Slujba de femeie

Luni e una din zilele atat de plictisitoare sau enervante incat nu stiu cum imi fac curaj sa ma duc la cursuri dar cert este ca tot ajung cumva la ele si reusesc sa stau toata ziua si uneori nu stiu de ce. Printre altele, s-a discutat despre rolul practicantului de PR si undeva pe la jumatate cand discutam factorii care influenteaza felul in care iti exersezi meseria am ajuns la vechea discutie: ca femeile n-o duc rau dar de multe ori nu sunt promovate in pozitii de top din cauza ca sunt…femei!

Si cam atunci cursul a luat-o usor pe aratura discutand despre de ce femeile nu sunt promovate in pozitii de top management. In caz ca ati citit £9.99 sau 99 sau 9,9 de Frederic Beigbeder va aduceti aminte momentul in care se filozofeaza despre femeie si cariera ei in publicitate: ce fel de femeie intreaga la cap vrea sa-si toace marunt nervii si sanatatea intr-un job care nu multumeste pe aproape nimeni.

Imi aduce aminte mereu de o prietena care se chinuie cu un job de teren mai mult decat enervant, care o consuma pe zi ce trece. Si ma gandesc si la propria persoana si ma intreb uneori de ce nu m-am facut contabila sau ceva asemanator. De ce nu lucrez in IT, un job mult mai pasnic si ‘la locul lui’ sau de ce nu fac design de ceva – desi probabil si ala te consuma la fel de mult.

Discutia noastra se orienta catre acest glass ceiling – pragul peste care unele femei nu pot sa treaca, in special in slujbele in care intalnirile cu clientii sau alte companii sunt importante. Pentru ca evident daca esti genul de persoana care vrea neaparat sa faca totul bine, e ori una, ori alta. Doar ca in momentul in care ai un copil, o familie de crescut, hranit si mai stiu eu ce nu poti sa-ti vezi de raspunderile de la slujba la fel ca persoana care n-are nimic de pierdut. E un adevar usor trist (cultural vorbind) faptul ca barbatii inca sunt barbati, daca se duc la golf sansele sunt sa discute despre munca la golf. Sansele sunt ca ei sa discute despre munca in locuri in care femeile n-ar trebui sa se afle daca vor sa fie femei. Nu in pub, nu pe terenul de golf, nu la fotbal si cu siguranta nu in alte locuri. Cu siguranta lucrurile s-au schimbat dar nu s-au schimbat chiar peste tot inca.

Si ma gandeam la ce imi zicea mama despre ideea unui job linistit: nu un job in care sa trebuiasca sa fii persoana care face totul sau careia ii este delegat totul in afara biroului, unde atatea lucruri pot merge prost in diverse feluri: de la pana de masina pana la ciorapi rupti, intalniri esuate, adrese gresite si alte maruntisuri care ne scot din sarite. Ideea unui job ‘linistit’ suna plictisitoare atunci, insa acum nu suna atat de rau (statul cu fundul intr-un birou nu e ideal, dar cu siguranta e mai bine decat alte variante).

Planningul nu e chiar atat de rau. Te consumi, dar nu fizic, doar mental probabil, cu probleme pe care nimeni altcineva nu si le pune. Poate nu poti sa avansezi la fel de usor ca in alte meserii si cu siguranta nu vei fi faimos decat in universul tau si al altor planneri (nu e garantat ca toata lumea a auzit de Jon steel sau Stephen King – din planning – sa zicem) si publicitari. Cu mult efort. Dar nici asta nu suna rau…..doar ca atunci cand incerci sa intelegi comportamentele oamenilor dai de probleme existentiale care te macina mai rau ca stresul si problemele de logistica la un loc 😀

Dar tehnic nu toate sunt probleme urgente sau importante (nu intotdeauna). Asa ca il clasific ca un job pasnic. Sau poate delirez incercand sa ma conving de ceva inexistent?