Am lipsit vara asta, nu doar din cauză că m-am vaccinat, a fost cald și am fost în concediu, ci și pentru că am luat o decizie mare. Eu și prietenul meu ne mutăm la Varșovia, în Polonia (el fiind polonez).
Nu tind să scriu prea mult despre evenimente personale pe blog, dar am scris mai demult că acum trei ani am divorțat atunci când am decis să plec din SUA și să-mi schimb cariera. N-a fost o decizie ușoară (puțin spus), dar de atunci am încercat să-mi refac viața pas cu pas, în ciuda pandemiei, o altă dificultate în sinea ei. Partea bună e că simt că am ajuns într-o perioadă de echilibru emoțional și profesional, o chestie pe care n-am mai simțit-o de multă vreme.
De ce spunem la revedere Olandei?
Motivele sunt destul de simple: cultura și lipsa locuințelor.
Cultura. Cum niciunul din noi nu e olandez, vrem o cultură pe care să o înțelegem sau măcar putem desluși. Momentan sunt prea multe piese pe care nu putem să le punem cap la cap aici, o mare parte din ele devenite aparente mai ales pe timp de pandemie (toleranța, conformismul, încrederea în guvern, etc.). Dacă am fi doar noi probabil nu ne-ar deranja. Dar la un moment dat când ne decidem să avem copii, se schimbă ecuația, și nu vrem să aducem încă o cultură în mix, una pe care nu o cunoaștem bine.
Lipsa locuințelor (undeva peste nivelul mării). Nu ne lipsesc fondurile, dar în Olanda lipsesc locuințe decente: cam 300.000 după ultimele estimări. Puținele locuințe mici și deseori vechi sunt la suprapreț (media e €500.000 în Amsterdam) – fac apartamentele din blocurile comuniste din București să pară vile. Restul țării e destul de complicat de navigat din punct de vedere cultural pentru doi oameni care nu sunt nativi (de ex., religios sau nu), nu e tot timpul prietenos față de străini, și nici foarte mult din el situat peste nivelul mării – o problemă din ce în ce mai aparentă în ciuda investițiilor făcute.
Cam asta ar fi varianta scurtă – poate o să elaborez altă dată dacă cineva are curiozitatea.
De ce Polonia? De ce nu România?
Mi-am dat seama că îmi place mult Polonia, în ciuda știrilor despre politica țării. E o țară atât de mare încât am obosit și pierdut câteva kilograme încercând s-o cuprindem într-un tur masiv de o lună în vara asta. O să revin cu poze din concediu, dar acum îmi petrec timpul lucrând și aranjând mutarea.
Per total am rămas plăcut impresionată, și cel mai mult mi-a lăsat impresia că la nivel de infrastructură Polonia a reușit ceea ce România și-ar fi dorit (trebuit) să implementeze cu banii de la UE: trenuri, autobuze, curățenie, piste de biciclete, închis mine, subvenții la panouri solare și baterii, etc. Distanța e mult mai mare, și nu pare justificată doar de puținii ani în plus pe care i-au avut ca membri UE.
Cultura mi se pare suficient de similară cu cea a României, cu asemănări cum numai țări est-europene (uneori cu un trecut comun) pot să aibă. Casele sunt ușor de găsit, și nu sunt puchinoase. Pe termen mult mai lung, gândindu-mă nu doar la mine, cred că educația are un standard mult mai ridicat în Polonia (la rezultatele PISA sunt mai aproape de Korea decât de România și o duc mai bine ca Olanda).
Ca o paranteză, nu vreau să mă bag mai adânc în istoria sau politica lor în momentul ăsta. Cât scriu rândurile astea există semne că lucrurile s-ar putea schimba pe termen scurt (s-a destrămat coaliția de la guvernare), dar rămâne de văzut. Evident, lucrurile sunt mai nuanțate decât știrile din vest le fac să pară, și polonezii se luptă cu aceleași întrebări ca și restul lumii: ce înseamnă democrația? Ce vrem de la ea? Cum definim societatea? Cum conviețuim?
