prietenoasa. Sau mai bine zis a fost. Peste craciun pare ca a disparut de la post dar facea bine ce facea cu mici exceptii: nu stiu cati oameni ar vrea sa fie prieteni pe twitter cu iaurtul si laptele, dar mai degraba sub ideea de mic dejun sanatos sa-si creeze un sub-brand care chiar are relevanta. Mai bine zis, cu cine ai fi mai degraba prieten: cu zuzu sau cu Tnuva? I thought so;

Insemnari optimiste si incurajatoare, da? Nu doar nervi si ‘asa e prost’. Habar n-am cine lucreaza la ele, daca citeste, daca ii pasa dar ideea e ca se poate

Acum cateva zile cred ca Mark Zuckerberg was tripping on acid cand a spus ca n-ai nevoie (ca fiinta umana) de intimitate si protectia datelor pe facebook mai nou, adica oricine poate sa te vada, sa te gaseasca, sa stie ce faci fata de ideea cu care incepuse, aia de retea pentru studenti de Ivy League sau ce era. Studentii inca au retele si cel putin o vreme ma simt usor fericita ca Manchester Metropolitan University ‘10 si Manchester Metropolitan University Graduates o sa ma tina cat tine facultatea si cat o sa am o adresa @stu.mmu.ac.uk

A demonstrat asta prin putin PR aratand ca prin pozele lui n-are ce sa ascunda, in mare parte poze inocente din sediul Facebook, o poza cu prietena la calculator, una cu el in pijama cu un urs in brate si le-a zis oamenilor de peste tot ca privacy is dead. Intimitatea a murit, vezi doamne, dar intrigile si facebook stalking continua cel putin in lumea muritorilor de rand.

Pana aici nimic din ce nu stiam deja, dar saptamana asta totul a luat foc parca. Google a lansat un telefon si pentru ca Google nu stie sa lucreze cu publicul – orice ati crede, credeti invers; nu tu, nu eu, nici noi cu totii nu suntem ‘clientii’ google; Noi suntem obiectul pe care il detine si il vinde companiilor care ne baga publicitatea pe gat. Spunand asta ca om care lucreaza in publicitate nu e frumos dar e adevarat – si pentru ca pana acum n-au mai vandut ceva unor oameni au vandut un telefon oamenilor care suna la AT&T si profita de minunea numita call centre ca sa intrebe ‘de unde il aprind?’

PS – pauza un moment. A trebuit un ARTICOL INTREG pe Realitatea sa ne spuna ca a ajuns primul Nexus in Romania si ca Michael Arrington insusi a adaugat-o pe twitter pe fata care a castigat concursul si i-a spus ‘draga mea, trebuie neaparat sa vorbim’. De fapt i-a zis doar ca trebuie sa o contacteze telefonic dar in ziua in care Google a lansat Nexusul a fost un fel de fapt divers in categoria de stiri business si cu atat mai putin l-a interesat pe muritorul de rand ca Google a mai facut ceva. Google duce de vreo luna si mai bine o campanie agresiva de promovare a Google Chrome si in marea de HTC-uri HD2, iPhone la 3 retele deja cred ca oamenilor a inceput sa le pese cat negru sub unghie sau pur si simplu nu mai observa. Schimbarea se produce in mod invizibl.

1. Metro, ziar zilnic gratuit in marile orase si 2. Reclama din Leicester Sq de la metrou si acelasi text ca pe pagina 4 din Metro

Au vandut un telefon, oamenii s-au trezit ca au telefon, au retea dar cui reclamam daca nu merge? La cine sunam? In magazine tuturor li se spune sa mearga pe google.com dar problema e ca pe google.com nu gasesti un numar de telefon, cu atat mai putin un call centre. A iesit atat de prost incat Google a trebuit sa nu mai cenzureze continutul in China ca sa o scoata la capat cumva sau macar sa balanseze situatia.

Intre timp, pentru ca tot Google a inceput sa afiseze rezultate in timp real din twitter, Facebook a facut tot posibilul sa arate ca twitter. A creat un live feed, acum am doua feeduri, inca un lucru in plus pe care sa nu-l citesc (ca oricum nu-l citeam inainte) si mentiunile in status update PLUS status update prin email. Ca dovada ca i-a casunat tare de tot, in Facebook poti sa cauti (evident) in status updaturile tale si ale strainilor, din ce in ce mai mult ca twitter search. Cireasa de pe tort, ca sa fie indexati in Google evident s-a renuntat la privacy settings. Cineva o sa inceapa sa planga candva si o sa strige ca vrea la mama.

