deea // supermagnet

Nu stiu daca Lurpak Bake Club e valabil si in afara Marii Britanii dar daca cineva vrea sa mi se alature, e binevenit sau binevenita. Ideea e simpla; noi pornim un club si o data la o saptamana, doua sau ce interval ne alegem trebuie sa facem ceva la cuptor; pana acum fara nimeni in el am facut pandispan, chec si un tiramisu, desi ala nu se pune . Ma rog, de fiecare data cand le faci, bagi o poza si o pui pe website-ul respectiv dupa care ei iti pun poza in contul Lurpak de pe twitter (si nu conteaza daca n-ai avut unt in el, esenta e sa ai o prajitura sau o placinta sarata)

Zisul pandispan cu visine

Printre altele, am fost la un festival de bere si pentru vreo doua zile am lasat licenta deoparte pentru ca daca ma gandesc la ea prea mult, strica. Dupa doua zile am avut brusc un moment de limpezime si m-am apucat sa sterg ce nu-mi placea si acum cosmetizata si tot arata chiar bine..joi vine momentul adevarului, anume daca trebuie sa schimb, sa sterg, sa mai adaug sau daca e bine. In rest sunt usor dezamagita de niste cursuri si profesori, de altfel ca toti ceilalti, pentru ca ce e ‘creativ’ pentru unul e urat si impopotonat pentru altul si nimeni nu poate sa ajunga la un acord. Anyway.

Ce vreau sa spun (si mi-am dat seama abia dupa licenta) e ca sunt genul de persoana care (mai nou) daca lucreaza, trebuie sa lucreze, but don’t get me wrong; am o limita de atentie de maxim 35 de minute deodata daca sunt norocoasa, doar ca in alea 35 de minute trebuie sa concentrez toata atentia si grija de care pot fi capabila. Daca stau si ma gandesc, pot sta cu orele in sir in fata calculatorului, cam ca atunci cand bei si ai senzatia ca ideea ta e cea mai buna si o sa-ti ia un premiu (cum zicea Naumovici). Pe masura ce lucrezi iti dai seama ca nu e asa, ca de fapt aiurezi si ca mai bine te culci, iesi la aer, bagi o sesiune de bungee jumping, mai faci un tort sau o prajitura si te intorci dupa o zi sau doua la ce aveai de lucrat. Altlfe o sa innebunesti crezand ca lucrarea ta e sublima si ia o nota proasta

That is all.

Intrebarea zilei de la riscograma.ro (care apropo e un site genial): oare cum e mai bine sa fii pagubit: de proprii angajati (ca in Romania) sau de clienti in aproape aceeasi masura ca de angajati?

10 metode pentru a-i prinde pe angajaţii care te fură : riscograma

Confirmarea deplină a desconsiderării aveam să o capăt după-amiază. Ieşisem din tură şi în drum spre casă m-am oprit la hipermarketul Cora să-mi cumpăr ceva de mâncare. Ca de fiecare dată, mi-am lăsat bicicleta afară, la rastel, şi am intrat la rafturi cu rucsacul în care port tot timpul cheile, pompa şi o cameră de rezervă. Şi atunci, pentru prima oară după ani de zile de când fac aşa, unul dintre acei paznici cu sârmă în ureche m-a tras deoparte şi, foarte politicos, ce-i drept, m-a rugat să îi arăt ce am în rucsac. El n-a vrut să recunoască, a spus că se mai fac asemenea controale prin sondaj, chiar dacă nu au ţiuit alarmele, însă era clar că salopeta mea de gunoier i-a trezit suspiciunea că aş fi ascuns ceva în rucsac. Nu i-am reproşat nimic, fiindcă eu însumi am crezut, până să mă conving de contrariu, că la măturat străzile şi la cărat gunoiul ajung, pe lângă oamenii cei mai necăjiţi, hoţi, debili mintal, rataţi, marginali de tot felul.

Oameni şi gunoaie din Bucureşti: „Dacă nu vă luăm gunoiul, sunteţi morţi!“ – Cotidianul.

Word.

