Acum Ce Facem?

Din seria „nu stiu altii cum sunt” dar zilele astea m-am tot gandit sa scriu, doar ca nu mi-a venit nimic in minte despre ce as putea sa zic. S-au intamplat multe lucruri despre care as vrea sa povestesc dar din diverse motive nu pot pana nu rezolv alte probleme si tot asa.

Din seria „nu vreau sa ma plang, dar…” …dar iata ca se intampla.

Atunci cand am plecat in Marea Britanie mama fusese diagnosticata cu un fel de tumoare pancreatica si icter. Icterul ca icterul, a trecut dar tumoarea ramane. A trecut prin doua operatii consecutive, una in care i-au identificat tumoarea, nefiind vizibila la ecografie sau alte analize si alta in care au incercat sa o inlature, din pacate fara succes. Singura solutie ramasa a fost atunci sa mearga la Paris la spitalul Paul Brousse (Villejuif). Acolo i s-a spus ca se poate opera dar ca trebuie sa continue tratamentul cu citostatice ca sa poata efectua operatia. Din pacate citostaticele au facut mai mult rau decat bine si am ajuns in situatia in care luna trecuta, la un control in Paris n-au putut sa o opereze pentru ca slabise prea mult si nu putea sa manance absolut nimic, traind mai mult de pe urma perfuziilor.

Eu nu mai auzisem nimic de la ea, am trimis un mail crezand ca o sa raspunda, i-am trimis un SMS si am sunat-o dar vazand ca nu primesc niciun mesaj sau apel, am sunat pe altcineva din familie. Ce am auzit inca imi rasuna oarecum in minte, atat din partea ei cat si din partea bunicii:

„Speram sa mai fie inca in viata pana te intorci in Martie”

De acum cateva zile nu stiu ce sa mai cred. Acum un an o alta ruda foarte apropiata de-a mea a murit dintr-un motiv oarecum asemanator. Am ajuns in stadiul in care multa lume ar putea spune ‘bai, ce misto de tine, uite ca ai reusit sa-ti gasesti un job‘ etc. iar mie nu-mi vine decat sa plang gandindu-ma ca ‘our best just isn’t good enough‘. E nasol sa stii ce se va intampla (sau sa zic ce se poate intampla?) dar sa nu poti face nimic. Nu mai am nervi nici sa plang sau sa ma gandesc la ce o sa gasesc cand ma intorc in Martie de Pasti.

Cred ca niciodata nu mi-a fost atat de frica de moarte cum imi e acum si n-am nici cea mai vaga idee despre ce sa scriu, totul devenind brusc neinteresant.

And if you thought your life sucked, think again.

„Do you know what it’s like to fall on the floor
And cry your guts out ‘til you got no more
Hey man now you’re really living”