Alison Gopnik despre ce-i în mintea copiilor

Alison Gopnik e sora lui Adam Gopnik, un cronicar care publică în revista The New Yorker. Alison scris o carte numită „The Philosophical Baby” (pe care am și făcut-o cadou după ce am citit-o) care nu e doar despre bebeluși, ci despre copii în general. Ce gândesc, cum gândesc, de ce gândesc așa cum gândesc și de ce unii părinți se enervează când copiii nu sunt atenți la ce li se spune sau nu țin minte ce au învățat acasă, cum ar fi să se uite în stânga și în dreapta când traversează strada.

Până nu demult copiii erau considerați niște mini-oameni enervanți și demanding. Erau trimiși la grădiniță toată ziua, lăsați cu bone, la școală toată ziua, către boarding schools – părinții se implicau destul de rar în creșterea unui copil (nu doar în Marea Britanie pe timpul reginei Victoria) și li se băga în cap o disciplină draconică, erau jigniți destul de des și așa mai departe.

Odată cu progresul medicinei, bolilor mentale și comportamentului uman am început să aflăm mai multe despre bebeluși și copii în general, post Jean Piaget (ăla studiat pe la școală pe care nimeni nu-l băga în seamă). Cartea lui Alison e un exemplu destul de bun, mi se pare minunat scrisă și explică o grămadă de lucruri: care e diferența între un copil la 15 luni și un copil la 18 luni? De ce inventează lumi imaginare? Ce se întâmplă dacă nu le inventează sau dacă nu renunță la ele atunci când ar trebui? De ce zic una și fac alta?

Anyway, în sfârșit a apărut și un filmuleț cu ea vorbind despre idee la TED. Cartea în sine e mult mai bogată și mai interesantă. Aș zice mult mai interesantă decât orice teorie despre creșterea copilului care a fost scrisă până acum, dar nu le-am citit pe toate. Cu asta nici nu cred că ar fi nevoie – în momentul în înțelegi mai bine de ce se înâmplă ce se întâmplă e mai ușor să abordezi subiectul cum crezi tu de cuviință, nu cum crede un manual din secole trecute sau cum recomandă vecinii de la bloc și alți bine-voitori. În alte cuvinte, faci cum crezi tu mai bine – and don’t let them tell you otherwise.

So babies and young children are very bad at narrowing down to just one thing. But they’re very good at taking in lots of information from lots of different sources at once. And if you actually look in their brains, you see that they’re flooded with these neurotransmitters that are really good at inducing learning and plasticity, and the inhibitory parts haven’t come on yet. So when we say that babies and young children are bad at paying attention, what we really mean is that they’re bad at not paying attention. So they’re bad at getting rid of all the interesting things that could tell them something and just looking at the thing that’s important.

via Alison Gopnik: What do babies think? | Video on TED.com.

PS: abia am ajuns la cărți citite în Mai/Iulie. Nici nu m-am apucat de cărțile din luna August încă. Pe de o parte cred că e bine așa, pentru că am tot avut chef de scris pe-aici, doar că mi-a cam lipsit timpul.