Criza umanitară din Varșovia și Polonia se adâncește. Varșovia a încercat să facă față, dar acum primarul avertizează că se află la limită, și solicită ajutor internațional.
În timp ce scriu asta, peste un milion și jumătate de oameni au intrat în țară cu mașina, trenul sau chiar pe jos (!). Nu e clar câți vor rămâne sau vor continua spre alte țări. Dar având în vedere că Polonia a primit mulți refugiați ucrainieni în 2014 și că bariera lingvistică este mai ușor de depășit aici decât în alte țări europene, mulți ar putea alege să rămână.
N-am văzut niciodată o criză umanitară de așa amploare. Am fost în avioane și aeroporturi în îmbulzeala anuală a musulmanilor care se îndreptau spre Mecca, dar ce văd acum depășește tot.
Așa că am zis să scriu despre lucrurile pe care le văd cu ochii mei, pentru că e inevitabil să le văd de fiecare dată când ies din casă. Am scris recent că stau la cinci minute de gara principală din Varșovia, și trec prin ea o dată la două zile, ca să ajung la un supermarket din mall-ul la care e conectată. N-am făcut însă fotografii, pentru că mi se pare de prost gust să mă zgâiesc la oameni în situația asta, cu atât mai puțin să fac poze la condițiile în care trăiesc. În mare parte, oamenii le acordă respectul și demnitatea de care au nevoie în momentul de față, și lasă jurnaliștii sau voluntarii să documenteze.
Cum s-a schimbat Varșovia
Gara centrală din Varșovia este plină de oameni care dorm în sala principală. Pompierii au amenajat corturi de informare în holuri, voluntarii ajută nou-veniții, iar la ieșirea spre oraș au făcut o sală de mese acoperită cu prelată, unde oamenii mănâncă și beau.
Refugees from Ukraine camped out at Warsaw’s Central Station this week (via @MichalSzczerba, @makowski_m, @KSuchanow and Interia) pic.twitter.com/bMROCooCiR
— Daniel Tilles (@danieltilles1) March 8, 2022
Mall-ul conectat la gară e plin de oameni care stau pe băncile sale toată ziua, majoritatea purtând valize cu ceea ce este probabil singurele lor bunuri. E incredibil de dezolant să-ți petreci ziua într-un mall pentru că nu ai unde să mergi altundeva.
Ca paranteză, spun „oameni”, dar în mare parte sunt mame, copii și bunici, uneori și cățeluși de apartament sau pisici cu ei. Mă sfâșie când îi văd, și nu pot să nu mă întreb ce s-a întâmplat cu soții, bunicii, frații mai mari.
Meanwhile at Warsaw’s central train station… 🇵🇱🇺🇦🖤 pic.twitter.com/y48kdHUp7M
— Exen 🇵🇱 (@Exen) March 12, 2022
Oamenii sunt înghesuiți în trenuri și continuă să sosească. Poza de jos, atribuită lui Yevgen Samborsky, este a unui tren diferit din interiorul Ucrainei, de la Poltava la Lviv. În Lviv mulți vor încerca să se îmbarce în trenuri gratuite spre Polonia, cu durata de 17 ore. Chiar și-așa, arată exact ca ceea ce vezi debarcând în Varșovia.
Good night, #Europe.
Evacuation train from #Poltava to #Lviv.
People drove for 17 hours with the curtains down not to become living targets for the Russian army. Sadly, this is just one of many tragic stories of forced evacuations of Ukrainians.#StopRussia #StopPutin pic.twitter.com/rj0D29ntqb— Verkhovna Rada of Ukraine (@ua_parliament) March 12, 2022
Străzile sunt pline de ucraineni, iar majoritatea magazinelor au pus acum steaguri și indicatoare bilingve, plus reduceri la servicii și produse, de obicei cam 20%. Cozile la magazinele de schimb valutar sunt incredibil de lungi și mulți au limitat cât de mult vor permite oamenilor să facă schimb. Am văzut oameni cumpărând haine cu kilogramele din magazinele second-hand pentru că nu au cu ce să se îmbrace. Mamele și bunicile duc copiii la muzee în zilele libere pentru a-i ține pe ei și pe ei înșiși ocupați. Oamenii par speriați, dar în acelați timp ușurați că sunt aici.
Kolejka do kantora przy Świętokrzyskiej w Warszawie pic.twitter.com/pnoRjP2YtB
— Michał Płociński (@michalplocinski) March 8, 2022
Cum s-au adaptat polonezii
În ciuda diferențelor dintre țări, președinții celor două țări și-au pus antagonismele deoparte deocamdată. Știrile de aici spun că Duda vorbește zilnic cu Zelensky. O majoritate covârșitoare a polonezilor a fost de acord să primească refugiați. Mulți au spus, de asemenea, că se vor implica personal în ajutor. Unii fac demersuri impresionante, cum ar fi un proprietar de afaceri care și-a cumpărat mașini blindate și acum face pe taxi-ul. Centrele civice sunt pline de femei și copii. Știrile relatează că jumătate din refugiații care au venit sunt copii, 500.000 la ultima numărătoare. Deși e un efort, școlile și organizațiile societății civile sunt gata să găzduiască numere mari de copii ucraineni. Aproximativ 24.000 s-au înscris deja în școli, conform ministrului educației, ceea ce este impresionant într-un interval de timp atât de scurt.
Separat de orice alte fonduri sau proiecte ale UE, Polonia a adoptat o lege care le permite ucrainenilor să rămână timp de 18 luni, să primească un număr național de identitate, să lucreze și să aibă acces la beneficii, asistență medicală și educație. Legea asta oferă și niște fonduri modeste persoanelor și companiilor din Polonia care găzduiesc ucraineni și 300 zł (cam 60 de euro) pentru fiecare refugiat ucrainean.
Varșovia a încercat să facă față, dar avertizează că este în punctul de rupere. Cotidianul local Rzeczpospolita spune că 200.000 de refugiați au fost găzduiți deja în Varșovia (peste 10% din populația orașului). Site-ul local olx.ro are și el o secțiune de anunțuri pentru camere, locuințe, și orice altceva donează oamenii pentru refugiați, așa că probabil numărul de cazări o să crească, dar e neclar câtă lume o să vină și rămână.
Și abia au trecut două săptămâni.
Surse
Pentru datele citate mai sus: Wyborcza Warszawa, Rzeczpospolita (poloneză)