Ce speranțe am pentru 2023

La mulți ani cu întârziere!

La început de 2023 m-a lovit (cred) gripa sau virusul non-Covid care se pare că e peste tot în lume. Azi e prima zi în care simt că pot să ies din casă, mi-a revenit cheful de hobby-uri, și nu urăsc pe toată lumea.

Nu am obiceiul să fac rezoluții sau să prezic trenduri de anul nou pentru că e ilar cât de puțin durează sau contează, dar în familie și prieteni am dezvoltat obiceiul de a vorbi despre:

• ce observăm în noi înșine
• ce observăm în lumea din jurul nostru (nu în lume ca subiect abstract)
• ce speranțe avem pentru anul următor.

Subiectele astea tind să dea naștere la niște conversații mult mai interesante și sunt ceva mai iertătoare decât rezoluții de care nu ne ținem sau care devin prea rigide când totul e în schimbare.

Ce observ în mine însămi

De câțiva ani încoace (de la o concediere), sunt mult mai adeptă în a crea și impune granițe între viața mea personală și muncă. Inițial vroiam să scriu că îmi pasă din ce în ce mai puțin de muncă, dar nu e chiar adevărat sau precis ci o simplificare grosolană.

Îmi pasă de ce fac, îmi place ce încercăm să construim (altfel n-aș fi acolo), îmi pasă de colegii mei și de cum colaborăm sau interacționăm, dar…abia aștept să termin ziua și să nu mă mai gândesc la ei până a doua zi, sau, respectiv, până luni. Îmi place să vorbim la cafea sau să luăm masa împreună, dar nu înainte de ora nouă și nu după ora șase.

Aici a ajutat faptul că jumătate din 2022 am lucrat doar trei zile pe săptămână. Deși nu e evident de pe blog, am avut o perioadă mental bogată în care am petrecut mult timp citind, reflectând, făcând ordine și curățenie în gânduri, notițe digitale, locurile în care am acumulat idei și proiecte pe timp de pandemie pe care acum vreau să le pun în practică. Îmi plăcea ritmul pe care îl avea viața cu trei zile de muncă, și încerc să păstrez măcar o fărâmă din asta, chiar dacă lucrez cinci zile pe săptămână.

Ce observ în lumea din jurul meu

Colegii mei mai tineri, și implicit o mare parte din lumea din jurul meu, par să trăiască viața ca o serie de crize și confuzii constante. Inițial credeam că îmbătrânesc, dar mi-am dat seama că nu e doar asta. Văd discuții despre fenomenul ăsta pe internet, în cărți, articole, și nu știu persoană peste treizeci de ani care să nu fi observat asta la colegii sub treizeci de ani.

Nu trece săptămână să nu am o conversație la cafea cu un coleg despre cum, de exemplu: sunt triști sau frustrați că se apucă de idei sau proiecte, nu le iese pasența, le lasă în coadă de pește sau trec peste fără să se gândească la ce n-a mers, se întâlnesc dimineața, la prânz și seara cu alți prieteni sau străini, intră și ies din prietenii mai repede decât unii oameni trec printr-o rolă de hârtie igenică pentru motiv gen Ana n-a răspuns la mesaj deși l-a văzut acum trei zile și după aia a mai și postat la altcineva în comentarii, sau se miră că sunt obosiți constant și că pauzele solitare (minune) îi ajută să se gândească la ce vor de la viață.

Ca să clarific: nu vorbesc aici despre oamenii care lucrează în medii toxice, abuzive, sau cu practici ilegale. Vorbesc despre oameni suficient de privilegiați încât să aibă un loc de muncă bine plătit. Înțeleg că acum considerăm anii 20-30 ca noua adolescență, din varii motive, dar nu știu ce să fac. Sfaturi nu dau decât dacă mi se cer, așa că nu pot decât să-i ascult și să pun întrebări strategice, ca să văd dacă se aprinde ceva beculeț, și altfel încerc să-mi limitez expunerea, ca să nu mă prindă și pe mine șrapnelul de la explozii.

Ce speranțe am pentru 2023

În primul rând, mi-ar plăcea să-mi gasesc o casă. Simt că a venit momentul să nu mai închiriez, și să mă distanțez un pic de oraș. Vreau să am locul meu, spațiu pentru hobby-uri, undeva unde să pot să ies cu bicicleta direct în natură (în Varșovia pedalez o oră ca să ies din oraș și sunt încă în Varșovia, în zone limitrofe), și să am mai mult control asupra caloriferului și surselor de energie în general. Pe scurt, vreau să am un loc în care să pot să mă retrag în perioadele în care poate voi decide că vreau să lucrez din nou trei-patru zile pe săptămână, sau să iau pauze mai lungi.

În al doilea rând, vreau să aprofundez ideile, temele și hobby-urile pe care le am. Unde lumea din jurul meu pare instabilă într-un fel sau altul, sunt OK cu a fi profund plictisitoare, făcând aceleași patru-cinci lucruri, scriind mai mult decât un caption pe instagram, chiar dacă lumea nu înțelege.