La Rue de Pain, frumos până când nu mai e

Exista un lanț al evenimentelor ciudat care duce la povestea asta. Când vin in țară evit să le spun tuturor că vin, in mare parte din cauza că nu pot sa mă vad chiar cu toată lumea – știu ca poate o sa se afle cumva si o sa dezamagesc câțiva prieteni, dar nu pot sa fiu in toate locurile deodată 🙂

Cu Mazi vroiam să mă văd cu tot dinadinsul și uneori există cazuri in care te uiți si tai totul din calendar si faci ca totul sa se întâmple cândva si cumva. Așa ca mă duc eu in direcția generală „biroul lui Mazi” ca sa putem imbina utilul cu placutul.

Ne oprim în Rue de Pain, beau un cappuccino chiar foarte bun și în general totul merge OK până să plecăm. Ne oprim sa cumpărăm niște pâine (eram deja 3 oameni) și între timp sa remarcam ce bine arată produsele din vitrina. Adică na, avem frigiderele pline si gatim, dar normal ca nu suntem maestri patiseri si nu facem pâine si croissante la fel de bune si atractive din punct de vedere estetic 🙂 Așa că am făcut ce face orice turist și am niște poze cu croissante și tarte.

Vroiam să scriu de ele și să zic „ia uite ce bine arată”. Sau să le pun pe instagram sau Path sau facebook ca toată lumea în vizita prin diverse locuri. Unde am fost, ce am văzut, ce am măncat. Fix înainte sa iesim, probabil cineva s-a panicat si a chemat pe cineva din culise care ne-a abordat si a încercat sa apeleze la „bunul simț” si sa stergem pozele din telefon.

Din telefon? De ce sa imi sterg pozele? Poate vreau sa mă duc acasă sa le arat alor mei – uite ce-am mâncat. Ar trebui să mergeți și voi. Am încercat sa explic ca 1) nu le folosesc in scopuri comerciale si nici nu le fac publice dacă mi se spune explicit asta si 2) oricum pana la urma nici nu locuiesc in București sau România – ca un fel de post scriptum personal, fără valente cu legea. Foarte, foarte urât.

Așa că am ajuns acasă ca sa vad care e legea care da dreptul cuiva sa imi spună sa sterg datele din telefon. Din câte știu, nu e obiectiv militar si nici chiar așa grozav, dar poate le-as fi făcut puțină publicitate pozitivă pe gratis. Anyway, am descoperit legea – care spune că nu ai dreptul să faci poze unei persoane in spațiul privat fără acordul acesteia (si implicit nici sa difuzezi imagini). Ori eu am făcut poze unor croissante. Si atitudinea a fost urât de pasiv-agresivă, mai ales ca nu era persoana in local fără smartphone, deci clar cu posibilitatea de a face poze.

Legea teoretic imi permite. Pot sa respect și regulile casei, chiar sacă regulile casei sunt absurde în ziua de azi. Dar trebuie să știu regulile casei când intră, nu să imi tai macaroana la final, când nu e cazul.

Nu știu de ce imi lasă așa un gust amar experiențele astea; mai devreme mă întrebare un taximetrist dacă orașul mi se pare achimbat si chiar am laudat Bucureștiul, ce am vazut din el.

Dar iată – suntem în capitalism din păcate sau din fericire. Cine nu mă lasă să țin poze pe telefon probabil nu vrea banii mei. Pentru că le-aș fi arătat alor mei ca să ne intoarcem in weekend cu toții. Acum chiar nu mai contează; oricât de bun e produsul, mai bine mergem la 100m mai încolo la Paul unde nu se supără nimeni la poze fără persoane in ele. Ba chiar ne invită. Mai bine decât să iti dea cineva cu nuiaia peste mână.

Așa că…ce ziceam? Da – la Paul, deci. Oamenii sunt mai drăguți. Si a început să se extindă, semn că ceva le merge bine.