De prin vacanta

Stăteam și mă întrebam ce-am făcut o săptămână în România și răspunsul a fost…nu mare lucru. Dar ce bine e să nu faci mai nimic și să lenevești uneori 😀

A fost neplăcut când am venit și agenții de securitate din Charles de Gaulle erau în grevă. O coadă de 300 de oameni care aveau nevoie de transferuri s-a transformat într-o așteptare stupidă din cauză că erau doar 3 oameni care operau un singur scanner.

Am decis că urăsc Charles de Gaulle în general, e probabil a treia oară când petrec mai mult timp decât mi-aș dori acolo. Dacă mă mai duc vreodată la Paris o să încerc cu Eurostar în loc de avion. Terminalul 2 pentru conexiuni către Europa și Asia (mai nou) s-a transformat într-un loc deprimant plin de branduri de lux, probabil în ton cu turiștii dornici. Jaeger le Coultre și ceasuri peste douăzeci de mii de euro peste tot, pentru că Asia și America de Sud reinventează polo cu cai pentru cine are bani de cai și ponei. Nu știu alții cum sunt, dar pe mine nu mă încălzesc brandurile astea în aeroporturi, cele mai îndepărtate locuri în care m-aș putea gândi la concursuri și iarbă verde 🙂

Părți bune: colecția de benzi desenate, colecționate cu grijă de tata de-a lungul anilor. De aici se învață franceza, apropo:

Prăjituri făcute în casă, gustul minunat de unt în biscuiți (dar nu prea mulți):

Partea pe care o știm cu toții, pe care o așteptăm un an de zile ca apoi să ne îndopăm cu mâncare, să invităm tot felul de rude îndepărtate pe la masă să ne uităm unii la alții și să ne aducem aminte de ce nu ne vedem tot anul sau nu vorbim de fapt. Să stăm apoi să ne întrebăm cu ce procent crește numărul de apeluri la ambulanță în ziua de Crăciun, semn că poți să dai câte mesaje de „pentru sănătatea dumneavoastră…” vrei, că oamenii tot ignoră mesajul ăla cu bila leneșă care trebuie biciuită și îmblânzită. MULT, mult și iarăși mult.

Și după aia fuga la KFC dacă te plictisești de sarmale, sarmale și iar sarmale sau friptură:

Pe 26 urmează plimbarea prin parc sau oraș după ce nu prea ai ieșit din casă, nici măcar până la colț. Constați cu surprindere că străzile sunt pustii, nu sunt mese puse afară nicăieri și ai loc să respiri. Nu recunoști orașul și te bucuri ca un copil mic că ai făcut 10 minute cu mașina în loc de 40, dar îți dai seama că nu ai câștigat nimic pentru că oricum nu te grăbeai nicăieri.

Alte constatări neinteresante: toate clădirile cât de cât atractive din București au fost construite în secolul 19 sau începutul secolului 20. Marele „Hotel du Boulevard”, o clădire pe care nu am văzut-o niciodată fără schelet sau reclame pe ea, brusc s-a eliberat de urâțeniile alea de pe ea. Poate o să ajung înapoi într-o zi să văd și restul bulevardului așa cum o fi arătat odată demult.

După care e timpul să te întorci acasă și să te întinzi să mai citești. Cam așa au fost zilele mele în București 🙂