Lena Dunham și alte lucruri de fete

Fac o mică paranteză aici în a scrie despre o carte despre care am auzit atât de multe încât a trebuit să o citesc din curiozitate: Lena Dunham – Not That Kind of Girl. Am vrut s-o citesc mai ales din cauză că nu am am văzut Girls niciodată în viața mea, asta doar dacă nu începe Bogdana o campanie sau mi le bagă în față 🙂

E o carte controversată, ceea ce o face fascinantă și foarte utilă din unele puncte de vedere. Tind să fiu de acord cu ea că e o voce a generației din care face parte, doar că noi două nu suntem aceeași generație: ea 28, eu 25 și evident în niște domenii și culturi foarte diferite. Am văzut prea multe cărți scrise de oameni care scriu doar pentru a-și vedea numele pe o copertă și nu pentru a transmite ceva interesant sau important, dar mi-a părut bine că asta nu e în aceeași categorie: e bine că vine partea unei persoane care se bucură de atâta atenție în momentul de față. Dacă folosim principiul „când Lena deschide gura, fete de foarte multe vârste ascultă” atunci mă bucur că există, pentru că poveștile ei adolescentine și din universitate arată cu degetul spre multe bube pe care probabil sute de mii de alte fete le trăiesc dar nu le consideră probleme.

„I don’t think there is one person who is qualified to share their eternal wisdom and fix everybody up, and I’m sure there are a lot of people who would disagree with all the choices I have made, but, for me, it just makes me feel like all my mistakes might have some kind of use when I feel that I might be imparting some comfort or knowledge onto other young people.”

Recunosc că primul gând pe care l-am avut când am terminat-o a fost că dacă voi avea vreodată o fată, aș vrea să citească echivalentul lui „Not That Kind of Girl” ar vremurilor ei. I-aș zice ceva gen „dragă, vreau să citești cartea asta pentru că vreau să știi că există mulți oameni ciudați pe lumea asta, dar mai ales bărbați. Probabil o să ai faza în care ce zice o vedetă e mai relevant și credibil decât orice aș putea să-ți povestesc eu, așa că ia și citește și vino după aia să vorbim:”

Ce m-a fascinat pe mine e că poveștile și gândurile ei de la 20 de ani sună ca gândurile despre băieți pe care le aveam eu pe la 13-14. Trecând peste mirarea „oare eram eu prea matură sau ea prea puțin dezvoltată emoțional”, ajung la partea ororilor când vorbește despre băieții pe care i-a cunoscut, când și în ce context s-a culcat cu ei și include și un episod de viol. Băieții ca băieții, dar violul e povestit exact așa cum a rămas probabil în mintea ei: în categoria „nerezolvată”, lacking closure, adică un fel de gând cu care s-a luptat singură multă vreme dar rămas nediscutat și neatins de atunci. În interviuri se fâstâcește și nu vrea să își asume responsabilitatea pentru cuvântul „viol”, ceea ce mi se pare o prostie. Fix asta e problema violului: nimeni nu-i spune pe nume și atunci  puține fete ar putea să explice ce e, ce înseamnă sau să recunoască că au fost violate  atunci când cineva le pune să facă ceva împotriva voinței lor.

Trecând peste asta, e ușor să vezi cât de nepregătită a fost pentru contactul cu „lumea reală” (ceea ce unii părinți, inclusiv ai mei, ar denumi „lumea e plină de ciudați”). Eu citesc printre rânduri care ar putea fi cauza și efectul: niște părinți care nu și-au asumat responsabilitatea pentru niște conversașii serioase și nici nu le-au inițiat, probabil răsuflând ușurați dacă n-a adus nimeni vorba.

Generația ei nu e generația mea probabil din cauza că părinții ei nu sunt deloc ca părinții mei, iar eu probabil sunt în minoritate: nu mă identific cu nimic din cartea ei, nimic din ce e pe blogul „Fuck! I’m in my twenties” dar mă văd clar în minoritate când toți ceilalți din jurul meu suferă la prima mână de problemele descrise. Cumva îi înțeleg, dar nu vom putea empatiza niciodată: viața lor emoțională are o complexitate pe care a mea n-a avut-o niciodată (și nici nu o va avea).

Anyway, nu vreau să stric restul cărții care e chiar digerabilă în vreo 2 ore (gen așteptat în aeroport) sau să mă leg despre eterna problemă a feminismului despre care fiecare are altă interpretare dar o să las cel mai inteligent lucru pe care l-a zis într-un singur paragraf în toată cartea. Dacă e ca lumea să rămână cu ceva, să rămână cu asta: