Crab

via sciencefun

Am o problema cu parfumurile folosite sau emanate de alti oameni, in special cand ma simt intoxicata de ele si le miros peste tot. Cum am o problema cu cei care se dau cu tone de parfum sau fac baie intr-o sticluta cu totul. Sunt unele arome pe care nu le inghit si n-as vrea sa le miros toata ziua, dar altele care imi fac placere in mod curios, cum ar fi mirosul de rufe proaspete, lasate la uscat in mod natural, cu balsam si toate cele. Mirosul fetei de perna si mirosul asternuturilor proaspat spalate, ca in reclamele alea in care ti-ai dori ca aerul proaspat de munte sa fie in apartamentul tau sau in camera de uscat a blocului, depinde de la caz la caz.

Lamurind problema detergentilor, nu am avut niciodata senzatia ca mirosurile se amesteca, sau poate am avut norocul si se completeaza unul pe altul (detergentul si balsamul ma refer). Imi place sa aerisesc si sa intre aer in casa dimineata si in timpul zilei si tot asa. Probabil ca fiecare camera are un miros specific, fiecare persoana, fiecare haina. Mie nu-mi place mirosul specific al oricarui-produs-folosit-de-colega-de-apartament pentru ca imi miroase a, hm, in lipsa de alta descriere mai buna, a old people and soap, cum zice Willy Wonka in Charlie & the Chocolate Factory. Miroase a ceva intre pudra de talc si cosmetice de la 1930. Si se disipa in toata casa uneori.

Ce ma perturba e faptul ca uneori cainele ei ajunge la mine in camera si aduce aceasta dara de miros, nefiind sigura daca vreau sa ma apropii de caine (creatura foarte simpatica uneori, cand vrea) sau sa stau departe si sa-mi tin nasul. Because god damn.

Azi in schimb ma gandeam cum ar fi sa-mi iau un crab. Asa, ca un fel de tribut albumului ‘fat of the land‘. Si sa las crabul sa misune prin casa asa cum misuna si cainele. Cainele intra la mine in camera si crabul sta in usa. Crabul zice ‘bau’ si cainele se sperie. Crabul il musca de coada, cainele se fereste. Crab summons mudkip. Hop.

Chiar cred ca mi-ar trebui un crab uneori. Crocodilul e prea agresiv si pretentios.

De ce simplu cand se poate complicat

Dupa ce m-am mutat, cateva zile am incercat sa-mi rezolv o parte din treburi in timp ce colega mea mai impartea ce avea de impartit cu fostul ei prieten. Ma rog, cand am crezut eu ca gata, si-a luat tot ce avea, imi zice ca ea pleaca in excursie pe 23 septembrie si o sa mai vina el din cand in cand sa aiba grija de caine sau ceva in genul. Nu ca m-ar deranja, abia ne interesectam, dar nu inteleg exact logica.

Mi-e cumva mila de cainele ala, pe de o parte ii tine companie dar pe de alta parte nu il ia cu ea decat in parc si niciodata la cumparaturi desi nu e interzis nicaieri sa duci cainele si sa-l lasi afara decat sa-l lasi singur, inchis in camera. Poate gandesc eu aiurea si poate animalele se impaca mai bine cu statul in casa decat stat in fata la magazin pentru o ora si dupa aia inca un drum de 20 de minute inapoi, tot cu stapanul.

Oricum, aseara incercam noi sa vorbim, ea isi cumparase o sticla de vin rosu si incerca sa ma faca si pe mine sa beau dar mie mi-era prea somn ca sa mai gandesc, let alone drink, dar i-am tinut companie vreo ora dupa care m-am bagat in pat cu Aphex Twin pe fundal.

