“Nu suntem extraordinar de legaţi de brandurile neaoşe. Iar un motiv important pentru asta este că, înainte de 1989, sistemul social şi politic îţi “băga pe gât” totul. Ştia mai bine decât tine şi nu îţi dădea de ales. Cel mai adesea, de fapt, în ultimii ani nu îţi mai dădea deloc, nimic. Şi atunci după revoluţie românul a refulat şi şi-a dorit cu pasiune branduri străine. Iar refularea asta încă nu s-a terminat.”
„Din fostele mărci comuniste cele care astăzi s-au transformat în branduri pot fi numarate pe câteva degete. Iar cele care au reuşit îşi datorează succesul schimbării strategiei, utilizării atributelor şi valorilor, comunicării cu publicul.”
“Economia socialistă însemna preţuri controlate—în teorie, fiecare îşi putea permite multe, dar în practică rafturile magazinelor erau goale, iar cozile imense pentru cele mai simple mărfuri făceau parte din viaţa de zi cu zi. Cu toate acestea, oamenii au perceput cu totul dramatic liberalizarea economică de la începutul anilor 90, iar preţurile controlate şi mici de altă dată au devenit un reper nostalgic, aproape legendar.Consumatorul nu va fi niciodată patriot în alegerea brandurilor dacă cele neaoşe nu vor reprezenta nişte afaceri bune: produse sau servicii bune, la preţuri adecvate.”
Stefan Liute & Bogdan Branzas via Brand comunist. Dar mă tratez!
Apropo de chestia asta, eu cred ca unii oameni au inteles gresit ideea latrecut – faptul ca amintim de niste lucruri de ‘demult’ nu inseamna neaparat ca le vrem (pe toate) din nou pe piata, in special nu daca au de gand sa ceara o gramada de bani pe ceva care era ieftin ca semintele inainte. Ieftin a fost, ieftin va ramane.
Eugenia putea sa fi fost iubita si iar iubita dar atunci cand fabrici locale au fost cumparate de multinationale si pot sa ma gandesc la multe alte chestii care rivalizeaza cu o eugenie (de la ciocolata pana la biscuiti sau chestii gen Magura) saraca nu mai avea nicio sansa.
Spirit antreprenorial ca spirit antreprenorial, sa se gaseasca cineva sa bage o gramada de bani intr-un brand pre-89 dar acum nu pare a fi momentul si oricine ii baga probabil o sa aiba probleme cu recuperarea investitiei: sa cerem mult ca sa ne luam banii inapoi. Dar cine-o sa dea atat de mult? O sa stea cineva la raft si o sa planga sincer pentru produs spunand „iarta-ma, te iubesc, dar…it’s not you, it’s me!” ?
Comentarii
3 răspunsuri la „Brand comunist”
oricum cred ca produsele din trecut aveau alt farmec si asta datorita atmosferei de atunci. asteptai cu o alta „bucurie” o eugenie sau o inghetata napolact fata de azi, cand, daca imi da cineva o eugenie nu am aceeasi „bucurie”. datorita acestui lucru nu cred ca se mai poate comercializa un brand asa-zis comunist cu acelasi succes. multe produse s-au vandut pe baza inertiei: obisnuinta sau amintiri si nu pe o baza sanatoasa de consum (parerea mea)
Exact, ideea de bucurie venea din faptul ca a) nu-ti puteai permite, b) nu era altceva pe piata, c) erau date drept exemple vrednice de mandrie si evident d) all of the above.
Nu stiu daca s-au facut studii in privinta numelui, in momentul in care au inceput sa vina branduri din afara cred ca multa vreme a existat si factorul ‘cool’ – Brifcor? Ha, ha, ha. Mountain Dew, na! Bietul naming a avut de suferit – uneori fara un temei adevarat 🙂
hmm…asta cu numele cred ca se poate aplica si la numele copiilor. In ultimul timp am tot auzit de Mario, Roberto, Eric si etc in detrimentul celor neaose: Ion, Vasile, Alexandru, Costel etc 🙂