O părere oarecare despre „chestia aia” cu McCann

A apărut recent un articol interesant care implica Adevărul Holdings și McCann. De obicei nu scriu despre oameni care se ceartă ca la ușa cortului sau se acuză prin intermediul comunicatelor de presă pentru că denotă niște probleme mai adânci în modul de gândire și de operare. Nici nu pretind să dețin adevărul absolut sau să știu chestii despre părțile implicate, ci doar așa, niște chestii pe care le-am observat:

Agenţia de publicitate McCann-Erickson România a ameninţat voalat conducerea Adevărul Holding că-şi va sfătui toţi clienţii să-şi retragă reclamele produselor din paginile ziarelor editate de trustul de presă, invocând o serie de articole ce ar fi lezat interesele companiei Coca-Cola, aflată în portofoliul său. Materialele invocate fuseseră însă publicate de administratorii site-ului „Think Outside the Box”, produs media doar găzduit de platforma www.adevarul.ro, şi complet independent editorial de trustul Adevărul Holding.

Un vătaf în piața de publicitate

Mai departe aflăm că Adevărul însă le-au dat un șut celor de la Think Outside the Box și totuși le-au zis celor de la McCann că nu prea e frumos ce fac. Vine un răspuns destul de brutal de la McCann prin Mihai Trandafir, în condițiile în care Adevărul trimisese un răspuns de bun-simț și formulat fără reproș prin Peter Imre (Trandafir: „Ne vom asigura că toţi clienţii vor afla despre această chestiune. După cum îţi imaginezi, nu vom plăti niciuna dintre comenzile Coca-Cola”).

Eu merg pe principiul următor: nu contează cine sunt oamenii și ce antecedente au. Atunci…

Mi se pare jenant ca un om să răspundă cuiva care îi e senior cu „tu” sau „voastră”. Poți să te enervezi și să te dai cu fundul de pământ, Imre are o funcție și o vârstă și în mintea mea ar trebui să fie „dumneavoastră”.

„Cum putem noi să mai recomandăm X la clientul Y în condiţiile în care scrii articole critice la adresa lui?” (Iulian Toma)

Partea distractivă începe abia acum. Bogdan Enoiu, directorul general McCann a dat cu bâta în baltă:

Bogdan Enoiu a declarat că a auzit de scandalul Coca-Cola-Adevărul, dar că nu este la curent cu întreaga situaţie. Întrebat cum comentează ameninţarea voalată a lui Mihai Trandafir că îşi va pune la curent toţi clienţii despre felul în care a fost tratat, Enoiu a declarat: „Poate a avut dreptate, poate nu a avut, dar aceasta a fost poziţia lui. Nu pot da poziţia oficială a McCann”

Întrebare: dacă nu directorul general și/sau acționarii, atunci cine?

Nu îl împingea nimic de la spate să răspundă la telefonul sau mail-ul ziariștilor în primul rând. Pe de o parte e foarte trist a) să nu știi nimic și să te prefaci că știi la modul „Nu pot da părerea McCann încă” (până nu vorbesc cu PR-ul) și b) să știi dar să te fofilezi cum s-ar zice.

El a mărturisit punctul b – că auzise ceva dar nu poate oferi un punct de vedere oficial. În cazul în care există ceva acționari în compania aia și pe deasupra politică globală a McCann în privință scandalurilor și escalation procedures/PR statements, dacă tot vroia să aștepte până la o poveste mai bună, măcar îi spunea secretarei că nu e disponibil pentru comentarii în acel moment sau nu ridica receptorul.

S-ar fi publicat o frază suficient de ambiguă care să spună „Nu a putut fi contactat” adică „n-a răspuns la telefon” sau „a refuzat să comenteze”. Fiecare cu interpretarea proprie.

Așa, în viziunea mea distorsionată de aici din UK, și-a dat foc la valiză și și-a pus lumea în cap. Eu mă întreb ce integritate mai are un director general care zice că știe dar că n-are nimic de zis nici măcar cu privire la următorii păși?

Caz aproape de realitate, să zicem că femeia aia care a murit la Ipsos acum câțiva ani ar fi avut un șef direct pe lini pe care să îl ia gura pe dinainte înainte de post-mortem că „e sigur vina ei, nu a noastră” către jurnaliștii însetați de ideea de a-l găsi pe „ăla rău”. Un director general care poate ori e trezit din somn, ori află prin SMS sau când ajunge la birou ar trebui să se sesizeze și să zică nu băi, nu asta zici presei! Dacă nu știi ce să zici sau ești luat prin surprindere și uiți să zici că nu ești purtătorul de cuvânt oficial, mai bine nu zici nimic presei decât să zici o grosolănie. Și în cazul ăla ar fi urmat poziția companiei, atât în privința celui care a zis prostii înainte de „poziția oficială”, cât și a incidentului propriu-zis. „Compania noastră regretă evenimentele/comentariile/asemenea judecăți pripite care dăunează atât angajaților, cât și rudelor” și restul treburilor care urmează până când legiștii stabilesc ce s-a întâmplat de fapt.

Caz fictiv, da’ așa, de chestie…e urât să nu existe ceva acțiune disciplinară. Deloc amuzant, la noi în rețea (JWT) se practică treaba asta și când scrii pe blog/twitter/alte locuri despre lucruri strict confidențiale. Bob Jeffrey are voie să zică de Microsoft că au enervat multă lume când au decis să retragă contul din rețea fără să explice motiv. Gigel, asistentul lui și mâna dreaptă nu are voie să zică nimic până Bob n-a dat poziția oficială. Noi restul muritorilor cu atât mai puțin. Până nu apare un comunicat de presă, nimeni nu vede nimic. Controlat? Poate..dar fix de prostii de genul ăsta.

 

Bonus, o bănuială de-a mea e că unele trusturi de presă din România ar trebui să aibă niște pierderi considerabile, dacă nu colosale. E adevărat atunci că se bazează pe publicitate ca să nu fie dezastruoasă situația dar probabil depinde de fiecare cât e pregătit să țină cu dinții de o poziție sau alta. Și pentru ce. Ringier zicea în ziare acum câteva zile că nu crede că e loc de multe publicații „quality” pentru că nu e în cultura majorității oamenilor să citească ziare stufoase, fiind orientați mai mult pe tabloide.

 

Eh, oricum. Ce știu eu. Știu doar că nu te porți așa cum s-a purtat McCann. Nici Imre n-o fi sfânt pentru mulți, dar aici răul se trage din alte părți. Poate am enervat jumătate de McCann și alții dar cel puțin asta e părerea mea (și nu am o problemă dacă se decide cineva să nu mă angajeze, am descoperit în timp că lumea te respectă – de voie sau de nevoie – dacă ai părerile proprii și ții la ele pentru un motiv anume).

„Bogdan Enoiu are 51 de ani şi este inginer metalurgist. După Revoluţie a devenit peste noapte specialist în publicitate.”

(Pe-asta n-o s-o uite)