Povestea de Revelion, Cu Intarziere

Am urmat o parte din sfaturile lui Gabi Koreanu (Travel Blog) si am ajuns in Paris cu un mail scos la imprimanta si alte liste interesante cu lucruri de vazut si facut doar ca in dulcele stil clasic, socoteala de-acasa nu se potriveste cu aia din targ. Ce imi imaginam eu ca o sa fie Parisul a fost foarte diferit fata de ceea ce este Paris de fapt.

Cum mi s-a mai intamplat acum ceva vreme sa scriu o insemnare despre Retezat, mandrie a patriei (in teorie) si a aparut un imbecil care sa comenteze ca vezi doamne n-am avut eu destui bani ca sa ma ‘distrez’ acolo – nu stiu ce vroia sa insemne comentariul respectiv, n-am dat suficienta mita sa stau in conditii umane? Not enough money for whores? N-am dat destula mita DJ-ului de la discoteca sa nu puna manele toata noaptea? Dumnezeule. Am uitat ca in Romania banul e mai presus de orice!

In fine. Am plecat de pe Otopeni cu Monica si Irinel ceea ce m-a amuzat – daca mai vad cate o geanta Louis Vuitton timida prin Bucuresti, ei bine la ei am vazut primele valize Louis Vuitton! Acest mic amanunt va conta un pic mai incolo cand descopar de fapt ce e cu Louis Vuitton in Paris…

Ajunsi la aeroport in Paris, pe Roissy-Charles De Gaulle am aterizat undeva la terminalul 2. Acolo am descoperit cat de lung e drumul pana la RER, pusi pe fapte mari: bilet de tren pana la Gare Du Nord, hotelul fiind undeva la doua-trei minute de mers pe jos fata de gara. Automatele de bilete ne invata un lucru! Nu e bine sa ai card Maestro si singurele carduri existente in lumea asta sunt Mastercard si Visa, rareori Visa Electron. Daca nu ai asa ceva te duci ‘la rame’ la coada la bilete sau platesti 16 euro in monede de cate 2 euro. Gandul de a plati in monede parea tare atragator cand am vazut cat de lunga e coada doar ca existau doua mici probleme: la standul cu reviste nu aveau sa ne dea rest si aparatele pentru schimbat hartii in monede nu functionau dupa cum ne-a spus un angajat. Asa ca singura optiune ramasa (bine, in afara de a injura banca din Romania pentru ca nu aveam Mastercard) a fost sa stam la coada pentru bilete. Lectie invatata! For everything else, there’s Mastercard. Buun. Cu noi la coada o multime de americani cu American Express dupa ei, probabil injurand aparatele alea la fel de mult ca si restul asiaticilor din coada.

Nu pot sa spun foarte multe despre ce am vazut/facut, cand am ajuns acolo era foarte clar ca nu vom apuca sa vizitam multe obiective dat fiind faptul ca erau inchise sau aveau cozi kilometrice in zilele de dupa revelion.

Revelionul in sine a fost un pic dezamagitor – nimeni nu si-a dat seama cand am trecut de fapt in anul nou, nu au fost artificii, nu au fost tipete si nici un fel de numaratoare inversa de nicaieri. Ciudat dar oricum placut – nu stiu ce a fost mai amuzant in drumul inapoi spre hotel: numarul ingrijorator de mare de colturi de strada unde petrecaretii vomitasera, oamenii care dansau in strada pe muzica din masini, oameni care conduceau inapoi acasa si scoteau capul pe geam si urlau ‘Bonne Année’ sau oamenii care devenisera prietenosi de la alcool si veneau sa te imbratiseze pe strada!

