reviste, cadouri si promotii, utilitatea lor

via flickr

meditam la faptul ca de cateva saptamani folosesc o crema de maini cu miros de mango de la body shop. Vine dintr-o revista Marie Claire pe care am cumparat-o cu £3.50 cand ma plictiseam in statia de tren in drum spre casa. Initial vroiam sa arunc crema intr-un sertar si sa n-o folosesc vreodata, dar acum imi dau seama ca o folosesc de fapt in fiecare zi. Sapunul din baie nu e grozav, uscatorul de maini automat e si mai rau, gelurile antibacteriene usuca tot, asa ca raman cu maini uscate ca si cum as fi spalat haine la rau cu sapun de rufe. I-am gasit intrebuintare fara sa o fac cadou cuiva, ceea ce e un mic bonus.

Pentru un moment merita putina atentie utilitatea obiectului vs audienta revistei (definita de BRAD): femeia intre 18-24 de ani (tanara), venit mediu spre mare, dar in principiu mult mai educata & la curent cu probleme globale si locale; cinicii o sa spuna ca toate revistele sunt construite dupa acelasi principiu, dar e o diferenta de la cer la pamant intre Marie Claire si Vogue sau chiar Marie Claire vs. Elle. Elle are reportaje care uneori pot parea aproape SF pentru femeia obisnuita – rareori au o finalitate practica si trateaza mai mult subiecte pe care pana si „femeia Elle” abia o sa le atinga – dar pe ea o intereseaza. Marie Claire in schimb are subiecte inteligent alese, dar „populiste” ca sa zic asa; de la femeile cecene care s-au aruncat in aer la metrou pana la ce se intampla in interiorul unei clinici de schimbare de sex, acoperind subiecte ca mutilarea genitala ca ‘traditie’ in unele tari Africane si Sud-Americane.

Cititoarea Elle care nu o citeste ca o revista de stil de viata la care sa aspire (sau ‘aspirational’ daca tot e sa folosesc engleza) probabil n-o s-o citeasca la birou; ori n-are timp, ori nu are o slujba care implica biroul. Daca ii dai o crema de maini probabil n-o sa-i pese, pentru ca are una mai buna. Daca ii dai un sample de fond de ten de £30, situatia se schimba.

In Romania in schimb vad ca nimeni nu s-a saturat inca de incentives in general: sa dam, sa dam orice! Sa vanda revista. Si totusi ar trebui sa fie o treaba facuta cu capul, nu cu picioarele. Cadoul sau promotia reflecta valoarea revistei, da?

In al doilea rand, ar trebui sa reflecte si mediul in care o sa fie citita; pana acum gandindu-ma din propria perspectiva, am 3 categorii mari si late:

• Reviste pe care le citesc in interes de munca (CR, Campaign, etc.)
• Reviste pentru timpul meu liber pe care le citesc si le diger in tren sau cand am timp liber
• Reviste pe care nu le cumpar, dar le citesc in locuri publice; gen lasate de altii in tren, in saloane, etc. In familie le zicem „reviste de lasat in avion”; nu facem mizerie in avion dar vorbesc de potential

In categoria reviste de uz personal, valoarea vine din cateva locuri:

• e in format ‘travel’ deci nu ocupa loc in geanta si nici acasa;
• continutul editorial ma face sa vreau sa rup o pagina sau doua sa le pastrez ca referinta si sa ma gandesc de 2 ori daca chiar vreau sa o arunc
• informatia poate sa fie ceva ce gasesc si pe internet, dar atent selectionata. Curation e cuvantul in engleza, cam ca la muzeu.

Si atunci…nu mai puneti prostii in reviste; ganditi-va cine citeste, unde ar putea sa fie in mod tipic si ce-ar putea sa se gandeasca atunci cand scutura revista si cad 30 de mostre din ea. Sau cel mai important, daca nu s-ar mai da nimic, ar mai citi cineva revista?