Exercitiu de imaginatie

…cum ar fi că suntem toți oameni de fapt:

Înainte să fie jandarm, Bogdan a lucrat timp de şapte ani în restaurante din Grecia, Anglia şi Cipru. A început ca picol şi a ajuns să fie şef de sală şi om de bază pentru patron. Acum cinci ani s-a întors în ţară şi pentru că se simţea apt fizic, s-a hotărât să îşi potolească o mai veche „sete de dreptate” şi s-a angajat la Jandarmerie.

Îi place meseria lui pentru că nu oricine poate să o facă, deşi crede că mulţi îşi imaginează că jandarmii sunt „nişte ţărani lopătari care au venit în Bucureşti”. Ştie că afară jandarmii sunt mult mai respectaţi de cetăţeni şi nu înţelege de ce în România puţini îşi imaginează că e şi el un om, că merge cu cortul în Vamă, că vorbeşte patru limbi străine, că în ultimii ani, nici el, nici prietena lui nu au ratat nici un concert rock mare (AC/DC şi Bon Jovi au fost preferaţii lor)

Bogdan spune că era obosit mental de la asaltul cu pietrele şi stătea încordat ca să nu rişte să fie luat prin surprindere de o nouă acţiune. Îl văzuse pe tânărul protestatar apropiindu-se și s-a gândit că e firav şi că nu prezintă mare pericol. Singurul risc era ca puştiul să aibă o sticlă sau o piatră în buzunar. Pe stadioane i s-a întâmplat de multe ori să fie abordat de tipi zâmbitori care de fapt se apropiau ca să arunce cu ceva. Puştiul ăsta în schimb părea sincer şi bine intenţionat.

[…]

Pentru că unii comentatori au râs de măseaua lui lipsă, jandarmul a simţit nevoia să comenteze pe pagina de Facebook a lui Vlad: „E bine că oamenii cu scaun la cap au înţeles că nu suntem doar nişte uniforme sau miliţieni cum spun alţii, ci fiinţe cu temeri, cu griji,cu nevoi, cu soţii şi copii, cu bănci de plătit, cu salarii tăiate (deci fără o măsea că deh, e scumpă înlocuirea), oameni care sunt ca voi, imperfecţi”.

Decât o Revistă – „Frate, te iubesc”