reviste, cadouri si promotii, utilitatea lor

via flickr

meditam la faptul ca de cateva saptamani folosesc o crema de maini cu miros de mango de la body shop. Vine dintr-o revista Marie Claire pe care am cumparat-o cu £3.50 cand ma plictiseam in statia de tren in drum spre casa. Initial vroiam sa arunc crema intr-un sertar si sa n-o folosesc vreodata, dar acum imi dau seama ca o folosesc de fapt in fiecare zi. Sapunul din baie nu e grozav, uscatorul de maini automat e si mai rau, gelurile antibacteriene usuca tot, asa ca raman cu maini uscate ca si cum as fi spalat haine la rau cu sapun de rufe. I-am gasit intrebuintare fara sa o fac cadou cuiva, ceea ce e un mic bonus.

Pentru un moment merita putina atentie utilitatea obiectului vs audienta revistei (definita de BRAD): femeia intre 18-24 de ani (tanara), venit mediu spre mare, dar in principiu mult mai educata & la curent cu probleme globale si locale; cinicii o sa spuna ca toate revistele sunt construite dupa acelasi principiu, dar e o diferenta de la cer la pamant intre Marie Claire si Vogue sau chiar Marie Claire vs. Elle. Elle are reportaje care uneori pot parea aproape SF pentru femeia obisnuita – rareori au o finalitate practica si trateaza mai mult subiecte pe care pana si “femeia Elle” abia o sa le atinga – dar pe ea o intereseaza. Marie Claire in schimb are subiecte inteligent alese, dar “populiste” ca sa zic asa; de la femeile cecene care s-au aruncat in aer la metrou pana la ce se intampla in interiorul unei clinici de schimbare de sex, acoperind subiecte ca mutilarea genitala ca ‘traditie’ in unele tari Africane si Sud-Americane.

Cititoarea Elle care nu o citeste ca o revista de stil de viata la care sa aspire (sau ‘aspirational’ daca tot e sa folosesc engleza) probabil n-o s-o citeasca la birou; ori n-are timp, ori nu are o slujba care implica biroul. Daca ii dai o crema de maini probabil n-o sa-i pese, pentru ca are una mai buna. Daca ii dai un sample de fond de ten de £30, situatia se schimba.

In Romania in schimb vad ca nimeni nu s-a saturat inca de incentives in general: sa dam, sa dam orice! Sa vanda revista. Si totusi ar trebui sa fie o treaba facuta cu capul, nu cu picioarele. Cadoul sau promotia reflecta valoarea revistei, da?

In al doilea rand, ar trebui sa reflecte si mediul in care o sa fie citita; pana acum gandindu-ma din propria perspectiva, am 3 categorii mari si late:

  • Reviste pe care le citesc in interes de munca (CR, Campaign, etc.)
  • Reviste pentru timpul meu liber pe care le citesc si le diger in tren sau cand am timp liber
  • Reviste pe care nu le cumpar, dar le citesc in locuri publice; gen lasate de altii in tren, in saloane, etc. In familie le zicem “reviste de lasat in avion”; nu facem mizerie in avion dar vorbesc de potential

In categoria reviste de uz personal, valoarea vine din cateva locuri:

  • e in format ‘travel’ deci nu ocupa loc in geanta si nici acasa;
  • continutul editorial ma face sa vreau sa rup o pagina sau doua sa le pastrez ca referinta si sa ma gandesc de 2 ori daca chiar vreau sa o arunc
  • informatia poate sa fie ceva ce gasesc si pe internet, dar atent selectionata. Curation e cuvantul in engleza, cam ca la muzeu.

Si atunci…nu mai puneti prostii in reviste; ganditi-va cine citeste, unde ar putea sa fie in mod tipic si ce-ar putea sa se gandeasca atunci cand scutura revista si cad 30 de mostre din ea. Sau cel mai important, daca nu s-ar mai da nimic, ar mai citi cineva revista?

Sport

Strategie geniala; nu vom sti niciodata despre ce e vorba dar fiecare intelege ce vrea si in acelasi timp ce trebuie. Reactiile celor care treceau prin fata vorbeau de la sine!

