Despre casă: planuri și răspunsuri la întrebări după mutare

În primul rând, mulțumesc celor care au comentat la postarea anterioară, și mii de scuze că de data asta nu am primit notificări de comentarii, așa că până ieri nu știam că există! O să adresez o parte din întrebări direct aici.

Am făcut fapta și acum ne-am mutat în casă la sfârșitul lui august, cam acum două-trei săptămâni. Îmi dau seama că n-am mai scris cam de prin iunie pentru că am avut prea multe de rezolvat, ambalat, curățat, mâncat și pregătit pentru fundraising la muncă. Dar acum că am o mică răceală, tocmai bine să scriu un pic.

Chiar dacă casa e veche, măcar are un duș și apă caldă, deci putem să locuim în ea. Cam toate localitățile din zonă au fibră optică, acum și noi, așa că munca de acasă și trăitul în lala land continuă în timp ce devenim, aparent, țărani boemi conform analiștilor de trenduri. Vroiam de la început să locuim aici ca să ne facem o idee mai bună despre ce vrem să schimbăm. Vreau să înțeleg cum începem să folosim casa, cum intră lumina, cum e să gătim de aici, de cât spațiu avem nevoie, etc. Plus, sunt o grămadă de proiecte pe care vrem (și putem) să le facem înainte să vină echipa de profesioniști care o să renoveze total la anul.

Partea bună? Dorm grozav. Dorm atât de bine. N-am mai dormit așa bine de când aveam probabil zece ani și nu trebuia să mă trezesc la șase pentru școală. E liniște, e întuneric, vecinii sunt suficient de departe la casa lor. Un alt aspect evident e faptul că e mult de muncă. Dar asta vrem și asta ne place, așa că nu pot să zic că e o parte rea atâta timp cât suntem sănătoși și în putere.

Casa

Încep cu răspunsul la trei întrebări:

Cât de mare e casa? Casa ar putea avea, teoretic, de trei ori 170 metri pătrați locuibili dacă am converti etajul și pivnița, dar momentan are doar un etaj locuibil, deci 170 de metri pătrați. Cel mai probabil nu o să facem mare lucru cu pivnița pe viitor.

Câte băi ai? Doar una, amplasată cam incomod fix la intrarea în casă, dar urmează să fie mutată în altă parte. Și probabil nu o să mai fie doar una.

Cum se încălzește? Momentan, cu calorifere și o sobă cu cărbuni în pivniță care datează din 2012. Încălzitul cu cărbuni nu e o chestie neobișnuită pentru Polonia, dar despre asta poate altădată. Nu plănuim să folosim cărbuni pentru că nu e fezabil sau dezirabil. În 2024 o să devină ilegal să arzi cărbune cu tipul ăsta de sobă în regiunea în care locuim, urmând ca în 2028 orice clasă de sobă cu cărbuni o să fie interzisă. Ca atare, guvernul local ne oferă 7.000 zloți ca să ne scape de soba cu cărbuni pe care o au în inventar. Dat fiind că trebuie să schimbăm instalația electrică și să instalăm o pompă de căldură în câteva săptămâni, nu e rău. Ce prinde și mai bine e faptul că ne scapă ei de ea, actualizează și inventarul și nu trecem în ilegalitate cu soba 🙂 Chiar dacă ar fi o opțiune, ar trebui să aducem un camion cu cărbuni în pivniță și să dăm la lopată de câteva ori pe zi. Mai mult de atât, nici noi și nici fostul proprietar nu avem încredere că soba asta o să mai reziste un sezon. Ca apropo, se dau aproximativ 12.000 zloți pentru familiile cu venituri mici ca să încurajeze instalarea de pompe de căldură sau alte opțiuni.

Despre casă nu am multe de zis pentru că o să fie renovată la anul.

Când ziceam că e o casă plină de povești, povestea de ansamblu e următoarea: multe case din zonă au fost construite pe la 1890 de nemți când partea asta a țării aparținea de Germania. Nemții au fost eventual evacuați după al Doilea Război Mondial și zonele repopulate cu polonezi. Am găsit niște articole pe site-ul comunei de unde am aflat exact numele familiilor care s-au mutat aici după 1945. Singurul plot twist e că am văzut mai multe case în Suedia care arată aproape leit cu a noastră, nu și în Germania. Încă e un mister cum s-au răspândit oamenii și stilurile arhitectonice la vremea aia.