Nu sunt o persoana razbunatoare din fire desi uneori mi-as dori – partea buna e ca exista cineva sau ceva care sa-mi distraga atentia. Printre altele, viata te invata ca daca pierzi un pitch nu e motiv nici de plans, nici de nervi, nici de dat vina pe altii. Si totusi, uneori I’m just a sore loser si ma stresez degeaba pentru o zi sau doua. Si vorba lui tata, ma duc si imi cumpar pantofi; ca femeile cand sunt fericite isi cumpara o pereche, iar atunci cand sunt triste isi cumpara doua. Bonus, Andreea Raicu zicea ca isi tunde varfurile, ca sunt semn de bad karma. Nu stiu cat de adevarat e, dar concluzia e ca merita sa te tunzi sau sa schimbi ceva cand totul merge prost. Atata timp cat nu devine obicei.

In fine, in urma insemnarii mele despre “prieteni” sau asa-zisi prieteni bineinteles, e intotdeauna distractiv sa vezi cum oamenii isi dau arama pe fata. Am o problema foarte mare cu increderea in oameni, adica rareori cred cand cineva zice ceva – I’ll believe it when I see it. Asa si cu multi din facultate. Da, suntem seriosi, da, o sa facem, da, o sa dregem. Primul meu gand e “aiurea” pentru ca m-am obisnuit ca multi sa nu se tina de cuvant, chestie de varsta si toate cele. Nu inseamna ca nu exista exceptii dar in doi ani de zile nimeni n-a avut revelatia vietii si s-a pus brusc cu burta pe carte. Asa ca nu pot decat sa manifest indiferenta fata de promisiunile de fac si dreg, la fel cum sunt indiferenta fata de politica. Dar in ambele cazuri, trebuie sa acorzi cuiva un vot de incredere, altfel te complaci intr-o situatie din care nu mai poti sa iesi. Nu poti sa zici ca nimeni nu face nimic daca nu-i lasi. In afara facultatii insa, am fost placut surprinsa de oameni si inca nu mi-am pierdut complet speranta. 

Am vazut oameni care abia asteapta sa se ridice cineva de la masa ca sa zica ceva rau, ceva care era acolo, in the back of their heads. Eu si cu un prieten avem un sistem foarte eficient pe care il practica si familia Obama: roses and thorns. In esenta, la sfarsitul zilei discutam despre ce a fost bine, ce n-a fost bine, ce-am fi vrut sa facem si ce-a iesit de fapt.

Descoperiri despre momentele in care trebuie sa marturisesti ca ai gresit:

1. Recunosti ca ai gresit;
2. Incerci sa acoperi fapta si sa dai vina pe altcineva
3. Incerci sa redirectionezi atentia catre altceva ce a iesit bine ca sa diminuezi seriozitatea problemei
4. Spui ca de fapt face parte dintr-un plan si aduci “planul” in prim plan. A fost doar o batalie pierduta, dar urmeaza multe victorii.

In contextul ‘razbunare’, cea mai buna razbunare pe care am avut-o in ultima vreme a fost sa nu-mi pese. Multi vin la mine si imi pun o gramada de intrebari despre scoala, chestii, balarii, recunosc ca n-am mereu timp sa raspund si nu tot timpul stiu. I have no idea what I’m doing sometimes. Recunosc ca nu stiu, mai putin atunci cand vine vorba de munca si unele mici minciuni Dar ei nu stiu asta si nici nu trebuie sa stie. Eu in schimb ma chinui sa invat. 

If u want something done, do it yourself.

(Nu fac antreprenoriat si nici HR, nu mai mult decat imi dau la scoala sa fac (cel putin) bla bla, herefore nu am o opinie experta asupra subiectului, asta daca mai trebuie mentionat.)

Tocmai citeam mai devreme de faptul ca in industria HoReCa din Romania oamenii sunt foarte prost platiti si ca daca s-ar duce in Grecia, ar avea salarii de aproximativ 2000 de euro pe luna (‘various terms & conditions apply, etc.). Asta fiind destul de interesant considerand ca si Marriott tocmai angaja acum putin timp, chiar o gramada de oameni. E foarte, foarte interesant in multe feluri – cred ca o mare parte din cei care au plecat in strainatate au plecat pentru ca li se ofera salarii mai bune. Au capatat astfel si o idee despre ce inseamna sa muncesti, nu sa stai degeaba si sa te obisnuiesti cu gandul ca angajatorul nu are mari pretentii de la tine. Cred ca se observa si o schimbare – se reclama mai multe servicii, nu produse. Serivcii turistice, bancare, toate la gramada. In Romania observ aceleasi preturi ca in Uniunea Europeana la multe produse dar servicii care sunt mult sub standardele celor ‘de afara’ si salarii medii mai mici decat cele de afara. La masa platesc cat platesc si in Paris sa zicem, dar nu castig ca in Paris daca lucrez in Romania.

