În nicio ordine anume…la final de an după întâlniri cu clienţi în care credeam că o să pot să lărgesc lista asta, dar punând lucrurile în perspectivă pot să înţeleg de ce unii clienţi ar fi frustraţi sau nervoşi, pot să le tolerez unele ieşiri ca faţa la aşternut, man periods sau mic dejun de bitchflakes, dar nu se compară cu ce văd în sălbăticie. Ce-i drept de când am plecat n-am mai dat peste cazuri din astea atât de des, dar totuşi…
- urăsc agresivitatea – urăsc în principiu persoanele care nu le cunosc dar care pornesc relaţia pe picior greşit şi din prima ţipă sau sunt într-o stare de nervi fără vreun motiv anume; aş zice vânzători sau vânzătoare dar de ani buni n-am dat peste o vreo persoană isterică la mine în ţară, în cel mai rău caz plictisiţi sau leneşi dar niciodată răi din fire…am dat peste cumpărători mai enervanţi şi deja cred că cea mai simplă soluţie e să le fugi din cale fără prea multe explicaţii – nu să aplanezi conflicte care nu te privesc în magazine şi alte locuri publice; morala mea de cele mai multe ori e că poţi cel mult să spui vreo 2-3 chestii dacă vrei să pari nobil şi cu cele mai bune intenţii şi e o regulă de comportament general acceptată şi ştii că cei din jur vor fi de acord, dar rişti să devii victimă colaterală. Ultima mea instanţă a fost să-i spun unui tip că în quiet coach nu se vorbeşte la telefon pentru că îi deranjează şi pe ceilalţi, după care s-a răstit la mine că nu e treaba mea cât de tare vorbeşte. Deşi e treaba mea, pentru că toţi plătim pentru asta, unii dintre noi chiar cumpărăm bilete speciale ca să stăm acolo unde n-o să fim deranjaţi de oameni cu telefoane. Pentru că s-a răstit el la mine, s-au răstit alţi trei şi managerul şi l-au dat jos la staţia următoare dacă n-a vrut să înceteze. Morala – be nice or else.
- oamenii care nu pricep de vorbă bună – am auzit de vorba aia care spune că trebuie să ceri şi ţi se va da, aşa că nu mi se pare anormal să cer unor oameni să înceteze lucruri care mă irită sau nu mă ajută la concentrat (oamenii cu pixuri şi ticuri nervoase) şi de obicei nu fac cereri de genul, urăsc să le fac dacă uită a doua şi a treia oară şi fug cât mai repede şi cât mai departe cu prima ocazie. dacă după „te rog frumos…” nu merge treaba, avem o problemă. de fapt n-avem, că n-o să mai fiu prin preajmă cu următoarea ocazie…
- cei care încă mai cred că intimidatul e o soluţie bună – mai cunosc persoane care au cele mai bune intenţii dar atunci când vor să te invite în oraş au un stil aparte de a o spune: „hai să ieşim săptîmâna viitoare şi îmi povesteşti atunci” şi tu zici „s-ar putea să nu pot, dar o să te anunţ” iar ei continuă cu „deci când ieşim împreună săptămâna viitoare o să mergem şi aici…” şi eventual renunţă la alte planuri (şi te anunţă de sacrificiu) pentru că au înţeles altceva din „o să te anunţ.” Dacă iniţial răspunsul era un sincer „sunt ocupată, dar să văd când pot”, aşa cu siguranţă devine un „sunt ocupată…până la sfârşitul vieţii.” E un motiv pentru care îi spune „intenţie” şi nu „răspuns definitiv” până la urmă.
Singurele motive pentru care aş putea să dispar fără nicio explicaţie. So far.