Desi e mai mare decat mine cu vreo 5 ani (are 24) ma face sa ma gandesc ca poate ce fac eu nu e corect sau bine, desi de putine ori mi s-a intamplat sa ma indoiesc de propriile actiuni sau ganduri. Anyway, im povestea cum l-a cunoscut pe fostul, undeva in Finlanda, s-au mutat impreuna in Irlanda desi nu planuia sa se mute imediat cu el, apoi in Manchester unde a trebuit sa vina el cu slujba. Despartirea din cate am inteles (cred ca erau vreo trei motive) a fost din cauza ca el (in viziunea ei) se apropia de un fel de mid-life crisis si vroia copii si sa se aseze la casa lui dar ea nu planuia de fel si chip sa aiba copii. Suna ca un cliseu din Cosmopolitan pentru mine si ma rog, i-am zis ca da, e mai bine asa, sa-si vada de viata, sa faca ce-i place pana sa aiba ganduri de copii, povestea de rigoare. Facand facultatea de geologie, ma intreb unde o sa-si gaseasca o slujba dupa ce termina facultatea; nu e a doua pe care o face, ci e ceva foundation course dar tot in geologie. Ea zice ca o sa lucreze la o cariera de piatra si ca ar fi multumita sa faca asta, ii plac pietrele, dar nu m-am lamurit inca daca in Finlanda sau in Marea Britanie.

Ceea ce ma amuza pe mine este ca desi se cearta (oarecum impropriu spus) cu fostul, adica nu ajung la un comun acord, tot pe el il suna cand da de greu, tot pe el il cheama sa aiba grija de caine, ma face sa ma intreb de ce s-au despartit intr-un final. El nu zice nu pentru ca stie ca nu are pe nimeni altcineva care sa o ajute si nici ea nu renunta la a-i cere ajutorul. Azi avea cainele ceva la picior si nu putea sa mearga, a chemat taxiul, a fugit la clinica, s-a intors si l-a sunat sa-i povesteasca si plangea la telefon. Printre ‘overheard’ erau fragmente in genul ‘da stiu ca nu vreau sa platesc foarte mult la factura de curent, apa etc. dar cand e vorba de Sara [n.a. dog] nu ma uit la cat costa’ – semn ca poate si John ala gandea la fel ca mine, daca tot vrei sa-ti tii facturile la un minim absolut, atunci de ce ai mai adus cainele din Finlanda, ca sa ai o cheltuiala in plus?

Seria ‘pentru ca viata nu e suficient de complicata’ se incheie aici.

Gaini Moarte

Azi s-a petrecut o intamplare mai mult sau mai putin ciudata. De fapt toata ziua a fost ciudata, ciudata in sensul de “daca-o-scot-din-context-nu-seamana-cu-nimic-din-ce-am-facut-pana-acum”.

Am decis ca zilele friguroase sunt cele mai bune in care sa mergem la bazin impreuna cu colega mea de banca, Alice. Am scos-o pe Daisy la plimbare. Daisy e un golden retriever de 5 ani. Ne-am dat seama ca printr-o coincidenta (de fapt nici o coincident), unul din colegii nostri o sa iasa de la bazin in cateva minute. Am stat pe o alee de langa parc pentru ca nu e voie cu caini in parc. Branko, asa cum ne asteptam, iese de la bazin. De data asta am plecat impreuna pentru ca probabil parea foarte ciudat ca noi sa fim in fiecare vineri, timp de 2 saptamani, in acelasi loc si la aceeasi ora cu el.

De aici, nimic n-ar putea sa se intample, ati zice. Poate sa ne plimbam fara sa ne zicem nimic si a doua zi la scoala sa ne prefacem ca nimic nu s-a intamplat. Am iesit si am plecat impreuna, si trecem pe langa o “piata volanta”, unde se vand cartofi, legume, de toate in plina strada. In spatele unui gard erau niste gaini si asa cum am descoperit mai tarziu, Daisy le mirosise de departe. Cum instinctele de caine de vanatoare au iesit la suprafata, a fugit dupa o gaina si a masacrat-o pana sa ajunga in cotet. Sunete de gaini, cocosi si altele probabil jelind moartea ei. Femeia a carei gaina tocmai o omorasem a inceput sa alerge dupa Daisy cu o bata de baseball (bata s-a materializat in mai putin de trei secunde) si noi incremenisem, rugandu-ne la tot ce puteam ca Daisy sa n-o muste si sa ne distruga existenta cu ‘trebuie eutanasiat’ si complicatii de genul. Ne-a facut un scandal de zile mari, ca i-am omorat gaina pe care o crescuse de cand era mica, ne-a cerut 250.000 pentru ea si ne-a si scuipat dupa ce am plecat.

Morala: nu va duceti cainii in parc, Dumnezeule, la ce va gandeati? Parcul e un loc periculos.