Dar angajatii? Avem sau n-avem, ii formam, ce Dumnezeului facem cu ei? Ne ajung doua promotii intr-un singur an? Umplem golul? E si un interviu pe larg cu George Butunoiu in Daily Business care zice bine – nu e criza de specialisti, e criza de specialisti ieftini. (via zoso)

O poveste care mie mi s-a parut foarte interesanta este cea a romanului din Marea Britanie care si-a acoperit fiul in bancnote de £20 – un gest de cocalar care l-a dus pe mana politiei ca alti tembeli care s-au filmat cu banii (frate) si s-au pus pe net. Prostul pana nu e si fudul, nu e prost destul, nu? Britanicii s-au aratat indignati si au tacut in mod evaziv. Dar ce m-a indignat pe mine si probabil pe multi altii e gestul! Nu s-a repetat destul ideea ca atunci cand mori, nu iei nimic din ce ai cu tine in mormant? Decat daca esti faraon dar cred ca e o practica mai invechita.

Ce legatura ar avea asta cu absolventii, angajati si pretentiile la salariu? Pai are legatura cu :

• Ideea de “cum poti sa iti asiguri un castig rapid si fara foarte multa munca”
• Toate stirile care vin din afara si ce fac oamenii cu banii in general – prea putine despre cei care isi imbunatatesc viata cu adevarat, pas cu pas si cei care economisesc pentru lucruri superficiale, precum o masina scumpa*

Vad o problema care tine foarte mult de perceptia oamenilor asupra banilor.

Un studiu, nu mai stiu fix acum care, spunea ca 90% din oameni considera ca au un IQ peste medie. Nu ca ar sti care e media, dar ei se considera deasupra ei, indiferent.

Putem concluziona ca foarte multi oameni sunt egoisti? Sau doar superficiali? Sau ambele deodata?
Putem presupune ca foarte multi se supraevalueaza inainte de a incepe cautarea pentru un job.

O criza de personal inseamna ca la un moment dat, chiar daca o firma se agata de putini angajati loiali, ea va incepe sa renunte la pretentii in disperare de cauza si va angaja sub presiunea multor factori externi sau interni si oameni mai slab pregatiti. Asta alimenteaza oarecum ideea de ‘eu sunt fabulos si m-au angajat pentru ca fac o treaba excelenta’ a multora care nu se angajeaza pentru ca tin ei foarte, foarte tare la valorile corporatiste, ci pentru ca au primit ce vroiau sau au negociat ceva acceptabil. Pana s-or muta ei mai departe. Am auzit de prea multe ori fraza “Nu e ce cautam, dar trebuie sa angajam pe cineva“.

De ce-ar fi si asta important? Pai, ar fi important de privit care sunt ‘perspectivele‘.  Acele perspective care ne vor aduce bani destul de multi ca sa ne luam masini si alte lucruri care ne trebuie pentru a adjusta statutul pe care il avem in societate. Incepi sa te ingrijorezi de:

• Cat vei fi angajat (oare cat timp o sa aiba compania bani sa ma plateasca)
• Cine va fi promovat si cine nu, cum, de ce (duce la un sentiment de nesiguranta)

Conditiile in care esti promovat se leaga si de performanta – atunci cand vezi ca sunt promovati oameni care nu sunt buni la ceea ce fac dar sunt ’smecheri’ in termeni locali, performanta celorlalti tinde sa scada dramatic. Atunci cand sunt promovati faimosii “career climbers” de pe“career ladder”. Cei promovati nu sunt tot timpul angajatii cei mai buni, ci aceia care au capatat priceperea in arta de a fi promovat la job, arta pe care n-o inveti la scoala, ci te invata viata sau ti-o sugereaza. Cum cine? Ziarele, poate, de ce nu! Pentru ca n-o sa auzi de nimeni concediat in perioade de criza de angajati. Prea putini ca sa conteze.

