Stăteam ieri și mă uitam la factura de apă. Noi suntem în Polonia, într-o zonă bogată în apă subterană, și plătim 4,22 zloți pe metru cub, adică undeva la 4 lei. Nu e puțin, dar e suportabil. În 63 de zile, trei persoane (doi adulți și un copil mic) am folosit 22 de metri cubi. Dușuri, mașina de spălat, vase, gătit, baia bebelușului. Nimic spectaculos. Un consum normal, modest chiar.
M-am întrebat cum ar arăta aceeași factură în România.
În județul Iași, prețul a ajuns la 23,50 lei cu TVA pe metru cub. În Vaslui, Neamț, cam la fel. Pentru cei 22 de metri cubi ai noștri, o familie din Iași ar plăti de vreo 5 ori mai mult decât plătim noi. Alți români ar plăti mai mult nu pentru apă mai bună, ci uneori pentru apă nepotabilă, cum e cazul în Curtea de Argeș, unde oamenii primesc facturi pentru apă contaminată microbiologic pe care n-o pot folosi nici măcar la spălat.
La raft, doi litri de apă plată costă între 3,5 și 5 lei, mai mult decât în Grecia sau Italia, țări cu mult mai puține surse naturale decât ale noastre. Prețurile astea încep să conteze pe fondul îngrijorărilor legate de contaminarea cu PFAS a apei potabile în Europa: când nu mai poți să bei apă de la robine, prețul apei îmbuteliate devine o problemă de supraviețuire.
Viitorul o să devină mult mai arid, iar bunicii și străbunicii știau ei ce știau. Consiliul Științific European pentru Schimbări Climatice (organismul oficial de consiliere independentă al UE) a publicat recent un raport care cere Europei să planifice serios pentru un scenariu de încălzire cu 4 grade Celsius față de nivelurile preindustriale.
Încălzirea de 4 grade nu e un scenariu-coșmar de tipul „dacă totul merge prost”, ci un exercițiu prudent de management al riscului: traiectoriile actuale indică încălzire undeva între 2,8 și 3,3°C la nivel mondial, iar Europa se încălzește aproximativ de două ori mai repede decât media globală. Patru grade pentru Europa e o proiecție credibilă de mijloc. Sudul Europei, unde e inclusă și România, va resimți cel mai acut stresul hidric. La 2°C situația devine dificilă, la 3°C devine un pericol pentru viață.
Noi ne gândim la o fântână. Aici există programe care susțin financiar astfel de investiții, zona are ce-i trebuie, și pare un pas rezonabil de adaptare climatică. Cumva e o ironie tristă ca mulți români au ajuns și ei la aceeași concluzie nu din nostalgie sau pregătiri harnice pentru un viitor uscat, ci din necesitate în prezent.
România are unele dintre cele mai bogate resurse de apă din Europa. Că apa a ajuns lux în contextul ăsta e o rușine administrativă care datează cu mulți ani în urmă. Poate că infrastructura apei e într-adevăr complicată și scumpă. Dar dacă nici apă nu poți să asiguri sau să-ți permiți, la altceva ce poți să te aștepți?
Lasă un răspuns