chestii pe care le vreau şi nu pot să-mi explic de ce

Am o confesiune de făcut şi nu am unde – există câteva lucruri pe care vreau să mi le iau şi aproape că mă simt prost din cauza simplului fapt că mi le doresc.  Lumea are talentul ăsta minunat să îţi spună că ai putea să îţi foloseşti banii în alte scopuri. Aceiaşi oameni care nu dau bani cerşetorilor pentru că o să îi cheltuie pe ţigări. Dar dacă tu ieşi în oraş şi bei şi/sau fumezi sau mai iei pastile, cum eşti mai diferit faţă de cel de pe stradă care face acelaşi lucru? Adică dada, am sunt pe picioarele mele şi am salariul meu şi nu e nimic fermecător în faptul că vreo 70% din ce câştig se duce pe chirie şi facturi. Nu mă deranjează deloc pentru că mi se pare uşor de dovedit alb pe negru că te costă mai puţin să închiriezi timp de 30 de ani decât să cumperi o casă şi să îţi recuperezi banii în aceeaşi perioadă. Ceva e în neregulă, dar oricum apartamentul în care stau mă face fericită din punct de vedere al amplasării faţă de centru, de muncă şi de tot ce înseamnă nevoi de bază. Şi dacă n-ar fi, cel mai plăcut sentiment din lume e să stau acasă şi să butonez site-ul supermarketului şi să mi se aducă toate cumpărăturile acasă. Opportunity cost, opportunity cost (cost de oportunitate, mă rog). Aş putea să mă mut undeva mai ieftin dar cu greu, nu mi-ar plăcea şi tot ce mă face fericită acum s-ar duce pe apa sâmbetei.

Nu înseamnă că nu pot să economisesc pentru zile ploioase (dacă m-aş strădui aş pune deoparte destul de mult, dar ce pun acum e OK cu mine) şi nici nu sunt adepta ideii de a economisi până când nu mai poţi ca să-i arunci pe toţi pe geam pentru „ocazii deosebite”. Fiecare zi e o ocazie suficient de deosebită. Dacă azi vreau să mănânc un croissant la micul dejun şi nu muesli cu iaurt, atunci o să mănânc croissant, fir-ar să fie, n-o să mă gândesc la cât o să deviez de la planul de a economisi bani prin mâncat musli în faţa calculatorului în fiecare zi. Sau acasă. Tot aia. Nu văd unde e plăcerea în toată treaba asta 🙂

Şi am foarte, foarte puţine „luxuri” pe care mi le-aş dori fără să îmi pot explica de ce, nu vreau inele, bijuterii, maşini deşi mi-ar plăcea. Doar că nu visez la ele sau la alte lucruri cu patru-cinci zerouri.  Am doar câteva chestii pe care mi le-am pus pe lista de „când o să am suficienţi bani încât să nu îmi pară prea rău”:

• un ceas Omega. Omega şi nu altceva, ceasul acela şi nu altul. Eventual compromisul ar fi pentru un 300 M Quartz. Atât. L-aş purta cu sfinţenie până la sfârşitul vieţii şi nu aş vrea alt ceas, chiar dacă şi unul de zece lire indică ora la fel de bine.
• un stilou Mont Blanc (îmi place şi clasicul Meisterstuck 149, şi Etoile)

După aia pot să mor fericită. Şi dacă (sau când) o să am copii o să le dau mai departe. Sau o să le vând, că doar nu le iau cu mine nicăieri 🙂