Totul e minunat de intamplator. Pe mine ma doare capul si asta e doar o parere in caz ca trebuie sa va reamintesc – multi o sa ziceti ca nu, dar de fiecare data se nimereste cineva care sa-ntrebe da’ ce-oi fi tu mai desteapta? Nu-s, doar ghicesc in pastile de ibuprofen. Imi induc o transa si de acolo ies teorii..cum e previziunea ca social media 2010 o sa fie in mare parte despre real time search aka cautare in timp real

Aventuri pe internet, cu mentiunea ca sunt lucruri plictisitoare care mie mi se par fascinante/interesante pentru ca nu au mai fost documentate pana acum:

• Poze cu istoricul lucrarilor de la pasajul Basarab, din 2006 pana azi
• Politia Capitalei e pe twitter si acolo pare chiar de treaba; in ciuda numelui oarecum greu de memorat, sunt chiar umani! De fapt, sunt si pe facebook pentru cei pasionati si voi ceilalti, nu radeti, ca e de bine!

Manafu facea experimente in care ii ruga pe oameni sa isi puna in status la yahoo nu-stiu-ce mesaj. Nu pentru ca avea ceva de transmis, dar ca sa dovedeasca ‘uite, se poate’. Un exemplu, apropo de ce ziceam mai devreme, e asta:

Vrei invitatie pentru a testa serviciul nostru beta? Urmareste pasii astia: scrie pe twitter ’serviciu beta invite @ http://cevaadresa.com ‘ si spune-ne id-ul de twitter si iti dam. 

Eu as zice nu mersi, nu vreau sa stau sa pun mesaje pe twitter prin care le fac reclama gratis cand nu stiu despre ce e serviciul. Altii sunt suficient de curiosi de la primul indiciu incat nu prea le pasa. Si exact nepasarea lor pe care conteaza si cei care au venit cu ideea. 

Unii zic ‘nu vrem sa facem asta pentru ca enervam unii oameni’ – nu stim pe cine enervam, pe cine nimerim si in ce fel. Altii zic ‘foarte bine, putem sa masuram cati fraie curiosi chiar o sa puna asta pe twitter.’ O sa se vorbeasca despre noi si de asta avem nevoie. Putem clasifica si asta drept ‘vorbit’ desi incerc sa dau un exemplu de ‘altfel’ doar.

Banuiesc ca tine de filosofia fiecaruia, eu cred ca beneficiile si avantajele ar trebui sa existe intain in produs sau serviciu atunci cand esti al ‘nspelea om care face ceva unealta pentru twitter. Daca (inca) mai exista oameni ofensati ca se practica asa ceva, asta e

Exemplul mentionat mai sus: cliqset

Azi dimineata, cel putin atunci cand am observat eu, site-ul Skittles.com a luat o noua infatisare. Ca idee, au creat un mic widget care pluteste undeva in stanga paginii, continutul fiind exclusiv sourced din alte parti: facebook, twitter si tot asa. Site-ul este creat si dezvoltat de catre Modernista din cate imi aduc aminte, iar asta reprezinta o miscare foarte curajoasa din partea lor, cel putin daca ne gandim la faptul ca internet = hate machine. Daca nu sunteti familiari cu conceptul, ecuatia ar trebui sa spuna totul, adica internetul transforma tot ce credeati a fi inocent si nevatamator intr-un produs finit urat. Fara a intra in detalii, multi se intreaba asa:

• Cat o sa dureze pana cineva le strica avantul si ce se va intampla daca intr-adevar se ajunge la mesaje defaimatoare pentru Skittles pe twitter, ajutate bineinteles de hashtag-ul ‘#skittles’. 
• Pentru ce?

Sunt si eu in categoria scepticilor care se intreaba de ce oare – si-au gasit momentul ideal din perspectiva mea, mai ales ca in Marea Britanie si in Statele Unite sau in alte tari din Europa twitter apare constant la stiri. Statele Unite s-au convins de cand cu incidentul din raul Hudson si Europa dupa accidentul aviatic din Amsterdam. Atacurile din Mumbai erau probabil prea departe geografic ca sa aiba rezonanta cu vietile de zi cu zi ale oamenilor de prin diverse regiuni apropiate noua

Banuiesc ca in nebunia lor si-au dat seama ca exista si oameni care au profitat si au facut reclama la viagra si alte lucruri (e bine ca iti cere varsta inainte sa intri pe site). Dar pe de alta parte e o miscare curajoasa, site-ul skittles te lasa cu ideea ca skittles e ca orice alt dud/duda in lumea web 2.0 – youtube, flickr, facebook si tot asa. Sunt curioasa daca o sa filtreze continutul care va aparea pe pagina – si cum – sau daca o sa renunte la idee daca scapa de sub control

Manafu a facut un experiment (singurul de genul asta) si a fost vadit dezamagit de faptul ca nu se intreaba nimeni unde a disparut, pe cand eu ma intreb de ce zoso nu mai da morning pr0n pe twitter, dar stiu ca nu-mi trebuie twitter ca sa-l gasesc.

