momente de „ahaa”

Nu mai ştiu cum din vorbă în vorbă la serviciu am ajuns să vorbim despre brânză şi ciocolată. Despre ciocolată ştiu, s-ar putea să fi fost vina mea în mare parte. Nu ştiu dacă am mai zis până acum dar ca să elimin confuzia noi avem câteva tipuri de brânză mari şi late. Nu avem caşcaval dar avem Cheddar, Red Leicester, Cheshire şi altele denumite după localitatea de provenienţă (plus Wensleydale cu merişor – cranberry? – sau caise ş.a.) aşa cum francezii au ale lor Mimolette (boule de Lille), Camembert, Brie & altele.

Cred că din cauză că avem atâta  brânză locală şi de import la dispoziţie avem senzaţia că toată lumea consumă şi iubeşte brânză – discuţia era de fapt „chocolate and cheese should be basic food groups” pentru că mi-e prea lene să traduc despre ce vorbeam noi de fapt. A escalat în ideea de ciocolata şi brânza ca drept universal al omului.

Mai puţin în Asia – unde lumea nu iubeşte brânza. De fapt nu consideră brânza puturoasă o delicatesă aşa ca noi. Dacă ne gândim la faptul că acolo unde e brânză ar trebui să existe vaci sau capre (sau boabe de soia de undeva dar nu vreau să vorbesc de genul ăla), India are paneer, alte ţări au halloumi, dar China şi Japonia nu sunt mâncătoare de brânză. Aici mi-a picat fisa când am adus vorba de intoleranţă la lactate. Mulţi asiatici se nasc cu un nivel de intoleranţă mult mai mare ca în restul lumii dar niciodată nu ne gândim la asta pentru că ne gândim în principal la beneficiile laptelui şi cum să băgăm pe gâtul copiilor noştri cât mai mult lapte/lactate pentru că sunt „bune pentru oase sănătoase”.

Şi atunci nu poate decât să urmeze o concluzie evidentă (doar că eu n-am fost în Asia) – ori au dulciuri europene proaste, ori nu au dulciuri europene pe bază de lactate. Şi aici includ ciocolata cu lapte, torturi, biscuiţi şi altele asemenea. Ar trebui să urmeze o altă concluzie la fel de logică: probabil au dulciuri pe bază de zahăr şi produse de patiserie. Right?

Atunci când ne gândim ce cool ar fi să lucrăm în Asia pentru că acolo sunt salariile mari şi mult mai multe oportunităţi ne loveşte câte un gând din ăsta – chiar ar trebui să re-evaluăm tot ce ştim. Pe stilul „tot ce-am învăţat şi trăit până acum e prost.” Sau irelevant.

A-haaaaaa!