Rasfoind imaginarul album cu poze, ma uitam la preafrumoasele chipuri ale oamenilor surprinsi de cadourile pe care le primesc de craciun – am avut revelatia cand am intrat pe macys.com si am vazut un tip intr-un tricou verde.
Pe langa faptul ca nici unul nu arboreaza zambete false, ma pune pe ganduri pentru ca nu cred ca m-am bucurat de cadouri asa cum se bucura oamenii (respectiv copiii) astia. Sa fie pentru ca nu mi-au placut? Pentru ca mi-au spulberat visele cand mi-au zis ca Mos Craciun nu exista? (ee, exista de fapt, doar ca nu vine, se materializeaza si se dematerializeaza ca-n filme, de-aia nu il vedem)
De fapt, nu mai stiu daca mi s-a spus sau am descoperit eu :))
Nu cred ca a existat activitate de Craciun in capitala sa-mi fi facut vreodata (spre deosebire de boo, I’m not easily impressed :)) not even by blue cars). S-a dus si magia aia de cand aveam 12-13 ani si aparea primul film Harry Potter si ma agitam toata sa merg (si acum pastrez bine invitatia de la premiera, doar ca am ascuns-o bine de tot. prea bine.).
De fapt, toata magia a durat 2 ani, anume in clasa a 8-a s-a spulberat totul, ca deja Rowling era faimoasa si toti erau lesinati, facand crize ca se arunca de pe bloc daca nu il intalnesc pe Daniel Radcliffe. Nimeni nu vrea sa fie un „me-too” fan.
Altfel, Craciunurile din generala erau funny (dar triste in acelasi timp) pentru ca faceam serbarile de Craciun – cor, colinde, repetitii, imbracat in fusta neagra si camasa alba si alte formalitati. Colegii care veneau la cor ca sa chiuleasca si apoi plecau dupa doua ore. Parea stupid, dar acum ca nu mai sunt mi-e dor de ele, cumva. La o adica as canta, cu riscul de a ma face de ras :))
De Craciun mai era frumos faptul ca ningea (n-a fost Craciun sa nu ninga din timpul scolii). Ultima iarna cu ninsoare pe care am prins-o a fost in clasa a 9-a, dar si atunci foarte subtire. Aproape ca nu s-a putut numi ‘zapada’. Abia in 28 decembrie a nins hardcore si s-a depus in straturi groase, cum le vedeam in pozele lu’ jnee.
… de asemenea era frumos ca plimbarile prin oras nu erau la fel de aglomerate ca acum, traficul era strangulat de multe ori, dar nu ca acum, beculetele erau mai mici si parca mai frumoase (small is beautiful), citeam Cronicile din Narnia si imi completam colectia inceputa cu grija.
Concluzia ar fi ca era mult mai misto pe vremea aia decat acum.
Acum stim ca trebuie sa luam cadouri pentru colegi, stim de unde, stim de cat, stim si ce pentru ca se dau aceleasi cadouri in alte ambalaje, stim ca trebuie sa luam pentru profesori si tot. Where’s the fun, anyway?