În Manchester a reînceput sezonul ploii, ceea ce înseamnă că până în Aprilie/Mai o să fie aceleași temperaturi și aceleași precipitații. Nu cred că mi-am dorit niciodată niște cizme de cauciuc cum mi-am dorit weekendul ăsta în care m-am târât pe sub o poartă închisă pentru că singura ieșire din stația de tramvai era inundată. Uneori cred că cer prea mult sau aștept prea mult de la lume când în alte părți oamenii care luptă pentru democrație își fac căști din pâine și alte obiecte la îndemână, deci eu am o viață luxoasă în comparație. Și nu zic că nu e bine când 99% din timp e bine, dar uneori când e să te lovească nu mai e așa plăcut 😀
Aveam în minte o rețetă pentru că o săptămână n-am gătit nimic și am simțit că iaurtul ține de foame oricum; când aveam nevoie de ea însă a dispărut misterios din casă dar nu era să las o întâmplare minoră să-mi strice cheful de curry. Așa că am intrat direct în puținele conserve rămase în casă și raftul de condimente ca să fac unul. Cu iaurt cu tot, că nu puteam să mă despart de el așa de repede 😀
Partea proastă e că acum nu mai am conserve de nimic deci dacă mâine vine sfârșitul lumii o să trebuiască să mănânc banane cu scorțișoară. Partea bună e că a fost delicios și în sfârșit n-am distrus orezul. Calorii? Nu mai contează, suficiente cât să treacă weekendul și ploaia mai repede. Comfort food e puțin spus. Cred că o să urmeze partea a doua săptămâna asta pentru că supa de linte și legume pe care tocmai am făcut-o e minunată, dar nu e același lucru din păcate 😀
Acum că am pus poza aici îmi dau seama că orice fel de curry aș face, e o mâncare groaznic de inestetică și iese aiurea în poze aproape mereu…dar ce mai contează 😀
Pe de altă parte sunt ușor surdă momentan dar cred că îmi trece până mâine (când întâmplător mă mut la alt birou mai aproape de niște colegi). Cred.
Comentarii
Un răspuns la „azi e zi de curry”
Mie nu mi se pare ca arata deloc rau curry-ul facut de tine. Din contra: sunt la munca si-mi „ploua-n gura”! Si eu las povara caloriilor de-oparte in week-end, merit si eu putin rasfat! 😀
Mult succes la birou!