Primul a fost acum câteva zile când se lucra la o campanie pentru un client din telecomunicaţii şi echipele de creaţie se loviseră de un punct mort în care nu venea inspiraţia (brief-ul nu era al meu). De obicei suntem într-o echipă destul de strânsă în care rolurile sunt interschimbabile (în aceeaşi categorie) şi nu e ciudat să aduci pe cineva într-o prezentare deşi n-a mai lucrat pentru clientul respectiv înainte – uneori e chiar mai bine, cel puţin în termen de identificat perspective noi. Anyway, aşa m-au adus pe mine şi uneori am sentimente de groază atunci când ştiu că toată lumea se aşteaptă la un fel de stimul ca un om care caută o oază în deşert. Într-un fel e bine să îţi fie frică atâta timp cât nu te paralizează cu totul şi după vreo jumătate de oră de dat din cap şi zis îhîmmm am reuşit să produc ceva care să fie cât de cât de ajutor.
Groaza intervine şi atunci când trimiţi un mail şi nu primeşti niciun răspuns înapoi (dar m-am obişnuit cu ideea) şi pentru o vreme nu ştii dacă e bine, e rău, trebuie mai mult, trebuia mai puţin şi cel mai important „au înţeles ce vroiam să zic?”. Cel mai simplu e să te ridici de la birou, să faci o cafea sau un ceai, să te plimbi prin agenţie şi să mai vorbeşti cu alţii de una-alta şi să uiţi de mail-ul pe care l-ai trimis o vreme. E cel mai bine aşa – echipele de creaţie sunt singurele colective care 100% sigur o să revină cu întrebări în secunda a doua după ce au citit mail-ul dacă nu au înţeles ideea absconsă pe care tocmai le-ai trimis-o. Uneori tind să uit asta dar chiar şi-aşa e bine să treci pe la biroul cuiva pentru o mică discuţie faţă-în-faţă pentru că există momente în care se agaţă de un cuvânt (nu cel care ar trebui) şi se îndrăgostesc de el prea mult şi fug cu tot conceptul undeva mult prea departe pentru a fi salvat. „Pauzele mici şi dese” nu e o idee rea în esenţă.
Încântarea intervine a doua zi când se prezintă conceptele creative şi vezi germenele tău de idee în munca finală a cuiva. Nu poţi să spui că e „ideea ta”, dar oricum e un moment plăcut pentru că singurul gând care îţi trece prin minte e „DA. HE GETS IT!”. Se prezintă clientului a doua zi sau în aceeaşi zi, clientul le adoră (în situaţiile ideale) şi când vestea ajunge şi la tine faci tumbe mentale şi se aud trompete şi aplauze dar nimeni nu ştie că tu ai fost de vină (ca planner oricum nici n-ar trebui).