Mi-aduc aminte foarte vag ziua în care am decis să mă duc la un salon de coafură nou recomandat de două tipe din birou, şi asta pentru că nu sunt genul de persoană care să creadă în recomandări din cauza propriilor exigenţe, uneori probabil exagerate dar asta nu e o noutate 🙂
Mă săturasem de ideea de a merge în diverse locuri fără să fiu satisfăcută de rezultat sau să nu existe ceva chemistry între mine şi stilist(ă), evident ajungând la o linişte destul de inconfortabilă care nu ducea la rezultate grozave. Cine vrea să se simtă „meh” când iese pe stradă? Nicio femeie nu vrea „meh”, toate vrem „wow”, cel puţin în primele 2-3 zile de la vizită.Vroiam să mă duc într-un loc în care să fie OK să le spun că dimineaţa n-am chef să stau o oră să îmi aranjez părul cu o mie de produse pe care să cheltui 100 cel puţin pentru că de-a lungul timpului am ajuns să cred că multe produse ieftine nu aduc rezultate la fel cum nici multe produse scumpe nu ajung să satisfacă pe nimeni. Adevărul e undeva la mijloc, o combinaţie de soluţii super ieftine şi utile plus alte produse ale căror ingrediente şi efect le justifică preţul exagerat (pentru unii).
Oricum, înapoi la coafor…cred că mie mi-a luat ceva până să îmi dau seama că unele lucruri merită efortul şi investiţia şi părul e pe primul loc – de la trei tipuri de pieptene şi perii până la tuns o dată la 6 săptămâni, părul e doar unul şi e util. Uneori e bun pentru că te poţi ascunde în spatele bretonului, unor şuviţe, poţi evita oameni sau contact vizual şi alteori pur şi simplu să ai ceva memorabil care să nu se traducă prin a fi pe jumătate dezbrăcată sau în culori neon şi tone de machiaj pe faţă.
Am ajuns la locul nou cu un mic ghem în suflet, gândinu-mă că nu o să îmi placă din start şi am dat peste o persoană generică care mi-a luat haina şi mi-a pus-o pe umeraş. Mă gândeam că iar o să zic „mai mult”, „nu, mai puţin”, „cărarea pe partea cealaltă” şi alte lucruri obişnuite plus o să mă chinui să port o conversaţie „normală” cu o persoană portocalie de la stat la ultraviolete dar surpriza a fost că stilist era altcineva, nu cine credeam. Era un tip, iar din experienţă unele din cele mai grozave tunsori pe care le-am avut au fost la tipi (în Bucureşti la un salon nebănuit în zona Dorobanţi). Am încercat multe altele dar problema cu părul e că toată lumea te minte că o să crească repede şi necontrolat şi o să te tunzi mai devreme decât credeai. Părul meu nu a crescut aşa „repede”, ci mi-au trebuit 3 ani de facultate să aibă lungimea pe care am vrut-o mereu, adică undeva mult după standardul „până la umeri”. E mai mult de ‘umeri’ şi nu aş schimba asta pentru nimic în lume.
Şi două luni de zile a fost minunat la salonul ăsta până când ieri am aflat că stilistul s-a mutat în Australia de tot – ajunsesem să îmi fac programări cam o dată la şase săptămâni (şi cel târziu poate 8) pentru că după vreo 5 deja ajunge să arate ciudat şi să am vârfuri despicate care nu îmi plac. Şi dacă nu îmi plac, nu mă simt bine cu ele. Dacă nu mă simt bine o să se reflecte în restul lucrurilor. Am descoperit calea cum s-ar spune – nu mai stau niciodată cu lunile până să mă tund…cel puţin în privinţa lungimii nu mai am nevoie 🙂 Partea proastă e că acum tipul la care eram a fost înlocuit cu o tipă care e super-entuziasmată de ce face şi consider asta un semn bun, dar nu e acelaşi lucru, oricât de mult aş vrea. Prima întrebare de ‘conversaţie’ a fost dacă ies în oraş cu prietenii. Ummmmmmmm…nu, nu ies să mă îmbăt în fiecare vineri sau sâmbătă pentru că în mod foarte ciudat, nu simt nevoia să înec ceva amaruri în pahare de vin sau altceva şi nici nu-mi trebuie atâţia stimulenţi ca să mă simt bine în compania altora. Ceva undeva e fundamental greşit dacă îţi trebuie atâtea ajutoare externe ca să te simţi OK 🙂
Şi totuşi îmi place cum tunde – m-a lăsat cu nişte bucle care din păcate nu rezistă prea mult în părul meu. Ondulat merge, bucle nu şi îmi cam pare rău un pic dar oricum…până data viitoare poate descopăr ceva interesant de făcut cu el 😀
Cam atât despre aberaţiile mele despre păr, deşi o să mai urmeze unele la un moment dat…aşa, în vreo şase săptămâni înainte să vin în ţară 🙂