Vroiam de mult timp să scriu ceva pe marginea subiectului, dar iată că a apărut o oportunitate sub forma unei discuții cu cineva care trece prin chestia asta și un schimb de mailuri fascinant cu niște oameni care lucrează în publicitate prin România. Sunt două întrebări (statul peste program versus internship neplătit), dar azi întrebarea arzătoare:

Cât să stai la muncă sau peste program? Lucrezi 24 de ore din 24 pentru că produci rezultate mai bune sau pentru că ai senzația că la asta se așteaptă lumea?

Mai întâi…

De ce am în contract opt ore pe zi?

Un mic istoric e util, mai ales din cauză că nimeni nu se întreabă de ce lucrează opt ore (sau mai mult) pe zi, ci doar continuă o tradiție pentru că e mai ușor. De bine sau de rău, ziua de opt ore își are originea de pe vremea Revoluției Industriale din Marea Britanie când oamenii erau exploatați pentru 10 sau 16 ore pe zi în condiții execrabile înainte ca nebunia să se oprească și mișcarea socialistă să reglementeze orele de muncă.

Acum însă suntem în anul 2013 și cea mai mare problemă actuală e că programul de opt ore s-a propagat pe vremea muncii în fabrici și uzine, nu așa cum lucrăm noi acum – lucrul manual vs. efortul intelectual. Cine se întreabă de ce plătim ideile cu ora ajunge la alte probleme interesante: „cât valorează o oră de fapt?”. Încurajez lumea să citească articolul:

„The notion of charging by units of time was popularised in the 1950s, when the American Bar Association was becoming alarmed that the income of lawyers was falling precipitously behind that of doctors (and, worse, dentists). They suggested that the industry should replicate the profitable efficiencies of mass-production manufacturing. Factories sold widgets, and so lawyers should sell their services in simple, easy-to-manage units. The A.B.A. suggested a unit of time — the hour — which would allow a well-run firm to oversee its staff’s productivity as mechanically as a conveyor belt managed its throughput. This led to generations of junior associates working through the night in hopes of making partner and abusing the next crop. It was adopted by countless other service professionals.”

Temă de gândire.

18259.strip

Cât valorează timpul și efortul meu?

Altă întrebare la care oamenii nu se gândesc foarte mult, decât dacă vor să devină freelanceri sau vor să ceară o mărire de salariu. E cel mai complicat lucru de determinat dacă vrei să știi cât să ceri ca freelancer, ăsta nu e un ghid dar există un mic calcul pe care toată lumea (angajată) ar trebui să și-l facă, de bine sau de rău.

Cât câștig pe oră? E corect? 

Ca un exemplu, dacă mă aflu în Marea Britanie și câștig £30,000 pe an* pentru un contract de 8 ore pe zi, iau vreo £10 pe oră după taxe și impozite.

E corect? Trebuie să te poți privi foarte obiectiv ca să determini dacă ești valorificat așa cum trebuie. Dacă decizi că e corect, poți să începi să te gândești ce cursuri ai putea să faci, ce ai putea să înveți ca să devii mai bun și să fii plătit mai mult. Dacă decizi că nu e corect, poate îți iei inima în dinți și cauți altceva sau, în cazul în care faci foarte puțin pentru cât ești plătit, ai putea să stai degeaba sau să cauți alternativă pentru ziua în care n-o să mai vină banii.

Bonus: a) În condițiile în care știi cât primești pe oră, dacă vrei o haină de 6000 RON câte ore va trebui să muncești pentru ea? Și b) cine vrea poate să repete exercițiul pentru fotbaliști și o oră de antrenament versus performanța pentru care sunt angajați de cluburi.

Bonus, pentru freelanceri, perspectiva lui Gabi:

„Mulți dintre cei care stau 10 ore la birou, 5 zile din 7, trăiesc cu iluzia că freelancing-ul înseamnă multă relaxare și un program pe care ți-l faci ața cum vrei tu, și că poți să lucrezi doar 2 ore pe zi și o să faci 2,000 de euro în acele 2 ore. Lol. Ca freelancer mi-am dat seama destul de repede că trebuie să am multă disciplină și de un numar x de ore lucrate în fiecare zi, altfel n-o să am bani la sfârșitul lunii. It’s that simple. Trebuie să muncești ca să ai bani și trebuie ca munca ta să aibă o valoare acceptată și de clienți.  Am văzut și designeri care au devenit freelanceri crezând că e raiul pe pământ, ca după 3 luni să-și dea seama că n-au disciplina asta și că de fapt munca lor nu valorează cât credeau și s-au angajat iar. E adevărat, depinde de piață și alți factori, dar faptul că trebuie să muncești, și să muncești mult și ca freelancer rămâne o constantă.”

 

De ce stă lumea peste program?

