Minunea numită porridge

Îmi plac la nebunie fulgii de ovăz făcuți cu lapte și serviți cu fructe sau o linguriță de gem de cireșe sau rubarbă, cafea opțională.

Cumva, în România nu s-a auzit niciodată de porridge sau dacă s-a auzit e un fel de  „bleah, ce-i aia, mic dejun de regim? BIO?!”

Alt argument ar fi că e ca un fel de mâncare a săracului, dar nu cred că e cazul să discutăm asta în anul 2012 când toți suntem liberi să mâncăm ce vrem. De fapt chiar mai bine că e mâncarea „săracului”; înseamnă că e ușor de crescut, produs și sățioasă. Aici sunt cam în toate formele, nu toate neapărat „pure”: în Weetabix, în biscuiți (Hobnobs), în snack pots de făcut la microunde, în plicuri pentru amestecat cu lapte și făcut la microunde (în milioane de arome, dintre care mă dau în vânt după mere și afine sau scorțișoară) sau într-o pungă, pentru cei care au timp și răbdare. Sunt prezenți și în alte țări (peninsula Scandinavă știu că servește fulgi de ovăz), deci nu suntem o insulă de fani ai ovăzului.

Anyway, de la o vreme încoace numai asta mănânc dimineața. Când e frig te încălzește pe drumul spre birou și previne impulsurile criminale față de cei din jur ca atunci când pleci pe stomacul gol.

A fost intersant să descopăr după ce am pus o poză pe instagram că în România nu prea s-a auzit de ideea asta de mic dejun. „E orez cu lapte?” Erm, nu. Știu că orezul cu lapte e un fel de mâncare care să-ți aducă aminte de când erai mic și toate cele dar în mintea mea nu există nicio asociere cu orez cu lapte sau griș cu lapte, cum am mai auzit. Plus că în general nu mă omor după chestii din „copilărie” – nu pentru că aș fi avut o copilărie nefericită sau că nu îmi plac, ci pentru că ideea de „comfort food” a devenit oarecum distorsionată: nu mai e un griș cu lapte o dată pe an când îmi aduc aminte sau am chef, ci a devenit o metodă de a umple un gol sufletesc/sentimental cu mâncare. În fiecare zi. Aici e problema.

După ce am lucrat pentru o companie care se ocupa cu tot felul de cure de slăbit cât am fost la JWT, astea au fost singurele descoperiri: costă bani să te îngrași dar sărăcia îngrașă la fel de mult când nu e contrabalansată de efort fizic. Pâinea cu smântână în exces îngrașă. Cine ar fi crezut? Al doilea lucru, cei care se îngrașă au absolut liber financiar și personal să mănânce orice, dar aleg să mănânce doar ce le place, chiar dacă nu le face bine. Vorba lui Ricky Gervais: de ce e obezitatea o boală? Care e afecțiunea? Totul e delicios, mai puțin salata? CÂH, SALATĂ!

Așa că behold, porridge.

50g ovăz, 200ml lapte (eu nu beau lapte, dar lactofree, adică lapte fără lactoză), câteva minute pe foc până ajunge la o consistență cremoasă, enjoy 🙂

Și ca un fel de PS, au zis-o alții, nu eu. Mâncarea „săracului” e de fapt destul de bună dacă stai să te gândești.

Fibrele existente în fulgii de ovăz au şi proprietăţi anticancerigene, dar sunt utile şi în terapia diabetului. În plus, fulgii de ovăz reprezintă o sursă ideală de nutrienţi, printre care vitamina E, zinc, seleniu, fier şi magneziu. O dietă săracă în fibre favorizează balonarea, apariţia hemoroizilor, precum şi a bolilor cardiovasculare.

Fulgii de ovăz