Intre timp, cititi un articol despre cartea ‘Soni’ din Evenimentul Zilei si fragmentul de text pe care l-am citit eu in Google Reader:

„Soni“, cartea lui Andrei Ruse, are toate şansele să ajungă una „cult“ pentru generaţia Yahoo! Messenger, cu fraze din ea puse la „status“.

Daca as mai avea sase luni de trait…l-as cauta pe Faris Yakob si i-as zice “bai, ai avut dreptate!”. Oh wait, I can do that on Saturday.

In alte cuvinte, romanul e ok

Azi din nou aflam despre atacuri din Mumbai de pe twitter si flickr, intainte sa apara la stiri sau sa vina prin jurnalisti.

PS: Later edit - AP are fotografii

Multi oameni n-au fost invatati ce inseamna empatia si a te pune in pielea consumatorului. Uneori nici aici, ca nu e totul pe roze, dar foarte putini observa asta cand vin din locuri in care customer service nici macar nu exista. Ca in Romania, de exemplu, unde singura tanti care mi-a zis buna ziua si la revedere inapoi cand i-am zis eu prima a fost tanti de la cuptorul de paine.

Vladimir Oane zicea azi pe twitter de cineva care se plangea de serviciile emag. Povestea pe scurt, emag suna respectiva persoana sa vina sa-si ridice produsul, la depozitul lor sau ce au in Crangasi da peste un angajat care ii zice doar un ‘ne pare rau, produsul nu este in stoc’ si atat, fara scuze, fara explicatii. Daca va pasioneaza sa cititi, asta e fragmentul:

“Aseara ajung la sediul Emag, ma duc la ghiseu si spun ca am venit sa ridic laptop-ul. Tipul de acolo a stat cam 2 minute cu nasul in calculator si imi spune “imi pare rau, calculatorul nu a ajuns”. Eu ii spun respectuos “sigur a ajuns, am fost sunat astazi de cineva de la dumneavoastra si mi s-a spus ca dupa ora 19.00 este ok sa il ridic, va rog sa verificati”. Agentul “imi pare rau, este o greseala, nu este in stoc….” 

Macar sa mi se spuna pe un ton respectuos ca a fost o greseala, ca poate cuiva ii pare rau… Expresia de pe fata tipului este ceva gen “ghinion, n-ai laptop si daca nu-ti convine, oricum sunt o gramada de prosti care asteapta la rand, asa ca da-i drumu”.”

Asta suna a Tesco online ordering, doar ca aici Tesco nu e singurul magazin de la care poti sa iei si aici e mai nasol daca minti ca angajat. Pus in pielea unui angajat Tesco cu aceeasi situatie, nu poti decat sa presupui ca omul din fata ta e foarte nervos ca nu i-a venit produsul. E foarte suparat pe Tesco si se va plange unor 20 de oameni (cel putin) din cercul lui de prieteni, de la serviciu (in ro te poti plange pe twitter si te asculta mai multi, in UK twitter e un fel de moft si oamenii in general nu se plang decat celor pe care ii cunosc) si tot asa. 

Nu poti decat sa incerci sa il linistesti, sa iti ceri scuze chiar daca nu e vina ta si sa ii spui ca vei suna la store manager (si chiar vei suna de fata cu el, ca dovada ca incerci sa ii mai reduci din amar) si daca maine nu mai esti in tura sa lasi cuiva instructiuni si sa il cauti sa-l intrebi daca si-a primit produsul. Prin telefon, prin email, ca nu-ti pica mana daca faci asta.

De ce?

Uite, de exemplu ‘The Container Store‘ are niste principii pe care fondatorul tine sa le reaminteasca de fiecare data. Gen ‘omul in desert’ :

“Container Store employees are told the story of a man crawling through the desert gasping for a drink of water. He finds an oasis, where an ordinary retailer gives him water. If it had been a Container Store retailer, employees are told, he would have been told “Here’s some water. Do you also want something to eat? And I see from your wedding ring that you are married. How about we call your family and let them know you’re here.” The principle is that you’re cheating the customer if you are not offering them the opportunity to buy more.”

Cum am prea mult timp liber stateam si imi faceam ordine in RSS reader si renuntam la o gramada de bloguri sau site-uri pe care nu le mai citesc, sau daca le citesc le citesc in sila.

