În 2 ore pe malul lacului

Fix după ce oamenii au ieșit în noaptea de înviere, a doua zi am ieșit cu Mihnea la o terasă de pe lacul Herăstrău care abia se deschisese. Mihnea pe care nu îl văd niciodată în Londra decât în circumstanțe extraordinare!

Am transpirat la soare vorbind despre mașini electrice, despre costul verificării unui cont de Twitter, despre micromanagementul din spatele contului lui Stephen Fry (neinteresant pentru cei care nu îl știu sau nu-i interesează).

Am stat și am meditat la faptul că e primul concediu în care suntem amândoi la fel de obosiți, e minunat să vii să nu faci nimic – chiar dacă nu e chiar o plajă, un all inclusive și un cocktail cu umbreluță. Am râs de faptul că Londra e locul în care „lucrăm”, adică chiar lucrăm de dimineața de când suntem în autobuz, metrou și până seara târziu, iar București se împământește ca locul în care pare că se freacă menta pe la terase, pe la plajă, prin cafenele. Chiar dacă un pahar de rose pentru noi pare ieftin la 15-16 lei într-o terasă care e probabil scumpă față de restul teraselor la care ai putea să ieși din București.

Am râs de etica de muncă protestantă versus stilul de viață „latin”, de greci și de ciprioți, de geografia locului și faptul că singurul loc în care ai putea să pleci e Paris sau să te urci în avion – nu ai o Mamaia sau o Valea Prahovei la care să te duci* – oricum fiind suficient de greu să călătoreși în afara propriului cod poștal vineri seara, darămite să te duci la soare și căldură.

Am mai găsit noi ceva de zis despre drone, drone pentru uz comercial și personal, cumva și despre Cîroc și Coca Cola, despre Bacardi și alți oameni pe care îi știm, și dacă am vrea să ne întoarcem vreodată în București dat fiind că mereu se găsește cineva care să ne curteze cu o ofertă. Cred că amândoi am ajuns la concluzia că o ofertă e degeaba dacă munca nu ne dă senzația că facem ceva care să schimbe lucrurile și să o facă într-un mod inovativ. Degeaba primim oferte de lucrat la client pentru salarii exagerat de mari pentru România dacă ne ocupăm tot cu mutat iaurt de pe rafturi în supermarket pentru mame și bunici.

A mai apărut oportunitatea de a înființa un fel de club, dar încă rămâne de văzut cum, când și unde – pentru că toată lumea vrea să ne invite în cluburile lor care nu ne plac și din care nu vrem să facem parte 🙂

A rămas în pom conversația despre cei mai deștepți și inteligenți oameni care petrec prea mult timp gândindu-se la cum ar putea să facă Instagram sau Facebook bani – și că răspunsul e tot „să dea click pe ceva”. 1999 much?

A urmat o pauză în care ne-am dat seama că toți din jur probabil erau oamenii care mâncaseră prea mult de Paști și se plimbau în parc, ușor ghiftuiți de atâta mâncare și noi ne îngrijoram de viitorul unor companii, aplicații și tehnologii.

Am plecat cu un taxi comandat dintr-o aplicație clonă de Hailo, dar și mai interesant e faptul că orice șofer care se bagă la așa ceva e mult mai destupat la minte decât altul pe care îl sunăm prin centrală.

Cred că e o minune că ne-am văzut totuși, nu de alta dar în Londra rareori se aliniază planetele și calendarele. Adică în Londra lucrăm, nu frecăm menta. Dar totuși suntem de acord că Bucureștiul e unic și mai are un pic și se va reîntoarce pe harta Europei. Se întâmplă lucruri finuțe, dar mai ușor cu „trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.” Știți cât ne ocupă PE NOI locuitul în Londra?

 

* Da, cei care locuiesc în UK o să îmi spună de Torquay, Newquay, Bognor Regis, Blackpool (serios?), Brighton (ha) sau Bournemouth dar nu au nici pe departe aceeași atmosferă ca o Mamaia sau Vama Veche. 

4 thoughts on “În 2 ore pe malul lacului

  1. Small nitpick, da’ se munceste pe branci si in Bucuresti, si inca cum. Cand ma intorc seara pe la 10, 10 si ceva cu tramvaiul 40 la mine in cartier e plin de oameni care arata obositi, munciti, unii chiar adorm pe scaunele alea destul de neconfortabile.

Comments are closed.