Jurnal de Coronavirus: ultimele 3 luni în Olanda

Zile cheie

27 februarie. Prima zi in care îmi aduc aminte că s-a luat in serios un caz de Covid-19.
6 martie. Ziua din care n-am mai ieșit din casă decât pentru lucruri absolut necesare.

Context

Sunt în Olanda de opt luni, timp în care am făcut un curs de olandeză de începători (A2) și am învățat constant pentru că intenționez să mă angajez ca programator. În afara profesoarei de olandeză am câțiva prieteni localnici plus niște twitter-prieteni. Facem schimb de opinii, dar nu foarte des și nu suntem suficient de apropiați încât să le trimit baraje de întrebări.

Tot ce scriu aici e bazat pe niște percepții superficiale, din micro-interacțiuni care nu sunt nici măcar reprezentative pentru cei de vârsta mea din Amsterdam, cu atât mai puțin restul țării. Le-am tot zis și scris la prieteni apropiați, dar e clar că multe țări au luat strategii diferite și există multă curiozitate și confuzie despre cum e de fapt, nu lucrurile ușor distorsionate pe care le scrie presa pentru click-uri.

Știam din diverse păreri primite înainte să mă mut că olandezii sunt considerați pragmatici, că e ușor să te înțelegi cu ei, că multe lume vorbește engleza, că nu sunt sclavi ai muncii ca în alte țări, că sunt anumite curente culturale și religioase care îi fac să fie toleranți în unele aspecte dar nu altele, etc. Am citit și eu cărți despre istoria țării, a orașului, cum se manifestă industria și piața de muncă dar una e țara din știri si statistici, alta e experiența de zi cu zi.

Dar cea mai mare avertizare e că e nașpa la doctor! Din fericire n-am avut nevoie de vizite la doctor, dar umblă vorba că te trimit acasă cu paracetamol la orice problemă minoră și că trebuie să te rogi de ei să te trimită la un specialist. Site-urile de expați sunt pline de avertizări, dar pe de altă parte, se spune că cei cu probleme grave rar au ceva de reproșat.

Ce am observat și cum mi s-au părut lucrurile până acum:

De bine

Prim ministrul și șeful Institutul Național pentru Sănătate Publică și Mediu (RIVM) apar împreună și par uniți în declarații și opinii. Nu ca în alte țări, unde liderul de țară spune una, dar omul de știință spune alta în aceeași conferință. Au făcut și ei gafele lor la început când au uitat că nu mai e voie să dai mâna, dar au corectat pe parcurs.

Prim ministrul pare calm, pragmatic, și deloc pretențios în limbaj și gesturi. Familia regală e o prezență relativ simbolică, așa că prim ministrul e în ochii tuturor. În plină criză de hârtie igenică, a fost filmat într-un supermarket când a întrebat o femeie dacă a găsit destulă hârtie igenică la raft, pentru că „avem destulă hârtie igenică să ne ștergem la fund zece ani” în Olanda. Se bazează pe bunul simț și educația cetățenilor în fiecare apel. Îmi place că oamenii sunt tratați ca adulți – n-am avut îndemnul de război pe care l-a avut Macron, dar nici explicațiile echilibrate de la Angela Merkel. În primele săptămâni de criză a fost greu să-mi dau seama dacă pot să am la fel de multă încredere în oameni ca prim ministrul. În puținii pe care îi știu da. Pe stradă? Cine știe.

Strategia și recomandările se schimbă o dată la câteva săptămâni Ăsta e un lucru bun, și au spus clar de la început că nu știm cu ce ne confruntăm și că trebuie să avem un orizont de câteva săptămâni. Orice strategie pe termen lung ar fi fost inutilă, chiar dacă ar fi dat speranță. Chiar și azi apar peste 1,000 de publicații pe săptămână în jurnale medicale din lume. Au o muncă enormă să caute acul în carul cu fân și să iasă cu o strategie de comunicare rezonabilă, care să nu panicheze lumea. Nu ca în alte țări unde liderul țării îți sugerează să bei un pic de clor profilactic, sau alt medicament-minune.

Strategia și recomandările sunt bazate pe știință, nu pe religie. Am mai multă încredere în lideri care zic „ne bazăm pe ce spun specialiștii” și nu „haide sa ne rugăm, thoughts and prayers”.

Conținutul conferințelor de presă de la ora 7 e distribuit în avans presei, iar știrile par să circule destul de repede chiar dacă nu te uiți la televizor. Conferințele au loc de fiecare dată când se schimbă strategia în mod semnificativ, dar știrile se publică în jurul prânzului în aceeași zi. Vreau să cred că jurnaliștii au mai mult timp să pregătească întrebări decât dacă ar fi luați prin surprindere, dar până acum au fost destul de timizi și necritici în ceea ce privesc întrebările.

