Stiu ca e amuzant sa zic asta in special din cauza faptului ca sunt in Marea Britanie unde numai cald nu e; cand la Bucuresti sunt 35 de grade la mine e frig si ploua sau e doar frig. In cel mai bun caz e cald pana in 25 de grade, iese soarele si pot sa port pantaloni scurti. Sau pot sa ii port si restul timpului, chiar si cand sunt vreo 15 grade afara dar risc sa mi se faca frig daca ma intorc pe jos dupa ora 6.
Ma uit peste pozele mele facute prin aeroporturi (acum deja obscen de multe) si ma intreb de ce unii oameni urasc aeroporturile si zborul.
Imi plac aeroporturile cand vad si ma gandesc la controlorii de trafic aerian, piloti, cand imi vin bagajele repede, cand autobuzele nu se ciocnesc de avionul cu care urmeaza sa zbor, cand stau si meditez ca pot sa ajung la Bucuresti in patru ore (presupunand un zbor direct), la Paris in 30 de minute sau patru ore daca renunt la biletul de avion, la Toblerone si alte balarii care imi fac viata mai frumoasa intre doua curse.
Urasc aeroporturile cand avem intarzieri nejustificate si cand se vand mai multe bilete decat sunt locuri, aberatia numarul unu fiind ca unul din autobuzele de pasageri a lovit (gol fiind) aripa avionului si le trebuie doua ore sa verifice daca putem zbura. Urasc aeroporturile cand angajatii se dau pe net si nici nu se uita la tine daca ii intrebi ceva, controalele de securitate aberante la care trebuie sa dai jos si sosetele cand vezi diversi indivizi de diverse etnii cu electronice ascunse in zone intime pe la stiri. Si te intrebi ‘de ce sa ma descalt?’ dar uiti cand stai la coada dupa altii care se descalta, dau jos curele, ceasuri, kilograme de bratari etc.
Si cel mai rau e ca in aeroporturi e frig, de cand cu „criza”. Nu ca n-ar fi fost si inainte dar am ajuns sa urasc zborurile pentru ca ma doare capul de fiecare data, inevitabil. Temperaturile ma omoara. Plec din Manchester de la 7 grade si grindina (in Aprilie) si aterizez in Bucuresti la 32 sau ceva cu un palton de iarna pe mine si blugi cand toata lumea e in sandale si probabil se intreaba de unde a venit si asta, ca in Munchen nu e iarna. Si ma incalzesc cateva zile la soarele din Bucuresti, incarc bateriile si ajung iar la cele zece grade ale mele. Si poc, iar ma doare capul.
Mi-e rau cand ma gandesc ce o sa fac in vacanta in Turcia. Ori o sa mor de cald, ori o sa ma intorc cu o colectie impresionanta de palarii. Am ramas fara solutii pentru ca am uitat cum e sa fie dureros de cald afara si mai am doar o saptamana pana la ceea ce urmeaza sa fie alte trei de dureri de cap.
Comentarii
5 răspunsuri la „Urasc sa-mi fie frig”
Buna. Am dat peste blogul tau intamplator, am citit primul post si apoi mai multe legate de viata ta in Anglia. Cred ca viata ta e interesanta si ca esti oarecum dependenta de durerile de cap 🙂
Cat despre Turcia,daca soarele iti da o alta durere de cap, poti sa incerci o forma de turism cultural..sigur, nu stiu cat de mult esti into this si daca ai vazut deja ,dar merita sa vezi ce a ramas de la greci. Macar pan’ la Istanbul sa-ti iei o palarie fancy din bazarul ala imens trebuie sa te duci 😀
Ah, si inca ceva. Sper ca nu schimbi lirele la exchange-ul ala de la intrarea principala in aeroportul din Manchester..fura aia ingrozitor acolo..m-au pacalit cu vro 40 quids :p
nici n-ai idee cati dintre noi nu ar vrea sa fie acolo in locul tau. Eu m-am saturat de caldura….uite in camera sunt 28.5 grade acum. Asa ca esti o fericita
Si daca este frig este rau, dar si caldurile infernale din Bucuresti sunt tare neplacute..la un moment dat te saturi de temperaturile extreme..nu degeaba e bun echilibrul in toate
da, asa e, ai dreptate, din cauza crizei nu mai merge aerul conditionat pentru Romania, si trebuie sa suportam cele 32 de grade toata ziulica:)). Zici ca in Manchester inca functioneaza? Dar nu pentru mult timp, iti spun eu, ca au si ei „falitii lor”. 🙂
Dincolo de dimensiunea ciobănească a spiritului, adică sondarea spiritului cu ajutorul bâtei sau prin asmuțirea câinilor asupra tuturor lucrurilor chirăitoare sau nu, care există dincolo de gardul de mărăcini al stânii, românul de rând nu mai are o dimensiune spirituală proprie.