Doar din ce ziceam mai sus apare primul răspuns:

A) Pentru că sistemul de măsurătoare e prost.

Nu (mai) e potrivit activităților pentru care suntem angajați sau doriți de o companie; ideile nu ies pe bandă rulantă așa cum ies conservele. Nu am găsit o alternativă care să îl înlocuiască și să funcționeze la scară largă. Cerințele sunt vagi și niciodată nu terminăm în cele 8 ore negru pe alb din contract, dar ni se pare că putem înlocui calitatea orelor cu cantitatea lor.

B) Pentru că există manageri care nu își înțeleg rolul și menirea.

Aici e partea interesantă. Percepțiile individuale legate de orele de program, stabilirea lor și așa mai departe sunt cele mai mari probleme, dar cei mai nefericiți oameni pe care i-am văzut sunt cei care se spetesc și se plâng că sunt ocupați tuturor în afară de șefi.

Am văzut șefi care dau afară angajați pentru că nu sunt dispuși să își distrugă rămășițele unei vieți personale stând până seara târziu sau lucrând în weekend. E o prostie – vei înlocui niște oameni care știu că o viață interesantă și odihnită în afara serviciului e mai valoroasă. Îi vei înlocui cu niște juniori care o să se bucure de un salariu de nimic dar nu au experiență sau pricepere. O să se sature și ei după câteva luni când văd că li se tot cere, dar nu li se dă mai nimic și nici nu învață ceva util. Mai merită schimbul? Tema de gândire numărul doi. Vezi „întrebări despre muncă, Quora răspunde”.

Probleme cu lipsa de disciplină în companie:

  • Orele de început. Dacă toți am începe la nouă fix, ar fi ușor să vedem cine stă prea puțin sau prea mult. Dacă toată lumea vine când are chef se dereglează toate percepțiile legate de timp. Eu vin la 8.30, colegul vine la 9:15, altul mereu intră la 9:02 sau cineva pleacă la ora 4 pentru că s-a gândit să vină de la 7 când e „liniște” ca să lucreze singur(ă) în birou. Există două soluții: se impune reguli cu ore fixe de venit la muncă și pauze în loc ca fiecare să își creeze propriile reguli și aproximări SAU, mult mai greu, în caz că nu se poate impune și pedepsi, ne oprim din raportat la alții: atât la nivel individual cât și la nivel managerial. Dacă eu vin la 8 și termin tot ce am de lucru până la 4, nu mă poți lua la chestionat și mă fac că nu aud remarci gen „gata, doar atât?” de la alții. Inevitabil cineva va fi luat la chestionat pentru că pare incorect.
  • Motivele personale sau individuale: cine și-a terminat programul și e încă la birou fără să lucreze, doar ca să se uite la filme su să se joace nu are scuză. Aici mulți nu sunt de acord cu mine pentru că pare inofensiv, dar nu e. Când toți pleacă și rămâne doar o persoană în birou, a doua zi acea persoană o să zică ceva gen „am plecat pe la 8 de la birou” – indiferent că s-a jucat sau a lucrat. Restul nu vor ști asta și percepția că cineva a stat, indiferent de ce a făcut, e mult mai importantă decât realitatea. Cine trebuie să mai stea pentru că ia copiii de la grădință sau școală din apropiere e altă problemă, dar dacă un manager nu știe și nici nu explică motivele celorlalți probabil nu-și face slujba cum trebuie.

 

C) Percepții greșite la nivel individual – repet ce ziceam în 2011 apropo de Rework 