Oamenii ies pe bicicletă, să se plimbe, să alerge, și nu ai nevoie de adeverință, și nu strigă nimeni după tine. Ieșitul afară nu e recomandat decât pentru lucruri strict esențiale, dar nu te oprește nimeni, ca să nu-ți iei lumea în cap. Am auzit de la oameni din Italia și din SUA unde se huiduie, se aruncă obiecte de la geam, se pun afișe pasiv-agresive care să amenințe alergătorii, sau se scrie pasiv-agresiv pe Nextdoor.

Nu s-a aplaudat pentru serviciile medicale decât într-o seară la început, și nu îți scoate nimeni ochii dacă n-ai aplaudat. Dat fiind că în Olanda asigurarea medicală e obligatorie și toată lumea plătește minim 100 de euro într-o țară de circa 17 milioane de oameni, nu stau rău la capitolul sănătate (sau poate nu simt nevoia să repeete declarații grandioase).

N-au reușit să oprească primul val de tot, dar au reușit să-i față cu doar 1,400 de oameni la terapie intensivă. 

De rău

Bătrănii și casele de bătrâni nu au stat bine deloc. Ca și în Suedia, acolo au fost cele mai multe cazuri și decese care se investighează și se vor investiga după ce se așterne o brumă de normalitate. Recunosc că n-am mai citit articolele în olandeză după o vreme, pentru că investigațiile au fost și sunt destul de triste. Știam că populațiile țărilor europene îmbătrânesc încet dar sigur, dar instituțiile astea încă sunt un mister. Am avut noroc că nimeni din familie n-a avut nevoie de ele și nici n-a apelat la unul, așa că recunosc că nu știu nici cât de grea e munca de asistent și nici în ce condiții se desfășoară. Dar se pare că aici a fost o rană destul de mare.

Au promis că o să testeze și că au capacitate, dar încă n-au făcut asta. Sursele se contrazic și spun ba că nu au materiale, ba că au destule. Nu e clar dacă sunt economi sau e altceva în neregulă fără să intru în foarte multe detalii.

Zic că au încredere în oameni, dar n-au recomandat măști pentru că au considerat că oamenii o să fie delăsători și n-o să mai urmeze celelalte măsuri.  Probabil e un sâmbure de adevăr aici. Cel puțin n-a spus nimeni că măștile nu sunt eficiente, iar acum se pare că o să le recomande oficial pentru mers la coafor, folosit transport în comun sau în locuri unde nu te poți distanța. Problema e că (încă) nu au suficiente pentru tot personalul medical, plus că oamenii de rând riscă să creeze un pic de haos în lanțul de distribuție: să nu le folosească așa cum trebuie, să le trateze ca fiind dispozabile, să creeze o cerere mare plus munți de gunoaie, etc. Deja au apărut speculanți ca ciupercile după ploaie, și se vinde o mască pentru 9 euro în unele locuri.

Sudul a fost mult mai afectat din cauza sărbătorilor catolice, concediilor în Italia și datelor diferite pentru vacanțele școlare. Un trio de evenimente care din nefericire a dus la o distribuție inegală a virusului pe teritoriul țării. Nu știu în ce măsură ar fi putut să contracareze asta, dar într-un fel a fost șansa celor din nord că n-au avut parte de ele.

Pragmatismul dus în extrem poate să pară rece și utilitar văzut din exterior. În Italia medicii au fost forțați de împrejurări să ia măsuri de urgență și să primească pacienți mai tineri și sănătoși la terapie intensivă. Aici s-a pus problema la fel, și s-au stabilit niște criterii clare pentru cine e admis și cine nu. Cumva am auzit percepții de la alții că oamenii aici sunt reci și calculați, iar câțiva români au zis (poate pripit) că nu vor să iasă la pensie în Olanda. Ce-i drept, aici poți recurge la o moarte asistată dacă nu vrei să fii o povară altora, iar medicii sunt probabil mai obișnuiți cu discuțiile astea. Din punct de vedere etic susțin ideea și aș face la fel, dar e foarte greu de digerat în țările în care așteptarea e că trebuie să salvăm pe toată lumea (chiar dacă nu există resurse ca să ajungă la toată lumea?)

Site-ul RIVM pe care se afișează statisticile zilnice a mers foarte prost atunci când trebuia să meargă. Fără să intru în detalii tehnice, cifrele trebuiau să se afișeze în fiecare zi la ora 14:00. Câteva zile la rând ori nu se publicau la timp, ori crăpa site-ul pentru că toată lumea stătea călare să vadă câte cazuri noi au apărut. Față de alte țări, măcar a existat un site updatat în mod regulat, dar sincer se putea mai bine. Când lucrurile merg bine țara se laudă cu multe start-up-uri și tehnologie. Dar nu e distribuită peste tot.

Acum că se iese mai mult pe stradă, nu toată lumea respectă distanțarea. Nu sunt singura care a observat că e greu să stai la  1,5m distanță când trotuarele sunt înguste și pline de biciclete. Dar nu mă așteptam ca femeile care împing cărucioare să aștepte după alții așa cum descrie articolul.