Mi-a rămas în minte un gând după cel mai recent concediu și tot nu vrea să dispară. După Crăciun în 2015 și înainte de Revelion am plecat undeva la nord de Barcelona la un hotel în mjilocul pustiului, un sătuc la vreo 20 de km de Cadaques.
Am prins o vreme incredibil de caldă într-o perioadă în care tot continentul dârdâia de frig, așa că am ieșit într-o excursie de o zi pe dealurile din apropiere (că munte nu pot să-i spun) și ne-am întors făcând ocolul printr-un sat învecinat cu al nostru, la fel de pustiu ca cel din care plecasem. 
Am văzut maxim patru oameni pe stradă (în afara orelor de siestă), printre care un copil care venea de la ceva mini market. Încă vreo trei pensionari erau strânși la o masă în centrul civic. În rest nimeni.
Mă întrebam la modul foarte serios unde e toată lumea – în casă? La masă? Plecați? Case de vacanță? Sunt toți pensionari? Nu pot să fie chiar toți pensionari. Oare ce fac?
M-a dus cu gândul la cum o fi să îți trăiești adolescența într-o așezare din asta somnoroasă în ziua de azi cu internet în casă și pe telefon și cum ar fi fost acum câțiva ani fără internet.
Fără internet ai fi avut un cerc foarte restrâns de prieteni, probabil din rândul vecinilor și colegilor de școală. Dacă nu te înțelegeai cu ei, ghinion – trebuia să te înțelegi cumva, că alții nu găseai. Dacă nu îți plăceau aceleași lucruri ca și lor, tot ghinion – trebuiau să îți placă, să puteți să le faceți împreună. Dacă nu te interesa să îți găsești de muncă la fel ca toți ceilalți (la fabrica / magazinul / în industria tipică zonei sau vecinătății) sau nu aveai de gând să faci ce se așteptau părinții, bunicii, rudele și vecinii de la tine atunci ai fi avut o adolescență și o tinerețe destul de tristă sau monotonă – nu-i de mirare că ai fi plecat de acasă cu lunile să studiezi sau să lucrezi în alte părți.
The internet is AWESOME.
De-aia internetul mi se pare genial azi: poți să descoperi interese și poți să descoperi oameni interesați de același lucru atunci când în jurul tău nu îi găsești. Poți să nu te simți atât de singur sau alienat față de cei din jur, mai ales dacă o mare parte din viața ta se desfășoară într-un orășel mic unde nu ai norocul de a da peste explozia de diversitate din orașele mai mari. Poți să descoperi și să citești toate prostiile pe internet, de la știri la curiozități despre care n-ai fi aflat niciodată fără să pleci din orașul tău. Față de când eram eu adolescentă (și erau internet și telefoane și 3G), acum poți să îți faci o companie pe net pe telefon sau să devii un fel de mini-celebritate dacă găsești canalele potrivite. Singurătate? Plictiseală? Ce-i aia?
Știu mulți oameni care au senzația că internetul, jocurile, consolele, etc. au „stricat” viața copiilor (din punctul adulților de vedere) dar modul în care viața reală trebuie echilibrată cu orele de internet nu e o problemă de care vreau să mă leg aici. Liniștea și tăcerea din sat era palpabilă: ca un om în concediu îmi plăcea foarte mult, dar nu cred că internetul le-a distrus nimic oamenilor – dimpotrivă.
Când ai de unde să alegi cum să îți petreci timpul și alegi doar internet, atunci poate că nu e OK. Când nu prea ai de unde să alegi cum să îți petreci timpul și pui mâna pe un telefon și o cartelă cu date – atunci e ceva.
