Nu cred că sunt bună la scris cronici și păreri despre cărți și nu am idee câtă lume a auzit sau a citit cărțile astea (în afară de Allan Hollinghurst care e mult mai recentă) dar le-am citit pe nerăsuflate și nu știu cum să explic de ce îmi plac. Cred că îmi place pur și simplu felul în care sunt scrise, motiv pentru care nu cred că traducerile le-ar da același caracter. Nici nu cred că sunt traduse. Toate cele patru nu au nimic în comun, dar unele din ele se leagă între ele: acțiunea în trei din cele patru se desfășoară în Oxford sau în jurul orașului (Decline and Fall, Brideshead Revisited, Jill), a patra e mai mult despre ideea de pături sociale și privilegiu (sau aristocrație mai bine zis). Brideshead Revisited și The Stranger s Child au în comun prietenia (și mai mult decât) între doi tineri de același sex; în cartea lui Hollinghurst e o relație propriu-zisă, pe când în Brideshead Revisited e vorba de infatuare și admirație față de o lume de care naratorul nu va aparține niciodată cu adevărat. A spune mai mult înseamnă a strica surpriza, așa că mă opresc aici.
Autorii (în afară de Hollinghurst) au fost contemporani, inclusiv cu Iris Murdoch pe care nu am inclus-o aici pentru că nu m-am oprit niciodată să o citesc propriu-zis. Larkin s-a născut în Coventry și a plecat la University of Hull de unde a scris Jill, spre deosebire de Waugh care a studiat la Oxford. Unii critici spun că Jill e ca un fel de schiță mai mult decât roman și cu asta pot să fiu de acord, dar e ca și cum ai citi carnetul de notițe al unui viitor poet. Carnetul lui de notițe e o carte 🙂 Se vede cu ochiul liber (de cititor de romane, nu de critic literar) că nu îl interesează personajele și povestea pe cât îl interesează forma și muzicalitatea cuvintelor și frazelor. Larkin a devenit poet mai târziu iar unii zic că Jill nu merită citit decât dacă ești interesat să vezi cum a evoluat ca autor. Eu zic că e o carte frumoasă, dar are un final nesatisfăcător pentru cine se așteaptă la un deznodământ fericit. Nu se „termină” în adevăratul sens al cuvântului.
Evelyn Waugh este genial în schimb – are și alte cărți pe care aș putea să le menționez (Scoop) dar nu au același farmec sau ironie subtilă față de moravurile vremurilor evocate. Sau poate mi-au plăcut mie astea două prea mult. Alan Hollinghurst a câștigat și Man Booker prize anul trecut, iar mie cel puțin îmi place Strangers Child mai mult decât Line of Beauty. Uite așa.