Și întrebarea de final: vorbesc poloneză? Nu foarte bine (încă). Dar nu e prima oară când experimentez cu imersia totală în limbă și cultură 🙂
Comentarii
11 răspunsuri la „AMS – WAW: AMR două săptămâni în Amsterdam”
Schimbările decise motivat și asumate sunt cele mai bune.
În scurt timp totul o să fie bine! Succes și … piękny dzień !
Heyyy Andreaa, ce tare, felicitari! Te citesc de super mult timp si intamplarea face ca si eu locuiesc de 2 ani in Amsterdam, mi s-a parut foarte tare cand am citit ca si tu acum ceva timp:) te admir tare mult, imi pare rau ca pleci de aici (desi e ciudat, nu e ca si cum ne stim) dar iti inteleg decizia si iti urez mult succes! O noua aventura! 🙂
Eu tot timpul te citesc cu super interes si chiar daca nu las mesaje sa stii ca pentru mine conteaza ce scrii, don’t stop:) Si da, ar fi fain daca o sa ai chef vreodata sa elaborezi pe tema plecatului din NL.
Hei! Ma bucur sa aud de la tine. Si mie imi pare un pic rau sa plec, dar probabil o sa revin des daca mai esti aici si vrei sa iesim la o cafea.
O sa elaborez pe niste subiecte rapid, ca poate imi da si idei de ceva mai lung care ar putea fi interesant si pentru altii.
Nu glumeam cand ziceam ca e o problema in a gasi casa. Dar pe langa existenta casei, ne ingrijoreaza aspecte de care ne-am lovit zilnic in Amsterdam, chiar si locuind in chirie. Cel mai important aspect e cel al aprobarilor, constructiilor si instalatiilor. Serviciile ni se par foarte slabe calitativ, chiar fata de Romania. Nu e o problema unica Amsterdamului, insa.
Ca exemplu concret, de un an de zile proprietarul apartamentului in care stau (care locuieste dedesubt) se chinuie sa gaseasca un instalator care sa rezolve problemele din baie. Din cauza felului in care sunt racordate tevile, atunci cand se infunda orice pe coloana, le uda si distruge tavanul, asa ca au un motiv bun sa rezolve urgent. Se gasesc foarte greu instalatori care sa vina sa lucreze pe probleme mici, unde „mic” inseamna orice sub o renovare completa. Pe de o parte e un semn ca sunt multe astfel de proiecte si ca au de unde alege. Pe de alta parte, noi am trecut prin 2 oameni care au venit sa constate, faca poze, si sa nu mai revina. Altii au venit si au reparat aiurea, si ne-au lasat cu patru culori diferite in gresie si faianta (pe de o parte si vina proprietarului, care n-a vrut sau n-a putut sa renoveze baia cu totul).
Pentru orice lucrare, trebuie acordul asociatiei de proprietari, cel putin. Noi am avut noroc cu proprietarul nostru, dar parintii mei au asteptat aprox. jumatate de an ca sa primeasca acordul sa-si schimbe boilerul stricat din casa. In afara casei, nici atat; trebuie acordul primariei. Din ce am aflat despre casele din jurul nostru si de la prieteni, dureaza cel putin un an pentru aprobari de constructii majore la tine in casa/apartament, atata timp cat esti intr-un imobil de locuinte. Am auzit de cazuri in care oamenii isi aduc muncitori si instalatori din alte tari ca sa lucreze aici.
Si, desi nelegat de constructii, am avut probleme similare cu internetul: a durat trei luni sa ne racordam la internet prin doua companii, si trei tehnicieni diferiti care au venit sa constate si sa comunice altceva fiecare. Unul ne-a lasat cu un cablu pe care ni l-a bagat prin geam, si am stat o luna cu geamul intredeschis, pentru ca nu au voie sa dea gauri in fatada locuintelor istorice.