Nemții au construit bine, și ne-am dat seama devreme că a fost o casă modernă la vremea ei. Are pereți dubli și e întărită cu beton armat (inclusiv în grajd), ceea ce ne-a prins bine în canicula care s-a instalat imediat după ce ne-am mutat. Tot glumim că cine a locuit aici înainte de război ori a fost gospodarul antreprenor din sat, pentru că se vede că cineva a avut bani și viziune acum peste un secol.

Vecini și comunitate

Imediat după ce ne-am mutat s-au băgat în seamă cu noi vecinii cei mai apropiați care ne-au spus că au fost patru proprietari înaintea noastră, plus un alt domn pe bicicletă care ne-a zis că casa a fost în familia lui înainte să fie vândută proprietarului de la care am cumpărat.

A stat destul de mult la vorbă, ceea ce ne face să credem că e foarte nostalgic și că abia așteaptă s-o vadă renovată. Ne-a povestit cum arăta, ce clădiri avea (unele au devenit mormane de cărămizi în curte), dotările (avea țevi de lemn pentru apă curentă și o baie propriu-zisă când multă lume abia avea veceu în curte), ce făceau mătușile lui pricepute care dețineau casa (de toate, aveau inclusiv cuptor de pâine), și cum îi era frică de pivnița care și azi pare că nu se mai termină atunci când îl trimiteau să ia câte ceva de la rece.

Aparent, una din mătuși încă e în viață, și l-am rugat să găsească poze dacă au. Avem foarte multe curiozități despre cum arătau clădirile care acum nu mai sunt. În orice caz, povestea țevilor de lemndoar ne-a confirmat faptul că casa a fost și vrea să fie modernă din nou, așa că modernizare o să urmeze.

Întrebare: cum e cu vecinii si integrarea in comunitate?

Am cunoscut cam toți vecinii din jurul casei atunci când am cosit iarba din fața casei și când a trebuit să urcăm frigiderul pe scări și am avut nevoie de ajutor. Lumea e destul de relaxată și oamenii nu tind să fie băgăcioși, cu o singură excepție.

Au înțeles că încă nu vorbesc fluent poloneză dar că înțeleg ce se vorbește. Cât despre faptul că sunt din românia, nimeni nu are vreo părere despre asta pentru că probabil sunt primul cetățean român cu care interacționează. De obicei, conversațiile decurg în același fel. Nimeni nu e surprins că ne-am mutat de la oraș, din Varșovia. Nimănui nu-i place viața la oraș, cu atât mai puțin Varșovia, și nici nu și-ar dori să plece de la sat. Nu sunt nici foarte surprinși de faptul că ne-am întors din străinătate. Multă lume din zonă asta vorbește germana pentru că lucrează acolo cu lunile dar nu locuiesc acolo permanent. Dacă e ceva care să-i surprindă, e doar faptul că ne-am mutat aici fără să avem rude sau prieteni aici în apropiere. Ce nu știu ei e că de când am venit în sat, am cunoscut mai multă lume decât în Varșovia în doi ani.

Excepția de care ziceam mai devreme: orice discuție despre lucrări și renovări. Toată lumea pe care am cunoscut-o până acum, de la 30 la 70 de ani face, sau plănuiește să îmbunătățească ceva la casă și pot să-ți vorbească cu orele despre ceea ce eu numesc sfânta treime tehnologică poloneză:  fotowoltaika, rekuperacja, pompa ciepła (panouri fotovoltaice, sisteme de recuperare a aerului și pompa de căldură). 

Flora

Unul din motivele pentru care am cumparat casa asta e grădina, care e aproape pădure. Am descoperit aluni, stejari, meri, piersici, pruni și alți copaci la care încă n-am ajuns în inspecție din cauză de buruieni. Porțiunea de grădină spre stradă are zmeură și căpșuni (am mâncat două castroane de zmeură deja), flori și copăcei. Avem un liliac gigant în care se ascund toate vrăbiile, dar a început să distrugă gardul cu greutatea și mai are un pic să intre în casă. Mai e și un pin care a căzut înainte să ne mutăm și trebuie tăiat, din păcate.