E clar ca nu suntem satisfacuti cu ce avem si cerem salarii exorbitante nu datorita unei discrepante intre noi si un fotbalist care are trei Audi sau mai stiu eu ce si nu pare sa faca mare lucru, ci datorita faptului ca ne simtitm chiar foarte apropiati, ca statut, de ei. Suntem gelosi pentru ca ne vedem pe picior de egalitate – ce face el si n-as putea sa fac eu ca om? Daca observam ca cei pe care ii consideram egali castiga (mult) mai mult si traiesc (mult) mai bine decat noi, avem o problema. Si cu cat ei sunt mai multi (dati ca exemplu prin mass-media), cu atat mai mult avem de invidia si de ros unghiile.

Concluzii:

1. Cand o sa mai apara mai putine stiri despre cum s-a castigat foarte usor in afara si se va pune accentul pe ideile pe care angajatii le contribuie firmelor si cunostiintele (ca sa nu zic in mod eronat studiile, cand ele nu au nicio legatura uneori) pe care le au, poate ne vom balansa aceste neajunsuri. Viata corporate sucks dar este pretul pe care il platesti pentru ca n-ai fost tu cel cu ideea geniala de a te face fotbalist, sa zicem. Vezi ‘Olimpiada oamenilor obisnuiti‘. Vezi ‘The Rompetrols‘.
2. * Daca as fi banca, distribuitor de frigidere, plasme, Sanofi cu Magne B6 al lor, aici mi-as construi strategia (si am idei destule) – cum faci bani fara sa-ti pierzi zilele murind de invidie fata de ce au altii sau mintile, eventual. Eu vreau sa ma ajuti fara sa-mi spui ca ma ajuti. Sa-mi faci viata mai buna fara sa-mi spui ca imi faci viata mai buna. Nu e greu.

Acum, va rog eu frumos, set some damn standards si eventual, invatati diferenta dintre ‘aspirational’ si ‘motivational’.

Oh yeah, si tineti minte citatul ala:

“ We may be happy enough with little if it is what we were taught to expect and we may be miserable with much if we have been taught to desire everything.

Varianta lunga:

“De ce e important sa inveti sa iti construiesti din timp un brand personal?”
Pentru ca e mai simplu decat sa ii platesti pe altii sa o faca

Stiu ca pare a fi un raspuns evident dar e o chestie despre care am tot discutat si la facultate si cu alte persoane.

Uite o poveste: in Statele Unite, la fel ca in Marea Britanie, admiterea intr-o forma de invatamant superior se face printr-un fel de ‘concurs‘. E bazata pe scrisori de intentie si de o activitate extrascolara intensa in liceu¹. Cand zic intensa, ma refer la formulare care te intreaba precis de numarul de ore petrecute facand voluntariat, muncind sau orice altceva. Considerand ca in Statele Unite sunt in jur de 15 milioane de tineri² care intrunesc conditia de varsta pentru a fi admisi intr-o institutie de invatamant superior si in jur de o treime termina, statisticile spun ca in Europa cifrele sunt cam jumatate din cele corespunzatoare Statelor Unite, in jur de doua milioane deci (o aproximatie grosolana). Evident, poate gresesc dar cu totii stim sau avem o idee despre ce inseamna scoala in Statele Unite si cum copiilor li se spune de mici ca sunt invingatori si le sunt cultivate talentele si aptitudinile la care dovedesc ca sunt buni. Puteti sa nu fiti de acord cu mine daca gresesc dar considerand numarul foarte mare de elevi care ajunge la varsta majoratului si a invatamantului superior, foarte putini din acel numar intra la o facultate si mult mai putini termina. E oarecum ca la noi, cand imi povestea tata ca erau 400 cand au inceput facultatea de inginerie aerospatiala si au terminat in jur de 150.

Poate ca nu pare evident pentru unii ce vreau sa povestesc: in Statele Unite au aparut consilieri pentru admiterea la facultate. Pentru a fi consiliat despre ‘propriul tau brand’ trebuie sa scoti din buzunar pana la $4,000. Pentru cei carora li se pare exagerat, s-a ajuns la asta din cauza faptului ca an de an, facultatile incearca sa isi pastreze standardele si exista liste de genul “Cele mai bune 20 de facultati”, “Top 100 Facultati de Stat si Private” s.a.m.d.. Exista si un articol in New York Times intitulat “Blurring The Line Between a College Application and a Slick Sales Pitch“.

