Ziua eroului e frumoasa chiar.
7:00
E abia ora 7 si deja te-ai trezit. Nu stii de ce esti treaz la ore la care in timpul scolii nu te-ai fi sculat nici cu fanfara militara langa tine. Oricum, in mod normal, ziua de lucru incepe abia la 9. Linistea din jur e semn ca esti cel mai matinal dintre toti si chiar mai ai o ora de asteptat pana sa mai vezi pe cineva. Pe geamul din camera ta nu se vede nimic de copaci dar totusi te uiti, poate a iesit cineva la plimbare. In aceasta ora moarta, deschizi calculatorul si iti verifici mail-ul ca sa nu faci zgomot in casa. Dar mail-ul abia l-ai verificat cu 6 ore in urma, ca n-ai avut somn.
Peste o ora, auzi pasi pe langa usa camerei si vezi firicele de umbra pe sub usa, dar nu te mai obosesti sa iesi pentru ca oricum ceilalti sunt ocupati cu rutina lor. Nu dureaza mai mult de jumatate de ora si deja se face liniste si se tranteste usa de la casa. In baie, te uiti la tine ceva mai atent, incercand sa ascunzi eventualele cosuri ce au aparut pe frunte sau pe barbie.
9:45
Nu te grabesti pentru ca stii ca oricum nu gasesti pe nimeni la ora asta. Si totusi parca ai vrea sa fie cineva care lucreaza la acelasi brief, ca sa ii impartasesti niste idei care ti-au venit peste noapte. Ora pe care ti-o alegi ca sa pleci e tocmai buna dar autobuzul intarzie sa apara, statia umplandu-se de diversi necunoscuti ale caror haine ieftine contrasteaza puternic cu tricoul tau si cu pantalonii tai, alesi cu grija din magazinul Diesel la ultima iesire la Milano. Adidasii tai sunt bine acoperiti de pantaloni dar totusi lumea se uita la ei ciudat – nu sunt Adidas sau Nike, sunt mari si urati iar privirea lor sugereaza un oarecare dispret fata de tine, clasificandu-te drept adolescent neinteles si preocupat in exces de imaginea sa.
Desi ai fi in stare sa crezi ca nu vei auzi aceeasi scena la urcare si coborare in fiecare zi, fara exceptie, azi e la fel. Un domn slab impinge o doamna grasa si ii spune sa mai slabeasca, sa aiba loc lumea in autobuz. Doamna se simte jignita si prelucreaza fiecare cuvant, gesticuland ridicol pentru niste probleme la fel de ridicole. De fiecare data cand se dau jos oamenii, te intrebi daca vor observa vreodata autocolantele in forma de cerculet ce indica locul de urcare si de coborare, facute pentru a fluidiza traficul pe treptele autobuzului. Dar probabil nu le va vedea nimeni niciodata, asa cum nimeni n-o sa observe ca tu cobori intotdeauna regulamentar.
Cand te dai jos din autobuz, iti zici din nou ca nimeni n-a fost „domn” sau „doamna”, ci doar prost-crescuti si prost-crescute ce n-au altceva mai bun de facut decat sa se certe. Astepti ziua in care vei avea propria masina, unde nu mai tipa nimeni pentru un loc pe scaun.
+++++++++++++++++++
Pana acolo mai e ceva de mers, timp mort, pierdut efectiv, in care te gandesti cine o fi ajuns.
Acolo nu e nimeni inca, doar femeia de serviciu care sterge birourile de praf
+++++++++++++++++++
Pana vin, stai afara pe terasa si te uiti la masinile ce se inghesuie la stop, gandindu-te la ideile de care esti mandru si pe care abia astepti sa le prezinti. Cum incep sa intre in cladire, toti isi iau fisele si se aseaza la calculatoarele lor, toata lumea stie parola celuilalt dar nu indreazneste sa il deschida nici daca ar fi informatii extraordinar de importante pe el.