La fel de expresiv ca un hipopotam lovit crunt de diaree, rapid în decizii ca un urangutan în fața tablei de șah și persuasiv ca o criză de ulcer, bravul căpitan prezident conduce prin ocheanul sticlei de scotch corabia țării spre naufragiu, la fel de cert ca și bășina unui elefant după ce a halit un coș cu banane.
Pierdut în visare ca un crocodil lângă ferma cu pui de gâscă, premierul (BOC în turcește înseamnă căcat, evident!) citește în direct, printre coapsele blondei, prompterul băsescian.
Lămurit pe plan politic, mioriticul horghidănește cu speranță înspre frigider și, după ce bea niște tescovină de la rece, deschide cu speranță televizorul.
Dacă în ziua aceea a zburat cu bucăți de pizdă pe șosea, sau are vreo 3 știri cu soacre aruncate în fântână, sufletul lui sensibil ie mulțumit, și mută la știri sportive.
După o oră în care nu a auzit nimic, pentru că urechile îi fâlfâie prea tare în timp ce încearcă s-o lingă pe țâțe pe fata de la televizor, caută oarece film care să îi satisfacă ambițiile culturale. Nu este vorba de vreo reluare din Dr. Jivago, ci mai degrabă de un film cu bătăi trainice, cu capace la ureche dacă s-ar putea (sunt pe post de madlena lui Proust, evident). Dar nu mirosul plăcintei, ci bătaia de la știrile nopții îi declanșează memoria involuntară a bătăii de la căminul cultural din tinerețe.
Mângâiatul femeii amețite de trăscău de pe canapeaua conjugală este sfârșitul de succes al unei seri pentru acest Moromete modern.
Întrerupt supărător de mezinul familiei, care cere sfat pentru eseul de la filozofie, capul neanderthalian al familie tipice de bloc muncitoresc purcede cu cruzime la următorul dialog:
Zii, coiță, ce pula mea nu înțelegi? Băga-mi-aș pula în cărțile tale…
Tată, poate mă ajuți dumneata cu o idee despre ce să scriu …
Păi ce pula mea, io-s tac-tu, că m-am babardit cu mă-ta după ce am cununat a doua oară pe finu Goguleț. Băga-mi-aș pula, între tine și prezervativ a stat sticla cu Fetească. ..
Este vorba despre cunoașterea lumii cu ajutorul simțurilor sau spiritului, și trebuie să aleg…
Păi iete, una ar fi asta cu simțurili, de egzenplu acu, ha-ha-ha (bășină care se lovește de geamul sufrageriei și ricoșează cu un mic cutremur în bibelourile de pe televizor) și alta ar fi cu spiritu. ..
Cum cu spiritu?
Păi dacă ești prost ca mă-ta, nu înțelegi… da dacă stai peste cinci minute pe locu meu, și simți că te sufoci, înseamnă că a ajuns până la tine spiritul verzei cu fasole de ne-a făcut mă-ta azi.
Cortina se trage peste o scenă care azi s-a repetat de o mie de ori în România.
Leave A Comment »