am ignorat blogul o vreme cat am lucrat la una din prezentarile alea care se prezinta sub forma unor fel de idei nebune: ce-ar fi sa ne trezim marti sa facem o prezentare pentru luni, care sa cuprinda un raport pe o luna pentru patru branduri? da, ar fi super!
de unde vin ideile astea nu stiu, dar dupa vreo saptamana de du-te vino in care nu a fost clar in ce format ar trebui sa fie documentul (intai un excel, dupa aia un powerpoint, iar in excel, de fapt mai bine in word – si totusi – powerpoint arata mai bine) am reusit sa ajungem la un consens.
ieri am ajuns la client. outlook is good. free coffe. bineinteles n-am baut nimic pentru ca n-am avut timp, dar intentia a contat pe moment.
inauntru, mi s-a spus ca au fost toti intr-o dispozitie foarte buna – aproape neobisnuit de buna. cumva am avut senzatia ca am patruns in alta lume, in care camera era plina de femei. cu exceptia sefului meu si unui coleg. primul semn prost a fost un pranz la caserola pe masa si un pachet de nurofen deasupra lui. cand intri intr-o sala de conferinte pline de femei, iti spun doua lucruri: pranzul adus de acasa + bugete = not good. pranzul adus de acasa + bugete + nurofen = se salveaza cine poate.
partea buna e ca probabil nurofenul isi facuse efectul deja si afara era soare, deci totul a decurs mai bine decat de obicei. si totusi, au fost unele comentarii care m-au facut sa ma intreb ce inseamna ‘mai rau’. cu gandul ca o sa ma intorc la ei in fiecare luna si o sa vorbesc eu, nu colegul data viitoare, ideea ma inspaimanta.
probabil ma sperie femeile in pozitii de vanzari – ca de la femeie la femeie, nu sunt sigura daca o sa inteleaga ce vreau eu sa le spun. daca vor sa inteleaga. daca o sa incerce sa inteleaga. daca o sa faca ceva dupa ce inteleg. plec la drum cu o gramada de intrebari si sper doar ca nu sunt genul de persoane de care toata lumea ma anunta: vor sa faca, sa demonstreze, posibil sa intimideze pana toti se fac luntre si punte. n-am de unde sa stiu. dar pana la urma nu e rau ca vor sa demonstreze ceva cuiva (daca asta vor): asta ne-a adus si pe noi la ei. can’t complain.
la sfarsitul zilei, nu-mi dau seama de ce obosisem atat de tare, desi nu facusem mai nimic in afara de stat in tren, stat in taxi, stat in scaun, stat in taxi si iar stat in tren. statul e greu. nu-mi dau seama nici cum o intalnire de o ora a acaparat o zi intreaga dar..sa fie. mai bine decat stat in birou, la cat de frumos a fost afara – si prin ‘frumos’ va rog sa cititi 19 grade si un pic de soare. cand m-am intors in manchester, lucrurile au revenit din nou la ploaie si 12-13 grade dimineata. traiasca vara!
