Nu știu unde a dispărut luna ianuarie cât eram ocupată cu o aplicație care mi-a acaparat aproape tot timpul de când a început anul. Dar s-au acumulat câteva gânduri răsfirate.
Programat
Am început să lucrez acum aproape șase luni. Uneori mă trezesc și mi se pare greu să cred că asta chiar e viața mea acum, și că lucruri care mi se păreau străine acum un an au devenit aproape banale.
Momentele în care simt cel mai mult că progresez sunt cele în care îi ajut pe fratele meu sau pe sora mea cu ceva legat de facultate și programat: ori vorbit despre programat și ce înseamnă, ori sfaturi directe și lucrat la proiecte. Așa îmi dau seama cât de multe cunoștințe am acumulat față de acum trei luni, și conștientizez felul în care diverse concepte s-au rearanjat și sedimentat în creier după odihnă de Crăciun și anul nou.
Între timp, mă uit la ce i se predă fratelui meu la cursurile din facultate față de așteptările pe care le au profesorii de la proiecte și văd o discrepanța enormă. Li se cere să creeze aplicații și jocuri destul de complexe față de nivelul la care se predă, cu cerința explicită să utilizeze servicii Google, în speță Firebase și alte concepte gen Pub/Sub (de ex. pentru a adăuga funcționalitate de joc între mai multe persoane). Nu e ca și cum GCP n-ar fi compatibil cu Javascript mai vechi, dar există o nepotrivire între cerințe (“descurcă-te cu suita asta de produse”) și faptul că în seminarii abia învață mare lucru. Nici măcar nu li s-a predat ES6, sau vreo formă de JavaScript din ultimii ani sau ceva mai complex de hello world. Dat fiind că e la o facultate de arte și design, nu de automatică sau calculatore e mai mult decât bizar că se așteaptă la așa ceva, în stilul desenează o bufniță.
Dar uite așa că ajungem să facem video conferințe cu orele cât să trecem peste hop, și măcar petrecem mai mult timp împreună. Doar că nu știu ce s-ar fi făcut dacă era singurul din familie care se lovea de problemă asta, fără că altcineva să poată să îl sfătuiască.
Cărți
Goodreads îmi spune că am citit vreo 10 cărți în ultimele două luni, și cred că pot să le categorisesc în două feluri:
Bucurii
- Am redescoperit-o pe Ursula K. Le Guin, de data asta cu No Time to Spare: Thinking About What Matters, o culegere de postări de pe blogul ei. Unele au fost un pic diferite față de ce mă așteptam, în sensul că au fost incluse câteva despre pisica ei și aventurile cu șoarecii din din casa din Berkeley, pe lângă critici la adresa politicilor din țăra ei de naștere. Per total mi-au lăsat o impresie plăcută, ca niște ieșiri repetate la cafea cu o femeie inteligentă, înțeleaptă și pusă pe șotii. Nu știu multe femei cu care să am multe în comun, și sigur nu citesc în fiecare zi citesc despre femei care au fost influențate de anarhism, taoism și știință. Dar mi-a făcut plăcere să fac cunoștință cu Ursula, chiar și postmortem.
- Am descoperit-o pe Rachel Cusk, cu observațiile ei pătrunzătoare pe care le atribuie personajelor din cărțile ei recente. Se pare că lumea e incertă sau strâmbă din nas la ea, dar mie îmi place. Prima carte pe care am citit-o, Outline, e mai mult că o schiță, așa cum sugerează și numele. Dar e suficient de interesantă încât să vreau să aflu ce să întâmplă cu protagonista-naratoare în următoarele două. Vreau să dacă devine mai mult decât un fel de echivalentul uman al unui test rorschach asupra căruia fiecare personaj pe care îl întâlnește proiectează altceva. Legat de ea, m-a intrigat scrisul ei suficient cât să citesc și Aftermath: On Marriage and Separation, o carte de non-ficțiune despre divorțul ei și cioburile emoționale pe care trebuie să le culegi în urma lui. Mi-e greu să am păreri despre experiențele oamenilor, dar o admir pentru curajul de a scrie despre asta. Așa am descoperit citatul asta dintr-un profil despre ea din New Yorker:
Why, given her history, did she risk remarriage? She thought for a minute aș we gathered up our things. “I’m very strong,” she said. “The strongest thing about me îs my honesty. Not that it hâș helped me to be better at living. I have used my strength for the purposes of destruction. But now I can use it to build something that will last.”
- Am vrut să citesc ceva mai substanatial despre stoici decât alte cărți apărute recent, și mi-a plăcut cartea istoricului Pierre Hadot, The Inner Citadel: The Meditations of Marcus Aurelius. Mi-a plăcut felul riguros în care contextualizează ideile stoicilor, istoria școlii de gândire și mediul în care au fost scrise, apoi traduse și popularizate de-a lungul anilor.