  • „Orele lungi sunt bune pentru că termin mai mult” Nu, muncitul în exces cauzează stres şi anxietate. Stresul costă economia României și a Uniunii Europene surprinzător de mult. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, anual se pierd aproximativ 20 de miliarde de euro din cauza consecinţelor profesionale ale stresului. Românii sunt cei mai surmenaţi angajaţi din UE, șapte din zece români simțindu-se stresaţi la muncă şi lucrând mai mult de 48 de ore săptămânal.
  • „Orele suplimentare sunt răsplătite!” Nu. Din cauza modelului de mai sus de care ziceam, nu am întâlnit agenție care să plătească orele state peste program. Ori termini ce ai de făcut în timpul pe care îl avem toţi la dispoziţie, ori stai peste program şi nu dai vina pe alţii pentru asta, ori (dacă e din cauza managementului defectuos) faci ce-ţi stă în putinţă să pleci sau să sesizezi nereguli şi dacă nimeni nu se trezeşte, pleci sau înduri situaţia până se iveşte o oportunitate. Financiar, mai bine pleci din birou și meditezi la problemă din altă parte.
  • „Oamenii “ştiu” cine munceşte din greu şi cine nu.” Nu, nimeni nu știe. Dacă vii la 8 și ești singur, nimeni nu te vede când intri și nimeni nu te vede când pleci. Lumea e prea absorbită de propria persoană ca să vadă asta, în afara cazului în care ai un șef care chiar te monitorizează atent. Cine speră să fie “observat” se face martir pe altarul muncii singur. Dacă vrei să fii recunoscut pentru eforturi, găsește ceva tangibil de arătat.
  • „Șeful o să mă admire dacă lucrez din greu.” Nu, șeful poate o să creadă că ești prost organizat sau lent dacă stai peste program, întrebându-se de ce n-ai putut să termini mai devreme.
  • Bonus, în agenții: „Dar clienților le plac oamenii care lucrează peste program: se dedică acelui cont!” Nu. Ați înnebunit? Atâta timp cât bugetele o să fie remunerate pe baza numărului de ore muncite, clienţilor nu le plac agenţiile care vor să renegocieze contractele. Cine lucrează în publicitate şi n-a înţeles cum funcţionează agenţia şi ce structură are, să ia primul account manager sau director şi să-l tragă de mânecă să îi explice. Un client plăteşte pentru 40 de ore din viaţa unui copywriter sau a unei echipe. Când echipa lucrează 80 de ore în condiţiile în care nimeni nu le-a cerut asta în mod expres (schimbări de ultim moment, panică sau mai ştiu eu ce), atunci sumele nu se renegociază. E greu să îi faci să plătească pentru probleme din vina lor, dacă e vina agenției îți dai foc la valiză. Ce-ai făcut cu orele alea e treaba ta.

D) Pentru că oamenii nu știu să își gestioneze timpul și sunt prost organizați

Se întâmplă o chestie ciudată. Școala primară și gimnazială te învață lecția numărul unu: ce bine e când îmi face altcineva programul! (Meditațiile tot ore suplimentare sunt; nu ai priceput ce trebuia să pricepi în 6-7 ore. Ești de vină tu sau profesorul?)

Facultatea la care te duci de bunăvoie și nesilit de nimeni te învață lecția numărul doi: trebuie să îți faci singur programul pentru că nu mai e obligatoriu și nu e în interesul nimănui decât al tău să termini. Descoperi singur cât ai învățat când dai de primul examen la care ai luat în balans distracții versus „tocit” ca să treci și trebuie să alegi. Vei face alegeri regretabile, descoperi că trebuie să „tocești” dar că prietenii nu trebuie să fle când și cum tocești. Devii selectiv și riguros în privința ieșitului și dacă termini facultatea, termini doar cu o mână de oameni care înțeleg că mai trebuie să și muncim serios.

Serviciul e lecția numărul trei: ești plătit ca cineva să poată depindă de tine, să știe că te poți prezenta la o anumită oră undeva, că poți termina un document în două ore, nu trei, că poți să dai lucruri de făcut altora, că știi care îți sunt limitele și cât poți să duci. Cum ar zice în alte țări, dacă tu nu vrei – există vreo alți cinci imigranți care abia așteaptă.

Din nou, cine are nevoie, există câteva răspunsuri destul de bune pe Quora apropo de time management.

Bonus:

Ce se întâmplă când începi să pleci de la serviciu după 8 ore pe zi, nu 16:

„În primele zile în care pleci de la muncă după 8 ore pe zi, te simți oribil. Simți că ai fi putut să faci mai mult, că trebuia să stai să termini chestia aia… Și te trage înapoi. Uneori mi s-a întîmplat să mă întorc dintr-un sentiment de vinovăție față de miezul echipei, oameni care pînă atunci lucraseră cu motoarele turate la maximum. După o vreme însă ne-am reasigurat reciproc că e ok, și că nu trebuie să muncim mai mult de 8 ore pe zi. A fost dificil; au mai fost nopți cu 16 ore de muncă în fața unui release, dar mult mai rare. Era însă finalul unei ere.

Creativitatea funcționează bine 24 de ore pe zi, dar depinde cu ce o hrănești. Dacă o hrănești cu lumină de neon și mochetă de birou de multinațională și aer condiționat, o să-ți dea neon, mochetă și aer condiționat.”

* cifră fictivă

8 thoughts on “De ce stau oamenii după program?

  1. Fair points, majoritatea. Am trecut si eu prin cateva companii din Romania unde managerii aveau impresia ca e o uzina si avem norma de suruburi pe ora. Depinde mult de industrie, cred. In zona creativa, unde o idee geniala poate sa-ti vina la 9 dimineata sau 12 noaptea cand esti acasa, conteaza mai mult pasiunea pentru ce faci decat programul pe care ti-l impune compania. Evident, daca ti se dau atat de multe de facut incat ai de lucru 10-14 ore pe zi, atunci acasa nu-ti mai doresti altceva decat sa dormi si s-a dus orice urma de viata personala.

