În ultimele nouă luni am trecut printr-un proces anevoios de a defini felul în care lucrăm în Poke. Dat fiind că înaintea mea, a Bogdanei (care lucrează cu mine de aproape o lună, pentru cine e interesat) și al celuilalt coleg n-a fost nimeni, am pornit cam de la zero.
Pentru mine n-a fost deloc ușoară trecerea de la un start-up în care făceam chestii (cam orice îmi trecea prin cap) în vreo 3-6 săptămâni. Pe lângă faptul că brusc trebuia să mă înțeleg cu peste 50 de oameni, nu doar vreo 10, am avut și o încercare temporară de a instaura un șef al departamentului temporar până când ne-am dat seama că departamentul de strategie e cel mai autonom și nu are nevoie de un „șef” peste el în afară de CEO.
Se leagă de un eveniment de acum câteva luni organizat de prietenii mei de la Undercurrent si IDEO (care mă tot curtează să merg New York) unde am discutat pe tema „Future Org(anisation)” despre cum evoluează companiile și în ce direcție o iau. Am mai tot scris despre asta prin diverse locuri, inclusiv despre ideea de holacracy, adoptată și adaptată de ei după ce constituția open source originală nu mergea. Am avut o conversație interesantă la final despre ce idei aș vrea să implementez la mine în agenție pe baza subiectelor discutate și am avut un moment de claritate probabil influențat de oboseala de la 9 seara și o zi întreagă de lucru: cea mai vizibilă schimbare ar fi să îi ajut pe cei de la creație să învețe lucruri noi. Nu să le dau mură în gură, nu să le prezint de pe slide-uri ca la școală, ci pur și simplu să stau de vorbă cu ei ca să aflu ce știu, ce nu știu, ce și-ar dori să facă și ce îi împiedică.
După evenimentul Undercurrent am revenit la întrebarea mea originală și stat și am meditat la cum aș putea să fac chestia asta – nu sunt genul de persoană care să stea de vorbă cu oamenii și să intre în sufletul lor. Nu e stilul meu și nici nu sună sincer atunci când încerc să fac asta, așa că după vreo lună mi-am dat seama că cea mai bună cale e de fapt să le ofer un exemplu: practice what I preach, basically. Dintre cele două căi asta e calea mai lungă și mai anevoioasă, dar dacă nu putem să fim „prieteni” (și nici n-ar trebui în unele cazuri), atunci prefer să mă folosesc de energia pe care o am făcând lucruri concrete decât să folosesc o strategie care e fix împotriva firii mele.
Chestia e că strategia a început să dea roade – am crezut multă vreme că nu sunt bună la prezentări din cauză că urăsc slide-urile cu o grămadă de cuvinte scrise pe ele. Urăsc orice înseamnă repetat și învățat pe dinafară (de pe la 14 ani tot zic asta pe blogul ăsta, deja nu mai e o surpriză), așa că m-am gândit că nu are rost să forțez ceva ce nu merge dacă oamenii pentru care lucrez vor să fiu eficientă, indiferent cum aleg să fac asta.
Primul pas a fost să renunț la genul ăla de prezentări și am schimbat tactica: prezentările sunt acum niște discuții în jurul mesei, cu poze, cu exemple, cu exerciții de imaginație, cu filme. Sunt chemați mult mai puțini oameni, maxim 7 și minim 3, dar cei care vin rămân cu mult mai multe informații întipărite în minte. Schimbarea asta a însemnat că nu mai trebuie să mă stresez gândindu-mă la estetica slide-urilor powerpoint, un skill foarte util dar bun în cantități limitate. Am descoperit în timp că o prezentare cu slide-uri, (să zicem maxim 40, de prezentat într-o oră) cu organizat idei, făcut design de slide-uri, luat informații de la alții, cu poveste, cu repetat, cu schimbări, etc. îmi ia oriunde între 50 și 90 de ore. Există un motiv pentru care nu facem prezentări din astea foarte des și pentru care pitch-urile sunt un proces costisitor pentru agenții (cam tot numărul ăla de ore multiplicat la câțiva oameni, pentru un rezultat incert. Există un motiv pentru care keynote-urile Apple sunt plănuite și executate la perfecție.
Schimbarea asta a fost genială – nimănui nu-i lipsesc prezentările vechi, ca la școală, nu îmi răcesc gura de pomană dacă oamenii au întrebări foarte specifice, exercițiul de a se gândi la întrebări foarte specifice îi ajută și pe ei și totul pare că merge mai bine. Ce spuneam acum câteva zile despre trimis newsletter către colegii cu care lucrez nu e la întâmplare: e o modalitate de a păstra informațiile proaspete în memorie o dată pe săptămână și de a introduce idei care mi se pare foarte tari dar nu și esențiale pentru ce avem noi de făcut. Cine citește, bine. Cine nu citește, tot bine. Dar se pare că merge.
Al doilea pas a fost o chestie despre care tot vorbim, dar pe care nu reușim să o facem: să povestim și altora despre cum lucrăm. Au fost două evenimente la care am avut ocazia să prezint schimbările astea. Mi-am dat seama că pentru Poke a fost o schimbare destul de mare: nimeni înaintea mea n-a vorbit despre strategie și cum lucrăm, și nici cei din departementul de creație n-ar fi putut să articuleze exact cum îi ajută strategia.
Primul lucru a fost un Q&A pe Twitter cu unul din partenerii fondatori și totodată directorul de creație. Am stat vreo oră să plănuim structura răspunsurilor și am rămas lângă el cât a răspuns la întrebările care au venit de pe Twitter (ușor de zis, greu de făcut în 140 de caractere):
Al doilea lucru a fost o prezentare pentru SheSays, o rețea pentru femei care lucrează în creație și digital. Inițial tema a fost despre cum ar trebui să lucreze departamentele de stragie și creație dar mi s-a părut mult prea abstract și impersonal. Avem destui oameni care discută despre publicitate și strategie la modul abstract sau povestesc despre ce ar vrea să facă dar nu fac niciodată.
M-am folosit de prilej ca să adresez câteva probleme de fapt (și probabil o să scriu și despre asta mai pe larg cândva) – că oamenii nu par să înțeleagă de fapt ce e strategia, probabil din cauză că există prea mulți așa-ziși profesioniști care cer o grămadă de bani dar nu fac mai nimic bun sau din cauză că au citit ei în cărți ceva și li s-a spus la școală, dar descoperă că în viața reală e foarte greu să creezi obiective și să te și ții de ele. Sau poate au citi Sun Tzu, pentru că sigur despre asta e strategia: despre cum să fii tu mai șmecher decât concurentul în loc să te gândești la ce ai putea să faci să îți îmbunătățești produsele, serviciile sau marketing-ul și comunicarea. Și ideea asta persistă, pentru că Sun Tzu și restul sunt cărți care promit rezultate fără prea mult efort – nu-i de mirare că toți oamenii din business le adoră.
Anyway, cam atât din ultimele luni. Cred că e doar o mirare personală că a durat atât de mult să ajungem în punctul ăsta în care știm ce facem, cum lucrăm bine împreună și ce dă rezultate, dar două proiecte interne masive care să implice o agenție întreagă timp de nouă luni cât alte proiecte care ne plătesc salariile rulează în paralel și ne mănâncă timpul și atenția nu e rău deloc. La ce e bună strategia? Pe scurt, dă tonul și te ajută să te concentrezi pe problemele care merită și pot fi rezolvate. Nu e doar o scuză pentru a da altora instrucțiuni, ci pentru a-i ajuta să fie ei înșiși mai buni la ceea ce fac.