Abia pe la ora 12, art-ul din dreapta isi citeste mail-ul, mai deschide cate un site, mai fumeaza. Celalalt copy sta si citeste o carte, intins pe scaun. Din cand in cand mai asculta o melodie. Alti doi stau pe messenger. Tu ce faci in acest timp? Stai pe canapea si citesti o carte pe care ti-ai adus-o de acasa, pentru ca toate copiile din Lurzer’s Archive stau pe birourile tuturor, in „zona intima”, pe care daca o violezi, esti luat la rost. Sa te asezi la calculator nu poti nici daca vrei, pentru ca nu e loc si nici nu poti sta peste umarul celorlalti sa le urmaresti fiecare click.
11:30
E trist, pentru ca n-ai nici fise si te uiti cum cei care isi beau cafeaua nu te intreaba daca vrei si tu una. Tu esti omul de generatie noua care nu mananca, nu bea si este productiv, asa cum ar trebui sa fie orice om de pe planeta asta. Ceilalti se cheama reciproc la masa si ramai singur, moment in care ai vrea sa te apropii de un calculator, ca sa verifici mail-ul, forumurile, sa faci si tu ce fac si ceilalti. Tocmai cand esti prins intr-un subiect care te intereseaza, ceilalti se intorc si trebuie sa evacuezi scaunul. Mail-ul pe care l-ai trimis tu, cu cele 30 de idei atasate unui brief pe care nimeni altcineva nu e interesat sa il faca trece neobservat. Ideile tale, pentru care ti s-a scurs creierul, sunt trecute peste ca o fisa ascunsa dupa un birou si pe care n-o vede nimeni. Tu esti fisa, dar nimeni nu te vede ca sa te ia si sa te valorifice. Dupa sentimentul de dezamagire profunda, intrebi ce s-a intamplat cu ele totusi, ar putea fi bune la altceva. Dar nu, brieful era de fapt deja facut, dar nimeni nu observase data de pe el. Acela, cel mai important, trebuie sa ajunga storyboardat chiar azi in cateva ore, dar nu mai e timp pentru nimic. Te oferi voluntar sa vii in intalnire si sa dai idei, dar tu de fapt nu ai ce cauta, pentru ca nici n-ai fost la intalnirea cu clientii, deci nu stii cine sunt si ce vor.
Ti se mai da ceva de lucru, ceva ce trebuia sa faca cel care tocmai a plecat in concediu. Tu esti prea constiincios si cu prea mult bun simt si il faci in cateva ore, dar art-ul este ocupat cu altceva si creativul a plecat demult. Pentru ca oricum nu-i interesa. Your heart is probably too big.
17:30
Cand simti ca nu mai poti sa recitesti acelasi pasaj din aceeasi carte a 20-a oara, pleci si abia mai zici „pa”, cu jumatate de gura. De fapt, nici „pa” n-ar merita, doar un „la revedere”.
Cautandu-ti haine, trebuie sa stai la coada pentru a putea proba un maiou pe care il studiai de cateva zile in magazin dar n-ai avut niciodata sa-l pui curajul pe tine, fiind doar tu si vanzatoarele. Niciodata nu ti-au placut amabilitatile gratuite si enervante cum ar fi intrebarea daca vrei sa-l cumperi dupa ce l-ai probat. Asa, cu a doua persoana langa tine, nu mai ai nevoie de justificari pentru nimeni. Cand vezi ca nu iti place pentru ca abia te incape si te strange peste piept, il lasi jos si rasufli ca dupa o mare usurare, dupa care il lasi pe umeras pentru altcineva mai slab, moment in care ii spui celuilalt ca te-ai ingrasat. Cu un zambet ti se raspunde ca nu, in nici un caz, dar ca n-ar trebui sa mai probezi haine cu 2 masuri mai mici.
22:00
Dupa plimbari obositoare pe strazi al caror asfalt dogoreste, te intorci acasa si apesi pe butonul de „Sign In” ca vreo doua persoane sa te intrebe ce melodie e in reclama aia si cine o canta. Nici nu te mai gandesti sa le raspunzi si intri sa impusti doua trei chestii de nervi. Te gandesti ca poate te apuci de fumat de maine, dar stii sigur ca a doua zi cand te vei trezi n-o sa-ti mai placa ideea. Pentru ca plamanii tai sunt foarte tristi. Dar asa esti si tu oricum. Si in orice caz, n-o sa te mai trezesti asa devreme a doua zi.