Experientele astea si altele ca ele ne-au lasat o parere proasta, si nu ne-au convins ca noi ne-am descurca mai bine (nefiind nativi)
Sfatul meu pentru orice isi cauta casa in Amsterdam in 2021 e sa ia in calcul (pe langa sume mari de bani) perioadele lungi de masurat, discutat, aprobari, selectat companii si project management. In Amsterdam si alte orase trebuie luat in calcul costul de mentenanta al cladirii: fundatiile trebuie aerisite si refacute la un anumit numar de ani. Trei case de pe strada noastra au excavat tot, si nu vreau sa ma gandesc cate sute de mii de euro in plus a costat aventura. Pentru noi, pe langa aspectul major al culturii, totul s-a insumat la un mare nu, chiar si daca ne-am fi extins catre zone rurale sau semi-urbane.
O surpriza placuta 🙂 Multumesc de urari si ca te-ai oprit pe aici.
Da, inteleg, super scumpe toate serviciile care implica factorul uman si totul se intampla in alt ritm, altfel decat in Ro cel putin. Eu aici pt sistemul lor de sanatate, stiu ca pare hilar, dar e printre cele mai bune pe chestii serioase. Cu chiria ok sa zic in experienta personala, dar in suburbii nu in Amsterdam. Aproape am chemat instalator, dar inca nu, ramane de vazut cum va fi experienta:)
Si da, ar fi fain sa ne vedem odata o cafa:)
Sunt extraordinar de impresionat de flexibilitatea ta de a schimba diverse elemente ale vieții tale.
Chiar te rog să scrii despre experiența cu Polonia. Mi se pare că e o țară atât de mare, despre care nu se vorbește prea mult in România. Chiar aș vrea să știu mai multe despre Polonia mai ales prin prisma culturii locului și a obiceiurilor vieții de zi cu zi.
După ce m-am intors din UK in RO, am cam inceput să o duc ok bine și aici și incă mă gândesc dacă să mai bag o fisă la mirajul vestului.
Hei! Mersi de comentariu. Si eu sunt mereu curioasa despre experientele celor care s-au reintors daca ai vreodata chef sa scrii. Mai stiu si eu lume care a facut asta si e destul de fericita, mai ales dupa oportunitatea de a contrasta calitatea vietii de zi cu zi (inapoi din UK, unde locuintele erau tot mici, proprietarii desalatori, si lumea destul de xenofoba – mai subtil sau foarte pe fata).
Hei! Primul meu comentariu aici deși te citesc de super mulți ani.
Voiam să-ți urez mult succes în Polonia.
Îți admir foarte mult capacitatea ta de a lua decizii drastice și puterea de a continua.
Și eu trec acum printr-o perioadă în care am restructurat aproape totul și m-a ajutat foarte mult exemplu tău. Poate într-o zi o să scrii și despre decision making și rațional vs sentimental.
Mai scrie despre Olanda te rog referitor la cum esti intampinata ca strain si ca roman. Sunt in Irlanda de 4 ani si ma gandeam sa-mi fac bagajul spre Olanda pana-n decembrie. Articolele despre Olanda citite pana acum sunt cam biased spre pozitiv iar grupurile de romani de pe Facebook sunt pline de analfabeti culegatori. Vreau sa stiu mai multe chestii care ‘nu se vorbesc’ legat de cultura si inclusivitatea strainilor. Mersi.
Din păcate pe lângă Polonia și Ungaria este cu infrastructura la ani lumină înaintea României
Buna Corneliu! Am reusit sa scriu ceva lung ieri, dar am pierdut comentariul. Asa-mi trebuie daca scriu in WordPress 🙂
O sa iti dau cateva contrapuncte care poate o sa sune un pic negative, dar de obicei astea sunt lucrurile despre care nu prea se vorbeste.