În partea cealaltă a casei, vizibili din casă sunt doi ulmi măreți, copaci neobișnuiți aici în zonă dar probabil favoriți ai nemților care au populat teritoriile pe la 1890. Ca mulți alți copaci din Europa, nu știu dacă anticipau cât de mari aveau să ajungă. Deși sunt geriatrici, par sănătoși, adică nu par să se fi îmbolnăvit de boala ulmului olandez care a făcut ravagii în rândul ulmilor în SUA cât și în Europa, dar o să confirmăm exact la anul când chemăm un arboricultor să ne ajute. Toți copacii au nevoie de un inventar și toaletare, mai ales ulmul care început să călărească acoperișul casei și să strice țigla.

Altă întrebare: ce vrei să faci cu grădina?

Multe lucruri, pentru că e mare și are multe zone. Anul ăsta mai nimic. S-a dus vremea caldă de stat afară. Momentan plănuiesc o zonă în care să cresc niște legume și verdețuri; nu pe stil autosuficiență ci mai mult din pasiune și curiozitate. O să fie și flori și ceva mobilă de grădină unde să stăm la vară, dar poate la anul. Tot la anul o să începem să colectăm apa de ploaie după ce reparăm acoperișul și jgheaburile. În rest, îmi plac copacii și nu plănuiesc să-i defrișez decât dacă trebuie pe motiv de boală.

Fauna

Cea mai frumoasă semi-surpriză e faptul că avem rândunele de grajd (hirondo rustica) în grajdul nefolosit. Când ne-am mutat la sfârșitul lui august le-am mai prins pentru o săptămână înainte să migreze, timp în care am alungat pisicile care veneau neinvitate și ne-am bucurat de compania și trilul a peste douăzeci de păsări. Contrar unor opinii pe care le-am citit online, nu ne deranjează prezența lor, chiar din contră. Avem multe insecte care trebuie mâncate, mai ales țânțari.

În Polonia, ca și în alte țări din Europa și SUA, rândunelele sunt o specie protejată și e ilegal să le distrugi cuibul cât sunt familii în el. Știu că unii oameni încearcă să le descurajeze întoarcerea la primăvară, dar noi am vrea să le primim din nou. Probabil că o să experimentăm cu o structură de lemn în care să le facem niște cuiburi pe care să le personalizeze. Am descoperit cu plăcere site-ul unui cuplu american care documentează prezența rândunelelor la casa lor de prin 2002 și am învățat destul de multe din experiența lor practică, chiar dacă aici rândunelele se tem mai mult de ulii și pisici, nu șerpi.

Pe de altă parte, am mai avut și un joc numit Movilă de popândău sau de cârtiță? Și a ieșit cârtița. Dar o să ne îngrijorăm de ele la anul. Avem și căprioare prin zonă, dar din fericire suficient de departe de curtea casei încât să nu vină să mănânce plantele, așa că încă le considerăm drăgălașe. O să le fac poze la un moment dat.

Mai departe

Momentan suntem în stadiul în care așteptăm să apară probleme ca să le rezolvăm de la săptămână la săptămână. De exemplu, recent s-au adunat multe lucruri pe care nu putem să le facem pentru că nu avem o scară, așa că am cumpărat o scară care să ne țină ocupați pentru câteva weekenduri cât schimbăm niște lustre, becuri, perdele sau tundem boscheți la care înainte nu aveam cum să ajungem.

Aș vrea să zic că o să facem un canal de YouTube ca MAKE. DO. GROW. sau How to Renovate a Chateau care îmi plac, dar realitatea e că munca ne place și nu ne permite să devenim influenceri. Plus, filmele pare un pic prea public pentru gusturile noastre reticente de boomeri de 30-și-ceva de ani, chiar dacă ne place foarte mult contactul cu alți oameni și alte idei. Cred că blogul și pozele sunt un fel de compromis, dar chiar și-așa, nu am nici de gând să transform blogul ăsta în blog exclusiv de construcții sau grădinărit. Când apare ceva interesant de zis sau se acumulează întrebările și mirările o să mai scriu.

Mersi dacă ai citit până aici ❤️