“Applying to a selective college has become what she called “a marketing exercise.”. “Just as it would be ridiculous to expect a company like Volvo to stop marketing itself as the premier safety car, it would be ridiculous to expect applicants applying to extremely competitive schools to not use branding to stand apart from the competition.” “

Evident nu s-a ajuns la asta in Romania si probabil nu se va ajunge la asa ceva prea curand dar e important de notat faptul ca s-ar putea ajunge la asa ceva la fel de bine cum exista companii specializate pe perfectionarea unui C.V. pentru a-l face conform cu dorintele multor companii de recrutare sau angajatori. Glumele despre CV-uri cu greseli evidente de gramatica poate sunt amuzante pentru noi pentru ca taxam orice defect sau orice greseala dar nu sunt la fel de evidente pentru cei care le scriu. Mi-a atras atentia un articol din Business Magazin care vorbeste despre importanta CV-ului:

“Mai exact, multi tineri nu acorda importanta calitatii unui CV, corectitudinii informatiilor (nici din punctul de vedere al logicii informatiilor, nici din punct de vedere gramatical), realizarea acestuia fiind tratata cu superficialitate.

„Pentru ca piata este extrem de dinamica si pe anumite domenii ne confruntam cu deficit, suntem nevoiti, din pacate, sa luam in calcul si CVuri mai slabe. Spun din pacate, pentru ca acest lucru va incuraja superficialitatea in continuare“ “

Nu stiu altii cum sunt dar prefer sa ma gandesc din timp la faptul ca n-as vrea sa fiu pusa in situatia de a plati sume uriase de bani ca altii sa-mi spuna lucruri pe care le pot invata si singur. Poate ca altii ‘functioneaza’ in mod diferit si au nevoie de un plus de motivatie sa isi reconsidere ‘brandul personal’ sau cel putin modul in care sunt perceputi de altii si nu lucreaza bine decat sub presiune, avand astfel nevoie de un expert care sa le spuna ce si cum.

Ajunsa aici nu pot decat sa zic ca nu aveti idee cat de mult conteaza sa stii anumite lucruri inainte ca altii sa ti le spuna sau sa ti le predea. De ce programe ca Mentorship sunt importante si de ce trebuie sa fii tot timpul curios si interesat sa iti imbunatatesti o aptitudine sau cunostiintele intr-un anumit domeniu. Sunt sigura ca aici multi vor fi de acord cu mine, ca nu e suficient sa ai internet daca nu stii cum sa il folosesti spre avantajul tau si asa cum e corect.

Ca sa lamurim niste lucruri, eu sunt de acord cu faptul ca a iti construi un brand personal e acelasi lucru cu a construi un brand pentru orice alt produs.

• Ai puncte tari, puncte slabe, lucruri la care esti foarte bun, in mod evident esti un individ unic, ca infatisare si multe altele. Intr-o mare de oameni unici vei dori sa iesi in evidenta in fata unui potential angajator in aceeasi maniera in care o sticla de Coca Cola incearca in fata unei sticle de Pepsi. Daca ar putea, ar tipa “Cumpara-ma”.
• Cand treci pe langa un raft si ignori un produs pentru ca nu iti place brandul (ex. eu nu o sa mai cumpar niciodata un anumit brand de hartie igienica pentru ca nu e hartie, e smirghel), functioneaza oarecum la fel cu angajatorii. Pot foarte bine sa iti ignore CV-ul sau scrisoarea de intentie daca ai avut, de exemplu, un blog si ai scris ceva despre ei sau nu au fost convinsi de ceea ce ai de oferit. Si vei sta si te vei scarpina cu mana stanga la urechea dreapta gandindu-te de ce nu ti-au acceptat CV-ul.
• Nu vrei sa ii copiezi pe altii: cand arati la fel ca altcineva, nu numai ca plagiezi sau furi ci s-ar putea ca oamenii sa cunoasca originalul si diferenta dintre tine si original, punandu-te intr-o situatie proasta.
• Da, daca faci o greseala majora, afecteaza foarte mult imaginea ta. Daca te dai drept un iubitor de animale si vegetarian si te prinde cineva mancand un hamburger cu pofta, atunci da, e nasol. Daca intr-adevar esti o persoana remarcabila, nu merge nici tehnica “lasa, ca o sa ma iubeasca in continuare asa cum sunt”. De exemplu Amy Winehouse sau Britney Spears – o voce deosebita si “regina pop-ului” au luat-o pe carari dubioase si au repetat constant greselile pe care n-ar fi trebuit sa le mai faca vreodata. Sa intinzi coarda doar ca sa vezi pana unde te vor urma fanii nu e o idee buna (in cazul lor) asa cum nu e bine sa intinzi coarda crezand ca micile greseli pe care le faci si se pot ierta nu o sa conteze prea mult.