    Am lucrat, in schimb, si in companii care abordeaza asta intr-un mod care incearca sa impace programul de x ore cu specificul tipului de munca (inclusiv compania in care lucrez acum). Unele departamente au program fix (customer support) pentru ca trebuie sa fie tot timpul oameni care sa raspunda la telefoanele si emailurile clientilor. In IT programul e flexibil, oamenii trebuind totusi sa fie in birou intre aproximativ aceleasi ore, cu o marja de +/- 1h, pentru ca atunci poti sa vorbesti cu alti colegi daca ai nevoie, poate sa te ajute cineva daca ai o problema, etc. Numarul de ore cat ai fost la birou in fiecare zi nu conteaza la performance reviews, ci calitatea muncii (si asta se vede din cu totul alte lucruri decat orele petrecute la birou). Mai mult decat atat, cei din compania unde lucrez stiu ce inseamna burnouts si la ora 9 seara inchid biroul si ne trimit acasa, pentru ca inteleg ca doar pentru ca stai 14 ore pe zi cu ochii in cod nu inseamna autmat ca esti si mai productiv. Cu toate astea, am mai lucrat de acasa, in weekends, din cand in cand, dar e misto sa poti sa ALEGI sa faci asta pentru ca ai o idee exciting si nu pentru ca ti s-a pus atat de mult in brate incat nu mai faci fata. 🙂
    All in all, depinde de cat de bine inteleg managerii companiei specificul muncii pe care o fac angajatii dintr-un departament sau altul.

    Ca freelancer, aveam un program de lucru ghidat in mare parte de programul de lucru al clientilor, pentru ca nu puteam sa am intalniri cu ei la 11 noaptea sau 6 dimineata ca sa discutam o parte a proiectului. In ceea ce priveste valoarea muncii (pretul pe ora de lucru), aveam stabilit un minim absolut (oricat de pasionat as fi de ce fac, nu pot sa lucrez pe degeaba, pe langa facturi si altele, tine de self-worth).

    Inca o chestie apropo de freelanceri: multi dintre cei care stau 10 ore la birou, 5 zile din 7, traiesc cu iluzia ca freelancing-ul inseamna multa relaxare si un program pe care ti-l faci asa cum vrei tu, si ca poti sa lucrezi doar 2 ore pe zi si o sa faci 2000 de euro in acele 2 ore. Lol. Ca freelancer mi-am dat seama destul de repede ca trebuie sa am multa disciplina si de un numar x de ore lucrate in fiecare zi, altfel n-o sa am bani la sfarsitul lunii. It’s that simple. Trebuie sa muncesti ca sa ai bani si trebuie ca munca ta sa aiba o valoare acceptata si de clienti. Am vazut si designeri care au devenit freelanceri crezand ca e raiul pe pamant, ca dupa 3 luni sa-si dea seama ca n-au disciplina asta si ca de fapt munca lor nu valoreaza cat credeau si s-au angajat iar. E adevarat, depinde de piata si alti factori, dar faptul ca trebuie sa muncesti, si sa muncesti mult si ca freelancer ramane o constanta.

  2. Friedman pe aceeasi tema… mult mai simplu… Editorialul prin care a subliniat ce spune si in video e “It’s a 401(k) World”

  3. “(Meditațiile tot ore suplimentare sunt; nu ai priceput ce trebuia să pricepi în 6-7 ore. Ești de vină tu sau profesorul?).”

    Gresit! Este datoria profesorului sa trezeasca interesul unui copil pt. o materie anume.
    Daca profesorul nu este in stare sa faca asta, nu se poate numi cadru didactic.
    Sa fi cadru didactic nu inseamna doar sa predai o materie, ci trebuie sa ai si cunostiinte de psihologie si tehnici de predare, ca predarea materiei sa fie cat mai eficienta.

    Cand un profesor isi face treaba corect, copilul nu va mai sta acasa sa recapituleze ce i s-a predat la scoala. Informatiile vor fi deja acumulate, iar copilul va fi automat mai fericit.

  4. Voiam sa fiu nesimtit, dar am citit comentariul lui Gabiagu si are perfecta dreptate: depinde de industrie. Articolul mi se pare plin de truisme, promovand productivitatea la metru de sant sapat.
    As da un exemplu concret din industria IT: la noi la firma nu exista o ora fixa pentru a veni la serviciu. Exista o alta firma, tot IT, unde nu numai ca trebuie sa fii pe ora fixa, dar exista portar care nu te lasa sa iesi pe poarta in timpul orelor de program (cam ca pe vremuri, la vestitele combinate industriale). Ce vreau sa subliniez e ca desi a doua firma ofera salarii sensibil mai mari decat media pe piata, atrag doar mediocri si sub-mediocri.
    Keywords: hogs, linchpin people, seth godin, bun simt, comunicare.

Comments are closed.