Vorbeam aseara cu Octavian despre dramele impartitului unui apartament si desi era genul de conversatie aiuristica de la trei noaptea dupa ce ai baut ceva, nu era cazul.
Poate nu m-a atins pe mine barfa niciodata cat eram in Romania, nu mi-a placut (sincer) sa stau sa analizez ce dumnezeului poate sa insemne ce a zis X, ce a facut X, de cate ori s-a vazut X cu Y, sigur cand a zis T aia s-a referit la X, hai sa mergem sa-i spunem. O sa-mi justific icsii si igrecii prin dorinta de a evita un cliseu de genul „Maria si Fernando”. Sa nu generalizam! 😀
Chestii simple se transforma in telenovele de zi cu zi. Eu nu suport asta. Nu-mi place sa ne ascundem dupa deget, sa facem mici grupuri-grupulete si aliante impotriva altora.
„If you’re going to be two-faced dear, at least make one of them nice”
E misto sa locuiesti cu mai multi oameni (in acest caz sase) pentru ca ei habar n-au cine ai fost in liceu, nu au prejudecati stupide pentru ca sunt prea ignoranti la varsta asta (esti roman? Romania e o tara? Exista limba romana?) si chiar daca ar sti macar un sambure din ceea ce se intampla cu Romania la ora actuala tot nu le-ar pasa foarte tare. Daca aveai o porecla ciudata poti foarte bine sa te dai drept cine vrei. N-o sa te judece decat dupa ceea ce esti acum si ce vei fi cat locuiesti cu ei – cum te-au crescut ai tai acasa, daca te-au invatat sa iti speli singur vasele si sa pastrezi curatenia.
Lucruri importante despre bucatarie ce vor influenta anumite evenimente:
- Bucataria e singurul loc pe care il avem la comun in toata casa (in afara de hol).
- E genul de bucatarie ‘americana’. Contine un minimum necesar: hota, aragaz, chiuveta, frigider, dulapuri, cuptor cu microunde, kettle, friteuza etc.
- Fiecare din noi are un dulap pe care poate sau nu sa s-il inchida cu o cheie. Am decis de la bun inceput ca e aiurea sa ne inchidem dulapurile si ca avem incredere unii in altii sa nu ne furam furculite si cutite sau sa ascundem mancare la noi in dulap. Nu se pune problema de ‘ala n-are bani sa isi cumpere mancare si o sa fure de la mine‘ pentru ca simplul fapt de a te afla in camin inseamna sa ai ca parintii tau au cel putin la fel de multi bani ca parintii aluia de langa tine. Nu, nu tu, parintii!
- Bucataria are gresie doar atat cat sa cuprinda zona ‘de lucru’, in zona in care avem masa cu vreo sase scaune si o canapea si televizorul e un fel de mocheta super-cheap pentru ca e probabil prima care sufera cand dai foc la bucatarie sau versi mancare. E practica, usor de spalat, aspirat, facut cam orice cu ea si arata prezentabil.
- Frigiderul e o combina deci suficient de mare incat sa aiba loc de mancare si sase obezi ce ar putea locui in apartament.
- Televizorul din bucatarie e singurul din apartament, cu exceptia celor ce vor sa vina cu televizorul de acasa (nu foarte multi pentru ca te costa £150 pe an numai ca sa obtii permisiunea de a avea un televizor)
- Peretii sunt subtiri. (Heheh!)
Bun, acum drama propriu zisa.
Sapte oameni, sase camere (doi intr-una). Sase fete si un tip gay. Nu stiu daca avem anumite stereotipuri.
- Mandy, o chinezoaica nascuta si crescuta in Nottingham. Nu prea da prin camera ei, nu stiu de ce sta la camin cand e mai mult pe-acasa sau pare ca invata la distanta/part-time. Asculta r’n’b si Britney. Vezi #7. Are prieteni galagiosi care vin si fumeaza la noi in bucatarie si are o inclinatie ciudata spre a distruge lucruri, sparge farfurii si sticle de ketchup. Cel mai relevant exemplu a fost intr-o seara la doua noaptea cand s-a intors de undeva cu niste prieteni si vroia sa faca ceva mancare, s-a auzit un POC (tot #7) si un „Oh shit that was Sinead’s ketchup bottle” urmat de niste rasete. Al doilea moment Mandy a fost cand era un mop pus langa usa de la bucatarie. Nu statea in calea nimanui dar l-a varsat tot noaptea tarziu cand nu se uita pe unde mergea. Un alt „Oh shit” si alte „hahaha”-uri plus un miros insuportabil care a plutit cateva zile in aerul apartamentului.