Consultanta de brand e probabil necesara la nivel inalt dar nu ar trebui sa fie pentru oricine altcineva. Cateva idei adaptate dintr-o insemnare in engleza despre cum sa treci prin chinurile UCAS.

• E bine ca inca din liceu sa ai ceva activitate extrascolara, fie ca e un sport sau altceva, decat sa fii o leguma sau o persoana ’scutita de sport de catre medic’. Nu numai pentru ca e bine sa faci ceva miscare dar si pentru ca e o oportunitate de a lucra in echipa, sau, in cazul unui sport individual pentru a-ti da seama ce te motiveaza suficient de tare ca sa faci performanta. De exemplu, eu faceam inot (odata demult) si nu puteam sa imi dau tot efortul decat daca lucram sub presiune. La fel si acum, daca o data limita e in trei saptamani, pot sa ma chinui degeaba, ca rezultatele cele mai bune o sa fie in noaptea de dinainte. Si chiar daca nu stii cum poate ajuta chestia asta sau ai facut-o doar pentru ca nu era nimeni altcineva care sa se ofere, tot poti sa gasesti beneficii ascunse.

” Do you think if Bill Gates got laid in high school, there’d be a Microsoft?”

• Nu trebuie sa te panichezi daca descoperi ca nu ai nimic relevant de zis despre ce programe stii sa folosesti la calculator in momentul in care incerci sa iti faci un CV. Microsoft Office si atat? In mai putin de cinci minute poti sa gasesti un site care te invata cum sa nu te faci de ras atunci cand suni departamentul de IT si le spui ca ai virusi pe calculator. Recomand cu multa caldura Lifehacker si categoria ‘Windows‘ sau ‘Gmail‘ pentru sugestii despre cum poti sa folosesti cele doua mai bine sau Presentation Zen (vezi ‘Top Posts’) pentru prezentari in Powerpoint care nu sunt facute cu Template Wizard. Si tot in mai putin de cinci minute poti descoperi ca nu e indicat sa abuzezi de Comic Sans MS. E jenant de simplu chiar!
• Nu vei deveni un robot, asa cum mi-au sugerat niste fete ca se poate intampla daca iti faci un ‘brand personal’. Nu, asta denota superficialitate in gandire, nu ne robotizam si nu devenim niste corporatisti, cu o servieta intr-o mana si un latte in cealalta. Foarte ocupati si impecabili. Nu inseamna ca trebuie sa eviti orice greseala si sa-ti faci griji degeaba, ci doar sa incerci sa te cenzurezi daca ai o prezenta online. Daca nu te poti abtine, anonimitatea sau diverse setari de intimitate sunt oricand solutii. E foarte usor sa nu incerci sa amesteci viata de zi cu zi cu munca.
• E mai bine sa te chinui si sa experimentezi pe pielea ta decat sa iti dea altii mura in gura. Degeaba ne amagim cu “incerc doar o data si gata” pentru ca de cele mai multe ori nu reusim, suntem prea ocupati si vom alege solutia cea mai comoda. Nu tot timpul vor exista oameni dispusi sa ne spuna ce sa facem iar unele lucruri se invata din experienta proprie, nu a altora. Trebuie sa invatam sa ne privim in mod obiectiv si cu un ochi critic pentru ca ceea ce altii ne spun despre noi nu e tot timpul adevarat, prietenii si parintii ne pot lauda talente pe care nu le avem (tineti minte concursurile de genul ‘Megastar’? Multi sunt incurajati de parinti ca au talent pe cand realitatea e alta). E OK sa platesti pe cineva ca sa iti ofere informatii despre ceea ce conteaza si sa te indrume cel mult dar nu sa faca toata treaba pentru tine. E treaba ta sa descoperi ce e bine si ce nu. Gandeste-te la Romania la Euro 2008, in aceeasi grupa cu trei giganti ai fotbalului european: Italia, Franta si Olanda. Va trebui sa treaca prin grupa ca romanii prin “furcile Caudine“.