De ce eu nu (prea) citesc reviste IRL

Am citit vreo trei opinii la Cristi pe blog despre print, moartea lui si toti prietenii, incat m-am gandit sa scriu si eu ceva despre subiect, nu neaparat ca as fi cine stie ce autoritate in domeniul print-ului dar ca in publicitate, you either lead, follow or get the hell out of the way. Nu sunt o fana uriasa a printului, si in special nu a sutelor de reviste care servesc niste nise foarte mici aici. Exemplu: Lancashire Life. Exista cel putin trei reviste despre par, una in plus despre parul femeilor de culoare, una pentru asiatice. Vreo sase reviste gen Star si Ciao sau ce altceva mai exista, 10-12 pentru gatit PLUS reviste gratuite sau de vanzare in supermarketuri (Sainsbury’s, Tesco, M&S au fiecare cate una), Jamie Oliver are propria revista, exista la fel vreo 50-60 de reviste despre barci, camping, rulote, mountain biking, road biking, sanatate, fitness si tot asa, reviste despre cultura LGBT, LGBT fashion, LGBT lifestyle, LGBT de toate. So believe me, print is annoying. Unele din ele ar trebui sa moara pentru ca nu rezolva o problema urgenta si nici nu satisfac multe alte criterii.

Parerile, asadar, cu mentiunea ca pe masura ce scriu o sa folosesc un limbaj nu tocmai formal. Nu de alta dar m-as plictisi eu citind totul cu voce tare din nou.

 

  • Orlando Nicoara: “In momentul in care generatia +40 (hai, +35), adica cei care cumpara print acum, o sa dispara, atunci printul va avea cele mai mari probleme. Desigur ca vor ramane ziare si reviste tiparite dar, as paria eu, la un 10-20% din cate sunt acum.”
  • Iulian Comanescu: “Oamenii aşteaptă să fie ghidaţi în aceste timpuri tulburi, au nevoie de lideri de opinie şi de informaţii, analize, interpretări pertinente, iar lucrurile nu se opresc doar la criză şi recesiune. 
  • Stefan Chiritescu: “Un personaj de 40 de ani poate avea aceleasi obiceiuri de consum media ca si unul de 20. desigur vorbim de calitatea nu de cantitatea consumului de media. Consecinta directa a acestei afirmatii este ca printul si digitalul nu se exlcud ci se completeaza in functie de momentul de consum si de tipul de beneficiu urmarit.”
Stiu o gramada de oameni care n-ar renunta pentru nimic in lume la abonamentele lor – probabil nici eu daca as fi abonata la ceva dar din pacate nu o fac din cateva motive:
  • Citesc Guardian si alte ziare care vin in fiecare zi (fie la facultate, munca, in alte parti) si continutul e atat de stufos incat niciodata nu am timp sa citesc cap-coada. E doar o aproximare fidela a intereselor personale, cu puncte de vedere suficient de interesante incat sa citesc putin peste jumatate din continut. De ce zic putin peste jumatate? Pentru ca imi ia cam 20-25 de minute sa fac chestia asta si nu am mai mult timp la dispozitie pentru a intra in detalii. Cat despre restul ziarelor, mai iau si informatii din The Daily Telegraph sau tabloide uneori, as the job requires,
  • La facultate nimeni nu citeste reviste decat daca sunt aduse de altcineva dar nu are rost sa intram in discutia ‘preturi studentesti’. Cat despre ziare, Guardian costa £1 pe zi (90p) si 30p pentru studenti dar tot nu e suficient pentru unii.
  • Colectionez Vanity Fair cand am ocazia si altele pe care nu le gasesc la coafor ca sa ma conving ca de fapt n-am nevoie de niste caramizi in casa (Vogue Martie cantareste cam 600gr), dar pana si asta o pot gasi online fara sa platesc £3 pentru continutul care ma intereseaza, deci as putea sa renunt cu o oarecare parere de rau;
  • Tot despre pastrat ziare si reviste in casa, nu vad de ce as face asta cand pot sa le reciclez (ziarele) sau sa pastrez doar editii care chiar mi-au placut in caz m-as la ceva gen Vanity Fair, din care as pastra doar 6/12 in fiecare an. Planuiesc ca atunci cand termin facultatea, daca mai exista, sa ma abonez la W Magazine si un ziar care sa imi vina acasa- Guardian te lasa sa te abonezi doar la anumite editii (de ex. daca vrei ziar doar luni, luni si duminica, vineri si sambata – esti liber sa alegi) ceea ce ma bucura pe mine dar nu ii bucura pe ei in buzunare probabil. Desi chiar si asa, suspectez ca o sa raman cu o gramada de reviste necitite. Singurul motiv pentru care m-as abona ar fi sa intru intr-un ritual propriu si personal care sa imi permita timpul de lectura.
“The great advantage magazines have is glossy pictures. It’s better to read on paper than on the web but it’s much better to look at pictures on paper than on the net. Brides magazine is going to be the last one standing.”
  • Daca reteaua sociala mi-ar permite cumva, as cumpara in mod constant reviste glossy gen Marie Claire, Vogue, Tatler si altele. Dar nu am prietene care sa vina in vizita pe la mine, de fapt e un produs al faptului ca suntem o generatie oarecum disfunctionala, toti inchiriem apartamente sau impartim case cu alti oameni, nu toti suntem adepti ai ideii de ‘double dating’, prietenii mei nu sunt in relatii de lunga durata whatsoever, si pana in 30 de ani nu sunt nici ei fani ai ideii de ‘dinner at your place or mine’. Nu am pe cine sa ‘entertain’ la mine acasa si daca as vrea sa ‘entertain’ pe cineva. Nu citesc in baie. Putinul timp pe care il petrec acasa il petrec dormind, gatind sau uitandu-ma la filme pe DVD, la House sau alte tv series. 
  • N-o sa platesc niciodata pentru continut online atata timp cat eu caut doar calitate; pot oricand s-o gasesc in alta parte cand am nevoie de ea.