- Rochelle, o mulatra din Londra, super-skinny si micuta de inaltime, studiaza dreptul si are doi prieteni care bateau tot timpul la usa (iarasi #7) ca sa intre sau ne rugau pe noi sa o cautam daca n-o gaseau acasa, ne intrebau pe unde e si cand se intoarce. E singura care se oboseste sa isi gateasca chestii ‘exotice’ gen home-made sushi sau mancare pentru doua sau trei zile.
- Sinead si Trisha, doua tipe din N. Ireland. Ne intelegem destul de bine, in special eu si Trisha. Sunt in anul trei dar n-ai zice oricum. Micute de inaltime, cu simtul umorului, genul ‘girly girls’ uneori, poate mofturoase uneori (Sinead) dar vorbarete si foarte sociabile. Cu ele ies de obicei in oras si facem misto de lucruri. Prank calls, irish pubs, drunken nights out.
- Andrew, pe care nu stiu cum sa il descriu dar probabil brandurile si lucrurile care ii plac il descriu mai bine decat voi putea eu: sampanie, Marie Antoinette, Vogue, Elle, Kylie, Gwen Stefani, Desperate Housewives, Ugly Betty. Ii plac ordinea si curatenia, e un adevarat iubitor de tot ce inseamna ‘frumos’ si aranjat. E la facultatea de istorie. Are mai multi pantofi decat am eu si lucreaza la Selfridges.
- Ellie, ultima care s-a mutat. Super tacuta, TV junkie, genul de persoana care vrea sa para foare sofisticata, posibil vegetariana (sau cineva s-a convertit in mod magic din ziua in care s-a mutat ea si frigiderul s-a umplut de veggie products). Am incercat sa fiu politicoasa si sa o intreb ce face, ce studiaza, cum i se par ceilalti colegi cand s-a mutat. Abia am scos cateva cuvinte de la ea cat eu imi faceam de mancare si ea se holba (la propriu) in televizor fara sa imi arunce macar o privire, singurele momente in care am reusit sa ne conversam un pic au fost de Halloween, discutand despre costume si alte nebunii. In rest incerca sa ma convinga sa ma uit la televizor, la seriale gen Eastenders, Coronation Street, Hollyoaks si Ugly Betty. Nicio sansa. Imi place Marea Britanie, nu-mi plac telenovelele britanice. Nu-mi plac telenovelele deloc. Imi place sa ma uit la televizor dar nu la ce se uita ea. In rest parea muta cand ma duceam in bucatarie si la orice ora din zi stiu ca e acolo, uitandu-se la televizor.
Ati zice ca nu putem sa ne certam din cine stie ce motive. Nimeni nu se scoala la 4 dimineata si da muzica tare desi suntem intr-un camin si oricine ar putea fi suficient de imbecil sau nesimtit sa faca asta, exista o oarecare limita a decentei. Nimeni nu e prea-prea sau foarte-foarte, nimeni nu e introvertit etc.
Cearta #1 – Post it notes
Am avut de la inceput post-it notes de genul ‘Welcome to Flat 9‘ , intrebari existentiale precum ‘Is a jaffa cake a cake or a biscuit?‘ sau anunturi : ‘Big news! Rochelle is now 5′ 6″!‘
Andrew s-a decis sa ia toate revistele pe care le are si sa le puna pe masuta ‘de cafea’ de langa canapea. Gen vii in bucatarie, te plictisesti, te uiti pe o revista, poate o iei in camera sa o rasfoiesti si o pui inapoi, nu lasi oamenii sa plece cu ele. Nu ca ar fi plecat orice tip intreg la minte cu Vogue din apartamentul nostru. Eu inclinam sa cred ca daca iti pui revistele in bucatarie ca altii sa le citeasca inseamna ca nu iti mai pasa foarte tare de ele, poate o sa se murdareasca, rupa, ceva o sa se intample cu ele cu siguranta. Intr-o zi (se pare ca) a disparut un numar din Vogue. Am vazut un post-it pe frigider:
‘Has anyone seen my November issue of Vogue with Sophie Dahl on the cover?’
Reflectand un pic, m-am intrebat ‘Chiar conteaza ca a disparut? Daca tineam atat de mult la revista aia sau stiam ca o sa am nevoie de ea nu o puneam pe masa in bucatarie’. A pastra reviste care arata ca niste mini-carti de telefoane intr-o camera de camin mica si meschina in care oricum abia incape strictul necesar e o prostie. Pentru mine gestul de a le pune acolo e un fel de ‘mai bine sa se bucure si altii de ele decat sa le arunc’. Vezi #3, se presupune ca avem incredere unii in altii. Revista se va intoarce deci nu trebuie sa te panichezi. Eu nici nu i-am acordat atentie evenimentului, am zis ca Andrew face pe drama queen si cineva o fi luat revista in camera peste noapte si nu i-a adus-o inapoi dimineata.
