Lucrez în mijlocul unui departament unde avem şi echipe de creaţie şi front-end web developers (că tot nu ştiu cum să le zic altfel). De multe ori diminea dimineaţa au câte o întâlnire de vreo 5 minute în care unul din manageri explică fiecăruia ce are de făcut. La sfârşit urmează întrebările şi nelămuririle de genul „X nu mi-a trimis documentul de care aveam nevoie” şi nu se mai văd până nu termină fiecare ce are de făcut.
N-am voie să dau „din casă” cum s-ar zice dar asta n-are nicio legătură cu regulile de confidenţialitate ale companiei, e doar o chestie pe care ar putea foarte simplu să nu o facă, dar e mult mai util atunci când fiecare ştie de dimineaţă ce are de făcut şi îşi lipeşte un post-it pe frunte sau ecran ca să nu uite.
Faptul că sunt toţi bărbaţi nu mi se pare o coincidenţă şi nu vreau să sune a misoginie dar în mare parte lucrează cu account executives care sunt numai femei. Din cauză că de multe ori nu ne înţelegeam deloc şi mereu veneau schimbări din client service, întâlnirile astea au apărut ca o binecuvântare. Nu mai vin „idei şi sugestii” şi „ai putea să faci…” şi „poate ar trebui…” care ne iau o jumătate de zi până le implementăm, oricât de bune ar fi; orice intră în departament trece printr-o singură persoană (cea care ţine cele 5 minute în fiecare dimineaţă) şi tot ce iese trece tot prin el. Oricine vine cu o cerere trebuie să se hotărască exact dacă facem sau nu facem. În termeni binari sau logici, e doar 0 sau 1. Da sau nu. Incluziune sau excluziune. Ideea în sine nu e misogină (mereu o să aud nişte urlete de pe undeva) pentru că absolut toţi cădem în capcanele pe care le ştim foarte bine: ca să atingem perfecţiunea sau undeva în apropierea ei, trebuie să adăugam. Uneori să scriem mai mult, să producem 3 idei şi nu una, să încercăm 3 logo-uri şi nu unul. Esenţa îmbunătăţirii lucrurilor stă în doi paşi pe care toată lumea ar trebui să îi ştie:
A începe orice de la zero e greu.
A fi critic cu tot ce nu îşi are locul într-un proiect aproape finalizat e uşor.
Toată lume ar trebui să fie în stare să ştie să ofere o părere constructivă şi să îşi judece propria muncă. Pornitul de la zero ar trebui încurajat pe cât posibil – e greu dar nu e imposibil. A oferi critică constructivă înseamnă să fii sincer, iar de multe ori sinceritatea implică instrucţiuni precise şi nu sugestii. „Am putea să facem chenarul ăsta roşu…zic şi eu” nu e o idee bună – „Chenarul din colţul din dreapta sus ar trebui să fie roşu pentru că negrul e greu de citit”.
Dacă există o lecţie de învăţat de la bărbaţi în general (şi nu doar la muncă) e că dacă vrei rezultate clare îţi trebuie instrucţiuni (sau mesaje) precise.