Miercuri m-am întors la serviciu după ce am lenevit până pe întâi. Am crezut că o să fie groaznic, că nu o să reușim să intrăm în ritm din nou dar am descoperit metroul destul de gol dimineața, am avut o întâlnire de rutină într-o cafenea din apropiere, am reușit să facem cam tot ce ne-am propus în aproape două ore.
Am stat la o masă în afara gării ca să vorbesc la telefon seara pe la ora 8 și cât eram acolo, un tip în fața mea a mâncat cam jumătate de hamburger, a luat două-trei guri de suc și apoi le-a lăsat îndesate într-o pungă pentru cei de la curățenie înainte să plece. După fix un minut, a venit o femeie care s-a așezat subtil la masă și a desfăcut punga lăsată de individ, a mâncat jumătatea de hamburger rămasă și restul de suc. După vreo cinci minute mi-am dat seama că probabil am avut prima interacțiune cu un „freegan”.
Am avut o întâlnire cu o persoană care a vrut să ne cunoaștem de pe twitter – lucrează în servicii financiare, un domeniu care am decis că mă plictisește atunci când l-am văzut prin prisma indivizilor cu care am interacționat lucrând la un pitch pentru un grup bursier global (pe care nu-l pot numi). Inițial am simțit că e un fel de obligație pentru că deja anulasem două întâlniri anterioare din lipsă de timp și întâlnirea de săptămâna asta fusese aranjată înainte de Crăciun, undeva foarte, foarte departe în mintea mea. Concluzia a fost că m-am înșelat și a fost una din cele mai interesante și stimulante conversații cu cineva din domeniu. Nu știu care e lecția aici, în afară de „never assume”.