Partea enervanta a venit la intoarcere – aeroportul a fost inchis pentru vreo patru ore in ziua in care trebuia sa ne intoarcem si zborul a fost amanat pentru o perioada nedefinita, una din cursele din acea dupa amiaza fiind anulata cu totul. Cum noi eram in Paris la vreo 2-3 grade afara ne intrebam ce viscol si potop trebuie sa fie in Romania de s-a inchis Otopeni. Multi romani frustrati comentau ca ‘una doua ii doare in varful nasului si inchid aeroportul!‘. Am avut parte de un reprezentant Tarom tare amabil care ne-a recomandat sa luam vouchere pentru o noapte la Ibis Roissypole in loc sa stam sa asteptam in aeroport. Toate astea se intamplau candva la ora unu noaptea cand inca asteptam avionul care trebuia sa decoleze din Bucuresti! Am plecat la hotel cu promisiunea ca vom fi anuntati daca va decola si in acelasi timp vom fi chemati pentru imbarcare, oricat de tarziu (sau mai bine zis devreme) vine. Am zis fie si ne-am imprietenit cu un olandez tare amabil care vorbea o engleza ce ar fi facut un american gelos si ne-am petrecut noaptea la Ibis impreuna cu o armata de oameni care probabil au avut cursele amanate sau anulate din varii motive. Abia cand vezi numarul de camere si de hoteluri incepi sa iti dai seama cat de mare e aeroportul si cate curse nu decoleaza de sunt aproape in permanenta pline in proportie de cel putin 50%. Vreo 1000 de camere numai aici, inca un Ibis, un Sheraton, un Hilton, un Accor si asa mai departe si cifrele deja sunt impresionante (si triste).

Pe la ora doua jumatate am sunat la receptie sa intrebam daca intr-adevar o sa primim un telefon asa cum ni s-a promis. La receptie primul raspuns a fost sa sunam noi din 30 in 30 de minute sa verificam si al doilea telefon pe care l-am dat ne-a zis ca nici vorba sa fim anuntati. Deja confuzi si intr-un fel de semi-drugs vision am adormit pe la 3 fara ceva. La putin timp dupa ce am adormit suna telefonul si raspunde Octavian. Ce s-a intamplat aici nu mi-e foarte clar, eu mai mult adormita decat treaza am inteles un ‘nu stiu ce zice’ si l-am vazut lasand receptorul jos dupa care am adormit bustean pana la ora sapte cand ne propusesem sa ne trezim sa mergem devreme la aeroport ca sa vedem ce se intampla.

Ajunsi la aeroport a venit explicatia! La ora trei si un sfert a fost un wake up call pe care Octavian nu l-a inteles dat fiind faptul ca era in franceza. El zice ca mi-a intins receptorul sa aud si eu dar nu imi aduc aminte sa ma fi ridicat din pat sau telefonul sa fi avut un fir atat de lung incat sa imi dea receptorul sa ascult. Trecand peste asta, acelasi om de la Tarom ne-a spus ca multi ori n-au primit wake-up call ori au dormit bustean dar o mare parte nici nu adormisera si au fost imbarcati pentru cursa de la ora cinci dimineata. Deodata nu mi-a parut rau ca nu m-am trezit ca sa fug inapoi la aeroport pentru o cursa de shit o’clock in the morning.

Am plecat abia tarziu a doua zi dupa ce reprezentantul Tarom s-a asigurat ca toti cei ramasi pe dinafara au un avion de intoarcere. Jos palaria! Rar am intalnit persoane carora sa le pese de soarta unor oameni ramasi in aeroport. Din cauza ca n-am putut sa ne imbarcam mai devreme am zburat inapoi la business class, o experienta interesanta dar care nu merita repetata decat daca stii sigur ca vei fi mort de oboseala cand aterizezi sau ti-e rau de la mancarea pe care o primesti in avion. Cand o sa mai zbor peste Atlantic probabil ca o sa zbor la business class! Altfel nu merita investitia pentru orice zbor mai scurt de cinci ore. Strangi din dinti si supravietuiesti!

Altfel toate bune si frumoase in Paris. N-o sa fac o lista cu tot ce am vazut ci o sa las pozele/notitele sa vorbeasca de la sine pentru ca nu e tocmai o locatie obscura si multi vor recunoaste probabil locurile.