 

“Charging for content forces discipline on journalists: they must produce things that people actually value.”

Walter Isaacson

“For those of us old enough to still care about going out on a Sunday morning for our doorstop edition of The Times, it will mean the end of a certain kind of civilized ritual that has defined most of our adult lives.”

Bruce Sterling

 

  • Cat despre alte obiceiuri, daca intr-adevar nu vreau sa ma plictisesc, exista intotdeauna Tabbloid care creeaza un fel de mini-ziar in format PDF din feed-uri la alegere si il trimite zilnic sau cu program. Daca intr-adevar imi pasa si vreau sa creez calitate online sau din tot ce scriu cei pe care ii cunosc, bag feed-urile acolo si o data pe saptamana, sa zicem vineri, imi vine un PDF cu toate articolele lor de pe blog. Minunat. 

 

Having said that, eu nu fac parte din ‘majoritatea’ oamenilor, majoritate care inca apreciaza timpul petrecut departe de calculator, ca si cum calculatorul este ceva virus.

Erata

Campaign Nov. 27

Dintre toate feed-urile RSS pe care le citesc si ziarele si revistele din real life, prea putini mai folosesc termenul de ‘erata’ in care (soc) admit ca au gresit undeva, cu ceva publicat si corecteaza informatia respectiva. Unele ziare inca se tin de cuvant, altele nu, altele au rubrica ‘erata’ ascunsa undeva intr-un colt si altii pur si simplu nu o au deloc. 

De ce in online nu se mai practica asta? Hai mai bine sa lasam niste greseli crase acolo, sa trecem cu vederea, sa ne rusinam si sa stergem articolul daca se prinde cineva. Sau sa scoatem trei articole cu titlul corect pana iese ala care trebuie.

Nu de multe ori am vazut doua-trei ziare care isi iau informatiile din aceleasi loc dar vin cu alte date – imi aduc aminte in metrou odata cand doi oameni citeau doua tabloide diferite despre cea mai grasa adolescenta din lume. Era clar aceeasi poveste, unul din ziare zicea ca are 180 de kilograme (nu e cifra reala) si celalalt gresea cu 50kg mai putin. Oamenii stateau fata in fata la metrou si cine se uita la ele avea dubii serioase in privinta cifrei reale.

Si alt hobby pe care ar trebui sa-l incercam acasa: sa ne uitam la aceleasi stiri pe ProTV si pe Antena X atunci cand mor oameni in incendii sau cutremure: unii zic o cifra gen 2000 si altii o sa zica 6000. E ca la licitatie, mai da cineva ceva in plus? De unde stim cati oameni au murit de fapt?

Plus ca bonus, alt lucru enervant care ma uimeste de fiecare data la jurnalistii din Romania: fotbalist eliminat din nu-stiu-ce meci pentru ca suferise un accident intr-un meci precedent. Jurnalista intreaba “Si ce ati simtit in momentul accidentarii?” Fotbalistul raspunde “Durere, multa durere…ce sa zic.” Pai da, ce sa zica? Ce intrebare tembela e asta? Se astepta la “am simtit cum caldura ma invaluie si fiecare centimetru patrat al piciorului meu era intepat de un milion de ace veninoase…”