Stateam azi si meditam la faptul ca in familie intotdeauna am preferat mancarea gatita celei gata-preparate. Pe langa faptul ca o vreme m-am revoltat impotriva mancarurilor gatite si mancam doar sandvisuri, imi placeau foarte mult dulciurile facute in casa. Nu ca tortul de la cofetarie n-ar fi fost bun, unele dulciuri facute in afara casei sunt aproape la fel de bune dar nu sunt facute cu aceeasi grija si cu la fel de multe interes. Pe scurt, nu sunt facute cu dragoste!
Moelleux de la French Bakery e un exemplu foarte bun de prajitura excelenta, la fel si clatitele de la Taverna Sarbului dar nimic nu se compara cu un cozonac facut in casa, o placinta facuta acasa, mucenici moldovenesti si alte lucruri care in ‘comert’ nu sunt bune.
In Marea Britanie si nu numai (dar aici probabil in proportie mai mare) cam jumatate din familii nu mananca impreuna la masa. Multi nici nu au o masa suficient de incapatoare si se mananca in bucatarie, in picioare, care cum si cand apuca. Ceea ce nu e bine (din punctul meu de vedere).
Unu pentru ca mancatul a fost dintotdeauna un eveniment social – de la zilele in care alergam cu totii dupa dinozauri sau mai stiu eu ce, toti punand efort in treaba respectiva, trecand prin perioadele de pus berbecul la protap si pana la festinele vanatoresti. Avem cantine, restaurante, indicii care ne spun ca mancatul solo nu e un lucru bun. Mancatul in fata televizorului cu siguranta nu e, dar uneori n-avem de ales. E unul din motivele pentru care unele diete recomanda mancatul in fata oglinzii; pe langa faptul ca ofera iluzia unei persoane care mananca impreuna cu tine, iti da prilejul sa vezi cat de urat arati cand infuleci si te face sa te opresti la timp. Si David Bailey spune ca pozele facute in timpul mesei sunt cele mai urate poze pe care le poti face unei persoane; nimeni nu vrea sa apara cu gura pe jumatate deschisa sau mestecand dintr-un ciolan.
Trec prin supermarketuri si vad atatea deserturi gata-facute incat mi-e rau. Deserturi bune probabil, foarte ieftine, cu £1.30 iei un tiramisu pentru trei persoane. Dar probabil ajungi sa il mananci singur. Sunt la fel ca dulciurile de cofetarie; sunt bune dar nu sunt ca acasa.
Acasa nu aveam tort la dispozitie in fiecare zi, ca nu statea nimeni sa gateasca tort in fiecare zi. Dar cand il aveam si stiam ca o sa il avem, exista o bucurie ciudata in a astepta tortul ala si nimic altceva. Nu inghetata inainte. Nu ciocolata. Imi vreau tortul si atat.
Cand nimeni nu mai sta la masa, e un semn clar ca nimeni nu prea mai gateste. Nu pentru o familie intreaga. Oricat de invechite ar parea reclamele (de tip Bovril) in care familia sta la masa, femeia gateste, barbatul aduce banii in casa, exista un sambure de adevar – sau mai bine zis placere si util in asta.
Cand ai tort in fiecare zi, probabil nu stii ce gust are tortul adevarat; daca nu ai un punct de referinta despre care poti spune ‘asta e’, orice te satisface foarte usor; intr-un fel ti se reduc standardele la aproape nimic. Nu e rau in a aprecia o prajitura de la supermarket dar e ceva usor ingrijorator cand e singurul lucru pe care il apreciezi.
Tortul asta, saracul, e unul din motivele pentru care prefer sa nu mananc nimic decat sa mananc mancare proasta. Prefer sa ma chinui sa gatesc decat sa iau pateuri in fiecare zi, argumentand ca nu am timp. Si prefer sa imi fac singura tort; urat si inestetic pentru ca inca mai am de lucrat la tehnica dar delicios. Si daca place si altora, stiu ca sunt pe calea cea buna. Daca ajung sa cumpar tort de la supermarket atunci cand o sa am casa mea si vin prieteni in vizita, o sa ma consider (in mod foarte dubios si invechit) o gazda care i-a dezamagit pe ceilalti, desi ei nu au asteptari.
Mancarea gatita in casa e undeva esenta unei greutati normale mai tarziu in viata (as zice eu, probabil multi n-o sa fie de acord totusi). Daca exista mancare gatita in casa, bineinteles. Pentru ca orice e prea ieftin ca sa fie adevarat trebuie sa fie daunator si tot ce e exagerat de scump e o usoara extravaganta, cu siguranta nu litera de lege in regimul personal. Maybe it’s just me.
Comentarii
3 răspunsuri la „Tort”
pentru o familie mi se pare foarte important mancatul la masa pentru ca da ideea de unitate, plus ca jumatate de ora cat tine masa toata lumea e impreuna si discuta despre cum si`au petrecut ziua.
cat despre deserturi semipreparate, le cam evit din doua motive: nu sunt mare pofticioasa cand vine vorba de dulciuri si apreciez mai mult ceva facut in casa.
ps. fain interviu la hotcity; ma simt flatata ca m`ai mentionat la bloguri pe care le citesti, multumesc.
hello. eu te citesc de multi ani, de cand tu aveai un cont pe weblog.ro si scriai despre liceul in care erai. cuvintele nu sunt neaparat potrivite, dar ai crescut incredibil de frumos. si trebuia sa-ti scriu asta undeva 🙂
Asa cum spune si Maddy, masa luata in familie ori de cate ori exista aceasta posibilitate (cel putin in week-end si in special de sarbatori)consolideaza familia – stalpul societatii – nu-i asa?. Nimic nu se poate compara cu o masa frumos aranjata in jurul careia toti asteapta bunatati facute in casa, frumos aranjate si ornate pentru a incanta ochii si papilele gustative.Andreuta, ma bucur ca ai inceput sa gandesti asa si ca simti ca mesele in familie au un farmec aparte chiar daca uneori ne mai si ciondanim din motive puerile.Din pacate s-a pierdut mult din aceste obiceiuri, lumea este mai rece, sentimentele dispar si odata cu ele si familiile.Abia astept sa vii de sarbatori pentru a te ‘regala’ cu bunatati de la bunica.