Într-un interviu, Alexandru Agatinei (CEO al How to Web, o platformă importantă pentru ecosistemul de startup-uri din România) spune că guvernul era la un pas de a distruge startup-urile românești prin introducerea obligației de capitalizare forțată a împrumuturilor către acționari: o măsură care ar fi făcut imposibilă finanțarea startup-urilor, din cauza unei neînțelegeri a modului de funcționare a industriei tech la nivel global.
Recent, am trăit pe pielea noastră ceva similar apropo de startup-uri. Împreună cu alți asociați, am înființat un SRL în România. Printr-o serie de coincidențe fericite, am preluat un proiect care ajută contabilii și clienții lor cu e-facturile, o cerință generată de digitalizarea statului român.
Când am pornit la drum, ne-a trecut prin cap: De ce ni se pare că am ales cel mai prost moment să facem un SRL?
Era fix în momentul în care se vorbea să se crească capitalul social la 8.000 de lei. I-am fi dat, dar ar fi fost o lovitură la genunchi total inutilă fix la început de drum.
Dar nu asta a fost problema. Am optat pentru un sediu virtual pentru că lucrăm remote și nu avem nevoie de un birou fizic. Așa funcționează afacerile azi: echipe distribuite, colaborare în cloud, flexibilitate. Nu pare o decizie absurdă, mai ales că și Poșta Română tocmai și-a lansat și ea propriul serviciu de găzduire sedii sociale, adică sedii virtuale. Un semn că nu e chiar așa de neconvențional.
Dar timing-ul nostru a fost… interesant.
Operațiunea Cuibul de Fantome
Recent, ANAF a descoperit 1.500 de firme înregistrate la o singură adresă și a început să închidă companii care nu operează la sediul social prin metode cam rudimentare. Reacția a fost bruscă și amplă.
Pe Reddit, utilizatori cărora le-au fost închise companiile povestesc. Unul spune: “Ne-am trezit cu notificare în SPV că în 5 zile se suspendă din cauza că ‘nu funcționăm la sediu’. Notificarea a venit cu o zi după ce compania fusese deja trecută în inactivitate la ONRC.” Altul are o poveste similară: “Am fost inactivat pentru că nu lucrez la sediul social (închiriat doar pentru reședință fiscală), deși am certificat constatator că lucrez la terți. În decizia de inactivare se menționează că mă inactivatează în 5 zile obligatoriu, dar am termen de 45 de zile să trimit contestație. Și alea 5 zile au fost o muie, pentru că m-au inactivat în aceeași zi cu trimiterea deciziei 😂”
Îmi aduce aminte de deceniile de teatru de securitate din aeroporturi, pe care abia acum începem să le desființăm. Ne simțim mult mai în siguranță cu sticluțe de 100ml de șampon la purtător?
Ca urmare, contabilul nostru e acum destul de circumspect față de sediul virtual, dar avem toate actele în regulă și încercăm să mergem înainte.
Modernizarea nu e ușoară
Ironia continuă. De la aceeași ANAF am primit un registru unic de control, un jurnal fizic, de mărime A3, pe care trebuie să-l păstrăm la sediu pentru viitorii inspectori care vor scrie în el manual dacă vin la control. E un obiect frumos, solid, cu greutatea istoriei, de la o instituție care se străduiește să deslușească realitățile economiei moderne, unde nu mai trebuie să fii fizic prezent nicăieri ca să ai un business real.
Da, mulți au abuzat sistemul. Ar trebui să ne concentrăm pe faptul ca nu s-a sesizat nimeni până acum despre firmele astea, nu au existat controale timpurii. Multe firme ca noi operează legal. Ideal ar fi ca agențiile statului să nu acționeze în panică și să dea cu parul fără discriminare, ci să ofere termene rezonabile pentru a pregăti documentele, să permită depunerea online și comunicarea clară printr-o platformă digitală. Nu cinci zile (false) care creează haos și te pun pe drumuri. Ce vreau este un pic de bun simț pentru a avea încredere că merită să continuăm aici.
“Cel mai prost moment” e o iluzie
Cum spunea același utilizator de pe Reddit: “Cel mai prost moment… până acum! Am auzit asta recurent de 30 de ani. Mereu există o criză, o schimbare de reguli, o operațiune neașteptată.”
Domnul Agatinei are dreptate când vine vorba de un anumit tip de start-up și o problemă nișată de finanțare. Dar problemele sunt și mai upstream: să înființezi o companie nu e ușor, fără să ai un birou, un scaun și un loc în care să se adune directorii la ședință.
Cum ar putea arăta soluțiile? Nu departe de noi, Estonia are de ceva vreme programul e-residency. Cumva au văzut că dacă ușurezi munca antreprenorilor, vei vedea și rezultate. Relativ la populația sa de 1,3 milioane de oameni, Estonia are mai mulți unicorni – start-up-uri evaluate la peste 1 miliard de dolari înainte de a intra la bursă), cum ar fi Bolt, Skype și Wise – decât orice altă națiune europeană.
Alte inițiative, cum ar fi EU-INC, poate vor face în așa fel încât să fie mult mai ușor să începi un business oriunde în Europa. (Disclaimer: Andreas Klinger, promotorul mișcării, e un investitor în fosta companie la care am lucrat, dar nu ne-am cunoscut niciodată. Apreciez doar efortul pe care îl face). Dar cu siguranță vor fi provocări în a face ca instituții precum ANAF să recunoască astfel de entități. Pesimista din mine spune: haha, poate niciodată.
Noi suntem înregistrați legal, cu documente în regulă, avocați și contabili alături. Navigăm perioada asta de recalibrare. Așteptăm controlul, dacă vine. Pentru că, sincer, cred că va veni mai repede la noi decât la cei care chiar trebuie verificați.
Noi să fim sănătoși.