We ask about data. It’s much cheaper now than a year ago, they say. The telcos operate on pre-paid systems. Nobody has a credit card. Everyone buys top-up from top-up shops, scratches off complex serial numbers printed in a small font, types them with special network codes into their phone dialers in a way that feels steampunkish, like they’re divining data. They feel each megabyte. For about 10 U.S. cents you can purchase 25MB of data. If you buy in bulk (although almost nobody does) you can get 2GB of data for 11,900 Myanmar Kyat or about $9.20 USD. Most farmers grab dataon their scratch cards in 1,000 or 3,000 or 5,000 Kyat chunks. How long it lasts depends on the user. For some 3,000 Kyats gets them through the month. For others, it lasts only a few days.
The Facebook-loving Farmers of Myanmar
Comentarii
Un răspuns la „Adolescența înainte și după internet”
Am copilarit si mi-am petrecut adolescenta intr-un oras de provincie din .ro inainte sa apara internetul (in anii ’90). Stiu ca poate parea ciudat azi, cand 10 minute fara acces la net pot parea motiv de reclamatie la CEDO, dar nu ne plictiseam, nu ne plictiseam deloc.
First and foremost ascultam tot timpul muzica, de la MTV, de pe casete, de la radio, muzica era tot timpul in casele noastre (in case, nu in casti, pare o distinctie mica dar e mega-importanta) de copii si de adolescenti care traiam cu cheia de gat. Cu toate ca era o chestie uni-directionala (de la radio/tv/casetofon catre noi, ascultatorii) pe noi nu ne interesa asta, nu o simteam, mai bine spus era ca si cum Bon Jovi, Mariah, Curt Kobain, Ace of Base sau Ambra (de la faimoasa emisiune Non e la Rai) ar fi fost acolo, cu noi, cand ii auzeam cantand, cu toate ca nu le puteam da nici comment-uri, nici share-uri nici re-tweet-uri. Cred ca de aceea era si moda sa-ti lipesti abtibilde sau sa-ti agati afise cu cantaretii favoriti in camera ta, ei deja faceau parte „din cei ai casei” deci era normal sa fie prezenti (btw, poate ma insel dar cred ca generatiile de acum nu mai folosesc moda cu afise de artisti in camera, poate doar la modul hipsteresc de „a fost odata”, de abtibilde nici nu mai vorbesc).
Pe langa muzica, pe care incercam sa o devoram de pe toate canalele posibile, mai exista si biblioteca, pt noi astia mai tocilarii. Imi castig banii lucrand pe net si facand programare, vreau sa zic ca stiu cat de cat ce inseamna internetul si experientele related, dar tin sa marturisesc ca sentimentele de wow-ness si de libertate pe care mi le-au dat multe carti imprumutate in adolescenta de la biblioteca orasului meu de provincie nu le-am gasit nicaieri altundeva pe net. Nimic, nici 4chan nici orice altceva, nu se compara cu sentimentul out-of-this world pe care il ai cand citesti primele paragrafe ale Metamorfozei lui Kafka, liceean fiind. Imaginatia lui Borges e mai hiperlink-uizanta decat intreg www-ul (in fact, as crede ca www-ul a fost inventat ca o palida incercare de copiere a imaginatiei lui Borges), Pessoa iti da senzatia ca e singurul de pe lumea asta care te intelege, sau care te-ar putea intelege vreodata, Balzac iti descrie exact cum sunt oamenii, fara sa mai ai motiv sa iesi din casa, Flaubert iti descrie ratarea sentimentala si nu numai, si as putea continua tot asa, si nu m-as mai opri. Cartile sunt ceva absolut minunat, conceptul de biblioteca e ceva absolut minunat.
Si in toata aceasta palavrageala nostalgica n-am apucat sa zic nimic de faimoasele sali de jocuri mecanice care erau pline (si asta inca de la sfarsitul anilor ’80!) sau de modul cum noi, copiii de cartier, eram lasati sa ne uitam prin baruri pline de fum si de votca ieftina la filmele de pe video-uri, la inceputul anilor ’90, inainte sa apara cablul TV in casele noastre. Intregi sub-culturi (daca asta e cuvantul) ale caror povesti si adevaruri asteapta sa fie scrise de cineva.