Ce se intamplase de fapt… Sinead avea si ea aceeasi revista in camera. Mandy luase Vogue sa o citeasca. Andrew o banuia pe Sinead ca i-a furat revista pentru ca era singura care mai citea reviste pentru femei. Sinead s-a simtit vinovata cand a auzit si a zis treaca de la mine, a pus revista ei in bucatarie ca sa il faca sa taca dar a aparut si originalul care fusese la Mandy. Deodata doua reviste identice. Motto : ‘ba, inainte sa acuzi pe cineva si sa il insulti asteapta ca lucrurile sa se rezolve de la sine’.
Cearta #2 – Tesco soup
Gatitul aici pur si simplu nu se intampla, nu mai e de mult timp un secret faptul ca in Marea Britanie jumatate din populatie va fi obeza in 2050 daca nu se face ceva in privinta asta. Exista atatea mancaruri congelate, gata preparate, bune de pus in cuptorul cu microunde si se presupune ca toata lumea are un program atat de incarcat incat nu mai exista timp si pentru gatit sau mancat sanatos. Ei bine, ca student nu stii sa gatesti pentru ca nu te-a preocupat niciodata sa inveti de la mama/bunica si solutia cea mai la indemana e cuptorul cu microunde sau gatitul pastelor care se fierb, se pune un sos peste si cam asta e totul. Cam cum gatesc vedetele prin Romania, daca stiu sa fac spaghete bolognese (care de fapt nu exista in Italia) sunt bucatareasa! Foarte eficient daca vrei sa traiesti tot restul vietii mancand mancare dintr-un tub, un borcan, o cutie de plastic sau altceva.
Aveam in frigider o supa de broccoli cu branza de la Tesco. Produsul criminal, un fel de pahar de plastic mai inalt a aparut in frigider acum vreo saptamana.
Cand m-am intors din Birmingham, Trisha vine la mine la modul ‘OMG, OMG, sa vezi ce s-a intamplat’ . Dumnezeule, ce s-o fi intamplat?
Imi povesteste ca isi luase o supa din asta (£1.17) de la Tesco si a scos-o din frigider, a pus-o la microunde sau ce-o fi facut cu ea si vine Andrew in bucatarie si zice ‘Aia e supa mea’. Stupoare. O scoate din cuptorul cu microunde si o baga inapoi in frigider sub privirile uimite ale lui Trisha. Ii explica Trisha frumos ca bai nene, aia e supa mea, am si bonul de la ea, a ta e inca in frigider! „Pai unde e, ca eu n-o vad” – „Acolo unde ai lasat-o, la fundul raftului” (detalii de genul dupa rosii si alte ambalaje). Andrew deschide frigiderul, se uita, supa lui e inca acolo si intreaga. Nu se oboseste sa zica nici macar ‘scuze’. Eu una m-as fi simtit tare aiurea sa acuz pe cineva fara sa stiu sigur daca e supa mea sau nu in primul rand si in al doilea rand sa faci atata caz pentru o amarata de supa care costa £1.17 si efortul de a merge cinci minute pe jos pana la Sainsbury’s sa iei alta…in fine.
Cearta #3 – Zile de nastere
Pe 26 Octombrie a fost ziua lui Andrew, prima zi de nastere din an. Am considerat ca e frumos sa luam si noi cate o felicitare, de bun simt, asa. S-au strans o multime de felicitari pe masa din bucatarie, dar bineinteles trebuie sa existe un mar al discordiei. A fost ziua lui Sinead saptamana trecuta joi. Toata lumea stia de asta de luni, i-am luat felicitare si ei si i-am dat-o dar Andrew nu s-a obosit nici sa ia o felicitare si nici sa ii zica la multi ani. Aici noi picam de fraiere pentru ca am fost dragute si i-am oferit o mica atentie de ziua lui desi abia ne cunoscusem de cateva saptamani si el desi stia nu s-a obosit. N-aveam de unde sa stim, acum ne-am invatat lectia si nu mai repetam gestul.
E aiurea si te simti un pic dezumflat. Analogie cu locul de munca asa cum zice si The Times – „Is it a job staying friends with workmates?” . Sa dai 50p pentru o bucata de carton nu e un efort atat de mare dar cu siguranta poti sa faci din tantar armasar.
Sa mor io daca ma mai apropii de bucataria aia. Si cand o sa ma apropii o sa dau drumul la televizor, o sa-l dau tare si o sa las un meci, o sa pun o scrumiera cu mucuri de tigara in ea si o sa las sare de la alune pe masa. Uite-asa, de-a naibii!