Intr-o prima etapa, daca un site interesant n-avea feed RSS nu il mai bagam in seama. In a doua etapa, daca un feed devenea plictisitor, repetitiv, neinteresant, inferior altor feed-uri mai bune, deja nu mai conta foarte tare, renuntam la continut.

Asta in ceea ce priveste tot ce inseamna stire cel putin.

Cat despre oameni, am descoperit prin intermediul facebook, vorba lui Jon Lajoie, ca oamenii in general do not give a f*** sau give too much of a f*** despre cum se foloseste facebook aici in UK.

Sunt persoane cu care ma intalnesc zilnic la facultate si sunt numai cu ‘what they did on facebook’, cu cine au vorbit, ce poza a mai aparut, daca nu esti pe facebook pur si simplu nu existi in lumea lor si sunt vadit dezamagiti daca nu le-ai citit status updates sau nu le-ai verificat profilul.

Daca ar sti de twitter cred ca mi-ar iesi peri albi in cap cu ‘nu ma urmaresti?’, chiar daca si asa, cand nu stii ceva despre ei nu faci parte din audienta celor carora li se adreseaza. Daca ar sti si de friendfeed probabil ca as crapa direct. Ma bucur ca n-au bloguri. Ma bucur ca ei nu-l citesc pe al meu. Nu contest faptul ca gandesc pentru ei insisi dar ca orice masa mare de oameni (in cazul asta foarte diversi), abia un procent foarte mic va crea ceva continut original si interesant, cel putin. Redefinind interesant, imi dau seama ca de fapt s-ar putea sa fac un pleonasm. Pentru mine tot ce e original e interesant intr-o oarecare masura, si de obicei original inseamna ori autentic, ori nou. Doar ca pana si cuvantul ‘nou’ a ajuns sa insemne altceva pe internet. Nou in general sau nou pentru mine? Nou pe internet inseamna acum maxim o zi, vechi inseamna de acum doua zile sau de ieri dimineata chiar. Nu mai e nou ca in jurnalismul traditional, unde ‘nou’ isi pastra intelesul toata saptamana si o stire ‘veche’ era de acum doua saptamani. Pe internet, de acum doua saptamani e antic deja.

“Closing your eyes isn’t going to change anything. Nothing’s going to disappear just because you can’t see what’s going on. In fact, things will be even worse the next time you open your eyes. That’s the kind of world we live in, Mr Nakata. Keep your eyes wide open. Only a coward closes his eyes. Closing your eyes and plugging up your ears won’t make time stand still.”

Haruki Murakami

Fake following este probabil una din cele mai tari chestii gandite de cineva pana acum.

Nu stiu daca ati observat, dar oricum e in natura umana sa transforme orice intr-o competitie. Pe last.fm e vorba de cata muzica ai ascultat. Ai ascultat muzica mai buna? Mai multa? Indiferent de cat de subiectiva e perspectiva, tot o sa existe competitie. Ai 60 de prieteni pe facebook? A, pai eu am 122. Numeric superior, oricat ai incerca pe cineva sa convingi ca nu conteaza cantitatea, ci calitatea, ai gresit locul. Nu intr-un mediu superficial. E ca si cum te-ai duce in mijlocul unei prezentari de moda sa faci reclama la restaurantul cu delicioasele sarmale si apetisanta mamaliga. Poate tu ai dreptate si asa-ti place tie, dar n-ai cu cine.

Revenind la fake following, prima oara friendfeed mi s-a parut o inventie draguta. Avem profiluri online atat de multe, ce facem cu ele? Ne ia prea mult sa le verificam intai pe ale noastre, pe al prietenei, prietenului, familiei, toti prietenii nostri si prieteni ai prietenilor. De multe ori oameni putini pot genera atata continut incat mi-e greu si lene sa trec prin tot. Cine stie ce pierd, riscul meu. Mi-as dori sa existe nu numai fake following, ci o mai mare importanta acordata posibilitatii de rating a unor stiri, pe sistemul thumbs up si thumbs down anonim. Facebook face chestia asta, cu “more of this” si “less of this” cand iti dai seama ca cineva are logoree sau sufera de exhibitionism. De fapt, a intrat in sistemul de ‘leave me alone’ si a contribuit cu urmatoarele lucruri:

• Toate application boxes au fost mutate intr-un tab separat al profilului pe care il accesez doar daca vreau sa le vad, in toata gloria lor.
• “More news like this” si “Less news like this” cand ma satur sa aud de aceleasi persoane tot timpul.
• “Ignore all invitations from this person” cand aceleasi persoane trimit 100 de invitatii la bauturi, cadouri, animale si alte balarii pe facebook. Nu ma intereseaza una, e clar ca nu ma va interesa nici a suta invitatie pe care mi-o trimite respectivul sau respectiva.