Când nu mă apropii de blog e un semn bun de obicei; bun pentru mine ca am de lucru, prost pentru timpul meu liber pentru ca înseamnă ca nu pot sa citesc la fel de mult pe cât mi-as dori.
Si când am venit in România mi-a picat fisa apropo de ce as putea sa citesc si nu găsesc pe amazon sau in magazine online – cărți românești, dar problema era care cărți? Citisem beletristica si nu m-a gadilat nimic in mod deosebit deși pot sa spun ca mi-au plăcut. Dar nu mi-au plăcut așa cum îmi place Murakami, de exemplu. Dacă n-ar fi atat de depresiv uneori, as citi totul de la cap pana la coada in câteva ore. Dar relația mea cu Murakami e specială, îmi place de fapt sa mă deprim când ii citesc cărțile, cred ca într-un fel chiar asta caut fără sa îmi dau seama.
Anyway, mi-a venit ideea sa îmi revizuiesc cunostiintele despre istorie, in principiu motivată de trei chestii: in primul rând, la școala am învățat in paralel istoria Americii si a Marii Britanii pe lângă cea a României si nu am rămas cu mare lucru din nici una. In al doilea rând, am avut mereu manuale alternative si când ni se schimbau profesorii, nu toți aveau inițiativa sa studieze toate manualele si sa ne ofere un sumar, ci alegeau manualul care corespundea cu viziunea lor asupra istoriei țării si aia era. In al treilea rând, niciodată nu am știut de fapt care e apropierea față de adevăr si conexiunile între literatură si istorie. In perspectivă (atunci nu știam) mi-ar fi plăcut sa aflu mai multe despre asta pentru ca mi-am dat seama târziu cât se multe nu știu.
Acum nu mai e obligatoriu sa știu si nici nu am vreo datorie imensa față de cineva să cercetez subiectul dar citind diverse cărți cred ca mă apropii de o imagine de ansamblu mai completă. Nu mă astept sa fie cea reala sau cea ideală, ci doar mai documentată. Si așa simt că m-am mai luminat. Mi-ar plăcea sa cred ca au si alții impulsuri din astea masochiste sa afle mai multe despre lucruri aparent plictisitoare dar cred ca o sa îmi sparg singură balonașul de săpun…
Până atunci, un citat interesant pentru mine, care am crezut mereu ca viitorul e mereu o încercare de a crea ceva ce nu a existat pana in prezent. De fapt e un fel de melanj si nu suna cu totul si cu totul greșit:
„Trecutul este invocat mai frecvent, si in termeni imperativi, de cei care vor sa se rupă de el. Logica imaginarului își are regulile ei. Revoluționarii francezi invocau Sparta și Roma republicană. Orice ideologie, orice proiect necesită modele. Chiar atunci când in joc se află viitorul, modelele sunt extrase din trecut. In fond, nu exista alta realitate decât trecutul. Cu cât o ideologie este mai transofrmista, cu cât un proiect este mai radical, cu atât se apelează in mai mare măsura la trecut, la un trecut restructurat potrivit necesitatilor si idealurilor prezentului.”
(Lucian Boia)