“It is all about self-esteem in the schools now. Build the kids’ self-esteem, make them feel good about themselves. If everybody grows up with high self-esteem, who is going to dance in our strip clubs?“

• Un brand nu “rasare” in momentul in care ti-ai facut un CV beton si ai ajuns la un interviu, te-ai instalat in noul loc de munca. E vorba de un efort sustinut, nu zici “eu sunt asa si asa” si astepti sa functioneze si toata lumea va fi incantata. Ar fi o idee sa fii constant interesat de lucruri, de noi oportunitati si de cum poti sa iti imbunatatesti performantele- de exemplu, sa cauti sinonime pentru cuvinte pe care le folosesti des pentru a nu te repeta. Nu vrei sa te trezesti dat afara dintr-un motiv sau altul sau in cautare de ceva mai bun si sa iti dai seama ca sunt atat de multe lucruri pe care le-ai fi putut face. Recomandarea lui Graham Furlong: “work hard and be nice to people“. Nimic nu va inlocui eforturile tale personale.
• Nu trebuie sa te impiedici de articole de genul “25 de metode pentru a …” / “Nu ti-ai facut asigurare inca? Mai e inca timp” etc. pentru ca nu tot timpul sunt folositoare. Internetul e o metoda buna de a invata lucruri noi dar te poate deprima daca te pierzi in formulari create special pentru a te atrage in a citi articolul respectiv. Stiu, suna ciudat ca venind din partea cuiva care lucreaza in publicitate dar si noi vrem consumatori inteligeni, care stiu sa discearna ce inseamna ‘calitate’ si ce inseamna ‘cantitate’. Evident vom incerca sa vindem dar scopul nostru, in general si in teorie e sa nu ne batem joc de consumatori. Bunul simt ne spune ca putem sa incepem prin a ne intreba “pe ce site ma uit?”, “cine il detine?”, “cu ce se mai ocupa cel care il detine?”. Raspunsurile pot (sau nu) sa indice o anumita preferinta sau inclinatie pentru o parere nestramutata a autorului. Treaba ta nu e sa iei orice de pe internet ca fiind adevarat. Nu sunt cele Zece Porunci biblice dar trebuie sa citesti si sa intelegi ce citesti si cine o spune. (De exemplu o companie ar putea comanda un sondaj de opinie sau s-ar folosi de cercetare pentru a face publice date care sa ne sperie doar ca sa isi mareasca vanzarile. Daca un dealr auto ar face unul si ar anunta, fictiv, ca 95% din accidente sunt cauzate de defecte la motor ar putea fi doar ca sa te faca sa vii la ei la service, nu doar pentru ca iti vor binele)

“Do you ever wake up tired in the morning?” Oh my god I have this, write this down. Whatever it is, I have it.”

Nu pot sa ma mai gandesc la altceva acum dar am zis sa contribui cu ceva in loc sa critic. E important sa ai un brand personal pentru ca totdeauna oamenii bine pregatiti vor fi la mare cautare peste tot.

¹: Stiu ca multi n-o sa fie de acord cu mine dar asta e versiunea simplificata a ideii. Pentru Marea Britanie detalii in “Cum sa studiezi in Marea Britanie“, cat despre Statele Unite, ele functioneaza aproape la fel, ultimul an de liceu fiind numit ‘Seniors Year’. Pentru cei curiosi, Common Application Website poate fi de folos.

2: Atatia erau in 1995 conform statisticilor guvernului.

Desi am aflat tarziu ca Leo Academy se amana pana in primavara anului 2008 pentru a se lucra la formatul cursurilor, ii fac reclama lui Radu Ionescu (Kinecto) in goana dupa ‘2-3 studenti fff isteti care sa faca practica in departamentul de Client Service’. Pentru stagii de practica mai multe detalii sunt pe blogul Kinecto