Starile psihologice ale studentului

Iar scriu pe blog si zic ca n-am timp sa scriu ceva meaningful dar am timp sa scriu o balarie care nu necesita gandire. Probabil o data la 5 minute am timp de o balarie sau ma gandesc la ceva ce n-ar trebui dar uit sa o mentionez si o las de izbeliste.

Anyway, facultatea nu merge chiar asa de rau cum mi-am imaginat; asa de rau cum imi imaginez eu in fiecare zi se poate doar in cosmarurile altora, chestii pe care le patesti asa, din cand in cand. Nu, la mine panica e in fiecare zi.

Panica ia diverse forme:

1. Cand ni se dau proiecte inapoi si implicit notele si suntem luati in ordine alfabetica. Cel putin nu mai suntem la scoala sa fim luati in ordine crescatoare sau descrescatoare a notelor. Cred ca de acolo am ramas traumatizata si de la zilele in care ‘nu ti-am gasit lucrarea dar nu-i nimic, ai facut foarte bine!’ Nu ma consoleaza cu nimic ca am facut bine, mi-ai creat spasme cat altii isi primeau notele si-si dadeau coate!

2. Cand ni se dau proiectele dupa ce ni s-a explicat ce trebuia sa facem deja. Ce trebuie sa facem este de regula explicat de vreo 5-6 ori sau mai mult inainte dar pentru ca totusi nimeni nu pare sa asculte, trebuie repetat ca toata lumea sa intre in panica, sa incerce din rasputeri sa-si aduca aminte ce-a scris („Ba, oare eu am zis asta? Pfoaaaai, sa vezi ca nu”), ca peste cateva momente sa isi induca singur sau singura o stare de relaxare zen. Nu conteaza. In marea schema a lucrurilor. E doar vreo 30% din nota finala. Totul e OK. De fapt, aici totul e mereu OK. Poti bea pentru ca e bine, ca e rau, sau ca sarpele tau a lepadat un strat de piele. Sau pentru ca in tramvai sunt acum 4 vagoane in loc de 3 si ai loc sa stai jos. E bine.

3. Cand proiectul nu mai are o saptamana pana la predare, ci o zi. Si n-ai facut…hmm..nimic! Nu stiu panica de genul asta dar se poate observa in forma cea mai pura peste tot in jur.

Enervarea ia alte forme:

Atunci cand lucrezi sau ai lucrat sau pur si simplu ai un ceas biologic aiurit si esti obisnuit cu trezitul devreme; te scoli la ora 6 si te invarti prin casa pana se trezeste toata lumea sau daca stai singur, iei laptopul in pat si asculti muzica in casti. Te duci la fereastra, te joci cu perdeaua, cu jaluzelele, te duci la baie, te uiti in oglinda, te tragi de par, decizi sa te tunzi, sa slabesti, faci un dus, te freci ceva mai bine ca tot ai timp, mananci un sandvis cu ou, bacon si ce-o mai fi. Savurezi si o cafea sau devii chiar boem si o iei de pe drum de la Costa, ca macar acolo nu-i coada ca la SBX. Si te simti obosit pe la ora 10-10.30 seara, ora la care altii abia ies in oras. E prime time pentru ei! Nu si pentru tine. Mori de somn, iesi, arati ca o stafie sau un drogat in poze iar a doua zi dimineata cand tu tot te trezesti devreme, altii isi iau liber de la scoala, munca etc. si iti e groaza cand iti aduci aminte ca stau la 5 minute de cladire si tu la 40. Ce viata grea..

Tristetea ia forma lucrarii picate, examenului dezastru, repetarii anului sau cursului. Reprezinta scrisoarea catre parinti care ii anunta ca nu te-ai dus la cursuri, ceea ce in limbaj parintesc se traduce prin ‘Tu platesti trei mii de lire pe an ca sa stai acasa??’ si trimiterea la somerul de lux ce vei deveni in curand. Inseamna doua perechi de pantofi. Fir-ar. Ca sunt intr-o pasa proasta. Erau la reduceri. E o economie. Si ciocolata, ca nu mai aveam acasa.

Euforia ia o singura forma: atunci cand ai luat o nota buna si stii ca inseamna un singur lucru: o pereche de pantofi!!!

(Am avut si zile mai bune si poza asta e ca sa nu uite familia cum arat, sau mai bine zis cum ma ascund, in speranta ca n-o sa-si dea seama ca e din Decembrie. In alta ordine de idei n-am timp de pantofi, nu e vreme de pantofi, am facut un chec de cacao pentru ca prietenul e intr-o pasa proasta dupa ce a dat cu capul de usa a doua zi la rand, dovedind astfel ca nu el e prea inalt, casele sunt prea mici si ca si barbatii sufera de PMS dar la fel ca la femei, poate fi tratat cu ciocolata. Doritorii de poze il vor vedea maine in caz ca supravietuieste. La vita e bella.)