Colțul “pomul lăudat”
- Lăudată de mulți prieteni care, cel mai probabil, nu dorm foarte bine dar sunt surprinși de faptul că sunt obosiți și iritați: Why We Sleep: Unlocking the Power of Sleep and Dreams de Matthew Walker, un cercetător care se preocupă doar cu somnul. Cartea are criticile ei și autorul exagerează repetat că nu e bine să nu dormi, că altfel mori. Dar dat fiind că studiile arată că dacă ești obosit și nedormit îți scad mai multe puncte de IQ decât dacă ai fi beat, și oamenii răspund cu băuturi energizante și pastile, poate că are motive bine întemeiate. Chiar și-așa, oferă cel mai bun sumar recent al descoperirilor publicate despre somn și rolul lui în funcționarea corpului din ultimele decenii. Nu pot să spun că m-au surprins, dar nu e o doză rea de știință populară.
- Lăudată de GoodReads: The Midnight Library de Matt Haig. N-a fost pentru mine. Premiza e drăguță, cartea e suficient de scurtă, dar nu e genul de fantezie la care să mă pot raporta ușor.
- Lăudată de cunoscuți de pe GoodReads: Exhalation: Stories, o serie de povestiri scurte de Ted Chiang în genul “SF speculativ”, unele într-un viitor la fel de apropiat ca cel din Black Mirror, dar fără tentă horror sau distopiană. Sunt drăguțe și te provoacă un pic la gândire, dar nu cred că o să rămân cu mare lucru din ele peste câteva luni.
Femei in tehnologie
Săptămâna trecută șeful meu mi-a dat un link și mi-a sugerat să particip la o dezbatere între femei și pentru femei de la mai multe companii din Europa. Subiectul: cum să răzbați și să te angajezi în tehnologie, ca femeie. Prima mea reacție a fost să fiu sceptică, pentru că nu consider că am sfaturi sau povești care să li se aplice doar femeilor.
Am mai cunoscut românce programator în Amsterdam și nu numai. Din cât am vorbit cu ele, par să aibă suces și nu s-au simțit discriminate la angajare. Cunosc și olandeze, dar ce-i drept mai puține: în olanda, cam 74% din femei lucrează part time. Oricum, când a fost vorba să plece dintr-o companie, au plecat din motivele uzuale: haos și proastă organizare, stres permanent, și șefi sau chiar șefe deranjați mental.
Ori am progresat că femei mai mult decât cred organizatorii, ori am avut noi toate noroc, ori de fapt evenimentul e un prilej de socializare în care să vezi femei de succes și să auzi povești care să-ți dea curaj. Dar dacă asta e de fapt, nu mai bine vorbim despre altceva, și nu doar cu femei, despre femei?
Comentarii
Un răspuns la „Gânduri de ianuarie: creierul încă hibernează”
„Nu e ca și cum GCP n-ar fi compatibil cu Javascript mai vechi, dar există o nepotrivire între cerințe (“descurcă-te cu suita asta de produse”) și faptul că în seminarii abia învață mare lucru. Nici măcar nu li s-a predat ES6, sau vreo formă de JavaScript din ultimii ani sau ceva mai complex de hello world. Dat fiind că e la o facultate de arte și design, nu de automatică sau calculatore e mai mult decât bizar că se așteaptă la așa ceva, în stilul desenează o bufniță.”
Asta e o problemă veche rău. Din motive care-mi sunt necunoscute, unii profesori au impresia că dificultatea constă în a învăța pașii logici și bazele, nu în a folosi lucrurile complexe care rezultă de acolo.
Maică-mea îmi povestea că ea, la arhitectură, învăța matematică (sau era fizică?) după cursurile colegei de apartament, care era la aeronautică – colega de apartament avea demonstrații și explicații clare, pe care le puteai urmări. La arhitectură erau doar formule peste formule care trebuiau reținute mot-a-mot și care nu rezultau din nimic.
Eu la masterat am avut (din nefericire) un curs de „comunicare în afaceri” ținut de o profă de la ASE care considera că trebuie să ne învețe engleza de bază (noi eram facultatea de limbi străine, lol), iar la examen ne-a pus întrebări gen, „ce faci dacă ești CEO-ul unei companii și constați că e un clash cultural între americanul pe care l-ai trimis în Suedia și localnici, care constă în [w/e]? Dar dacă la filiala din Turcia cineva începe să primească bani pentru a recomanda serviciile Cutare?” Iar noi ne uitam ca mâțele-n calendar pentru că înțelegeam engleză, dar habar n-aveam ce înseamnă concret anumite lucruri și dacă e vreo ilegalitate comisă în exemplele date.
Unii chiar nu știu cum să predea și ce e ok să ceri.