Exercises for Growth – am mai produs o carte

Exercises for Growth

De data asta o chestie care nu e de vânzare și nu e nici pentru planneri juniori ca Strategist’s Handbook – mai mult pentru clienți existenți sau potențiali. Inspirată de multe, prea multe întâlniri în care oamenii confuză strategia (doar una) cu o infinitate de liste și lucruri de făcut sau executat. Până n-am văzut-o pe biroul meu mi-a fost greu să cred că s-au scurs atâtea ore din viață compunând studii de caz.

Mi-ar fi plăcut să existe versiunea digitală, dar am descoperit între timp că oamenii care nevoie de exerciții nu o să le facă niciodată dacă le văd pe ecran. Nu am întâlnit până acum un om care să fie din generația „mea”, adică să nu scoată totul la imprimantă ca să lucreze de pe hârtie. Da, uneori e ușor, uneori nu ai altă soluție decât să măzgălești chestii sau să desenezi, dar prefer alte soluții care ar putea să ducă la idei mai interesante.

Mi-aduce aminte de ce zicea Clay Shirky pe Quora acum câțiva ani:

Screen Shot 2013-07-29 at 10.48.08


Publicat pe

în

de către