Muncitorii români, aproape ca toata diaspora, par sa se impart in doua categorii: cei sezonieri, si restul (studenti sau „office workers”). Am simpatie fata de cei sezonieri pentru ca am si intalnit unii cand am fost observator la alegeri, sau am votat în Marea Britanie. De obicei sunt ori exploatati, ori cazati in conditii mizere, cu foarte putine optiuni la dispozitie. Dar pentru unii nici nu se pune problema sa se întoarcă in România, unde ori nu au de munca, ori sunt plătiți slab. O data la cateva luni apare un scandal legat de asta, de la muncitori care dispar (iunie 2021), muncitori aduși ca sa culeaga sparanghelul pe care localnicii nu-l culeg (2020), etc. Ca atare, deschiderea e mai mare la oraș, dar asta și din cauza ca in mediul rural tind sa fie mai închistați, xenofobi, religioși, sa interacționeze mai mult cu muncitorii sezonieri, șamd.
1. Exista probleme mari cu cazarea. Daca vii, trebuie sa-ti cauti din timp sau sa-ti gasesti o agentie care sa te ajute. In afara marilor orase, exista sansa sa fii discriminat. Nu doar pentru ca esti roman, ci pentru ca esti strain, punct. Cum ziceam in articol, sunt prea putine case si prea multi doritori. Exista proprietari si agentii care cauta numai chiriasi olandezi, si nu vei putea face nimic despre asta, chiar daca e discriminare dpdv legal. Recomand sa incepi sa iti cauti in avans daca vii, sau sa cauti orice conexiune prin munca si cunostiinte, oricat de distante ar parea. (vezi Expatica, I Am Expat, Funda, Kamernet)
2. Olandezii au foarte mare incredere in guvern si sistemul lor legal destul de bizantin, ceea ce poate fi considerat straniu pentru noi restul care nu avem. Venind de oriunde altundeva unde nu e cazul, poate duce la comportamente greu de explicat. S-a manifestat mult pe pandemie – orice ar face sau zice guvernul e (cumva) iertat de majoritate. Sunt cunoscuti pentru faptul ca se razgandesc brusc si iau decizii care te-ar putea afecta ca expat, dar nu vei primi simpatie din partea majoritatii. De exemplu, au sa anuleze promisiunea ca scutirea de taxe numita „the 30% ruling” a nu mai dureze 8 ani, asa cum au zis la inceput, si sa se aplice si celor care beneficiau in prezent la vremea anuntului. S-a format o asociatie de expati care a dat in judecata statul, si inca se judeca. In rest, nu toata lumea e OK cu ce se intampla in tara, mai ales tinerii, dar exista destui de multi oameni care nu apreciaza comentariile critice la adresa tarii lor. Daca nu cunosti interlocutorul, mai bine de evitat subiectul.
3. Olandezii isi formeaza grupurile de prietenie timpuriu și le păstrează de-a lungul vieții. Asta inseamna ca e foarte putin probabil sa-ti faci prieteni de suflet, si sa nu iesti din grupurile de expati pentru prietenie (daca vrei prieteni, evident). Eu nu prea am avut mulți prieteni pentru ca nu mi-am căutat, dar am avut colegi și prieteni cunoscuți pe Twitter. Mulți romani pe care ii știu ii considera “reci” pentru ca in afara de un happy hour scurt (30m după program) la care sa stai la povesti, nu e probabil sa se întâmple mai mult. E o chestie cunoscuta in grupurile de expați, dar poate ai mai mult noroc cu ei dacă vrei prietenie. Nu e ceva personal impotriva romanilor. Majoritatea pe care o stiu de la oras e destul de vorbareata, prietenoasa, petrecareata, etc. doar ca n-o sa fie mai mult decat de suprafata. Pana si limba lor diferentiaza granita dintre „cunostiinta” (kennis) si „prieten” (vriend) destul de bine.
Pe scurt, oamenii pot fi foarte interesanți, curioși și prietenoși dacă te încadrezi la grupul imigranților educați si civilizati care isi vad de treaba lor si respecta regulile. Dar chiar și-așa, ai putea întâmpina piedici nebănuite și subtile in functie de unde ajungi. Daca te gandesti sa vii aici pe termen lung, „integrarea” adevarata in limba si cultura poate sa fie anevoioasa ca atare.
Bafta cu urmatoarea decizie, daca ajungi sa te muti si iti aduci aminte sau ai chef sa-mi dai de veste, te astept din nou cu multa curiozitate!