ALO?!

Nu cred sa existe articole mai tembele decat cele despre generatia x, generatia y, generatia telefon mobil, generatia playstation, generatia da’ lasati-ne in pace odata.

Cred ca in decurs de mai putin de doua saptamani am citit niste aiureli, in ordinea urmatoare:

1. Ceva intern care a fost facut celebru pe gawker pentru ca le-a trimis potentialilor angajatori o mica palma virtuala ca nu i-au raspuns de pe o zi pe alta la un email si dupa aia s-a suparat si mai tare pe neprofesionalismul lor

2. O alta balarie de interviu despre o carte care trateaza subiectul „milennials” , care printe altele descrie consternarea cuiva in fata faptului ca „astia tineri” s-au „nascut cu telefonul si internetul in mana” si alte clisee despre „generatia de azi”: „Whoa, here’s someone who is more tech-savvy than me. Wow, great she can do this for us. I don’t want to learn how to do that!” Ce bine ca nu vor sa invete – lasati creierul sa putrezeasca!

3. O poveste (nu mai stiu de la cine am auzit-o) despre „o cunostiinta de-a unei cunostiinte” de la scoala americana care avea un iPhone si i-a venit factura nspe milioane la mobil pentru ca trimitea prea multe mesaje pe zi! 300 de mesaje! Banuiesc ca exista si realitate si fictiune in asta dar multa lume se grabeste sa zica „cine are nevoie de mesaje?!” doar pentru ca ei nu folosesc functia; ieri in tren stateam langa o femeie pe la 30 de ani care tinea iPhone-ul cu o mana in portrait mode si cu un singur deget apasa pe fiecare litera ca sa scrie un mesaj. Consternarea a fost ca a scris un mail de vreo 20 de randuri in jumatate de ora sau 40 de minute fata de ceilalti care de bine, de rau, foloseau un blackberry sau un telefon obisnuit cu text predictiv. Iubesc Apple din cauza asta – chiar ma bucur ca multi prosti au telefoane scumpe pe care abia le folosesc. E un mic triumf al companiei; fac bani? Cum sa nu! Sa tot fie 😀

4. Alt articol despre tipuri de oameni care trimit sms-uri: The Nine Types of Text Messaging Monsters si bonus, daca n-ati auzit de fobia de a raspunde la telefon:

The telephone was an aberation in human development. It was a 70 year or so period where for some reason humans decided it was socially acceptable to ring a loud bell in someone else’s life and they were expected to come running, like dogs. This was the equivalent of thinking it was okay to walk into someone’s living room and start shouting. it was never okay. It’s less okay now. Telephone calls are rude. They are interruptive. Technology has solved this brief aberration in human behavior. We have a thing now called THE TEXT MESSAGE. It is magical, non-intrusive, optional, and, just like human speech originally was meant to be, is turn based and two way. You talk. I talk next. Then you talk. And we do it when it’s convenient for both of us.

Rick Webb

Ma uimeste faptul ca legand nr. 4 cu nr. 2, exista persoane care ma suna cand sunt in fata calculatorului ca sa imi dicteze o adresa (sau un nume al unei persoane pe care trebuie s-o sun sau ceva). La telefon ma intreaba „esti la calculator?” – „da” – „ai ceva la indemana cu care sa scrii?” – „Aaaa…da?!” (textedit/notepad) – „Bine, stai sa iti dictez” dupa care urmeaza clasica situatie in care trebuie sa repeti sa fii sigur ca ai inteles. Intreb eu „dar tu unde esti?” – „pai la birou” – „la calculator?” – „da!”. Daca esti atat de enervantl incat nu poti sa-mi scrii un mail cu adresa sau ce-o fi, tu fiind in fata calculatorului, nu meriti scuze. Lasati creierul sa putrezeasca. Noi incasam salarii intre timp.

Numarul 4 + Numarul 1 + Numarul 2 = din ce in ce mai multa lume isi verifica mail-ul pe telefon. De fapt daca aveti Android sau ceva stiti deja lucrul asta si vesnicul „reply by email”/”reply by text”. De ce unora le trebuie 10 zile sa raspunda unor lucruri importante nu stiu, atata timp cat s-a inventat canned response: „Am o perioada foarte aglomerata, o sa intarzii cu raspunsul” si macar linistesti un om sau „Sunt in concediu, ti-am citit mesajul si iti raspund cand ma intorc” daca n-ai chef, sau si mai simplu „nu ma intereseaza, lasa-ma in pace odata si nu ma mai deranja”. Merge de minune!