Încerc să rectific un pic faptul că de multe ori nu pot să vorbesc despre muncă pentru că am semnat un contract de confidențialitate, dar când vine vorba de cursul de strategie pe care îl organizez e cu totul altă treabă.
M-am întâlnit cu vreo șaisprezece oameni din cei treizeci pe care îi așteptca să văd ce au de zis: cum li se pare planul, ce ar vrea să vadă, ce nu ar vrea să vadă și ce putem să le dăm. Nu mă așteptam să vină așa de mulți oameni așa de devreme dimineața și să bea atât de puțină cafea.
Sunt impresionată de faptul că o să vină oameni din Irlanda (Dublin), din Statele Unite (Los Angeles) și alte orașe de prin Marea Britanie (Birgimingham). Mi se pare interesant că răspunsurile au fost unanime și mă întreb dacă în România e la fel uneori. Dar nu mai știu dacă oamenii privesc ideea de strategie în același fel.
Am auzit comentarii despre:
- Cum să am încredere că ideea pe care o am se bazează pe un argument solid și (pe cât posibil) indestructibil în întâlniri
- Cum să „vând” ideea departamentului, agenției și unor clienți
- Ce să fac dacă lumea mă întreabă despre raționamentul din spatele ei
- Cum să explic un „feeling” pe care îl am, chiar dacă nu am o dovadă concretă
Și așa mai departe. Cred că pe unele le bănuiam, altele la care mă așteptam nu au fost menționate (cum să măsor lucrurile). Surprinzător, toți cei care vin sunt nerăbdători, ceea ce mă face și pe mine nerăbdătoare. Dar de aici începe munca propriu-zisă.
Înainte.