Lucrurile care conteaza

Vroiam, de fapt m-au rugat unii oameni sa povestesc un punct de vedere in legatura cu faimosul scandal ce priveste Institutul Cultural Roman din New York (ICRNY sau ICR). Am zis ca nu ma bag la asa ceva, ca nu fac interpretari de evenimente si de scandaluri, cu atat mai putin cele cu unele valente politice. Pentru ca nu am o parere si nu sunt nici in tema cu scena politica romaneasca atat de tare ca sa ma pot pronunta.

Ceea ce pot sa povestesc este despre cum e vazut scandalul asta si alte lucruri ‘care ne doare’, ca sa zic asa.

Pentru cei care n-au fost pe faza cand scandalul era in desfasurare (ca mine) ar fi foarte usor sa ma repezesc la concluzii sa zic ca una din tabere are castig de cauza in fata celeilalte, ca eu sustin sus si tare arta, mesajul, avangardismul sau mai stiu eu ce sau sa zic nu, asa nu se face, da Romaniei o imagine proasta, nu e bine ce se intampla aici.

Dar nu asta vreau sa fac.

Azi povestim!

#1

Cand am plecat eu in Marea Britanie mi-am dat seama ca economia o va lua pe un drum de prost si in caz ca nu o lua, oricum ne pregateam pentru cel mai rau caz posibil. Ca atunci cand iti faci planuri pentru lucrurile din viata care conteaza, nu vrei ca atunci cand iti doresti ca un lucru sa mearga perfect sa ti se puna bete in roate din motive pe care puteai sa le previi. Si bineinteles, economia e cu fundul in sus momentan, asa cum banuiam dar speram sa nu se intample. In Marea Britanie economia tine acum cap de afis in toate ziarele care se respecta, iar atunci cand vezi ca economia ajunge in tabloide este momentul in care toti o iau razna si dau de ceasul mortii. Felul in care este prezentata economia in The Guardian nu este tot una cu felul in care e prezentata ea in The Sun sau The Daily Mail sau The Daily orice. Audientele sunt, daca vreti, niste giganti pe care cu greu ii muti din loc. Cei care citesc The Sun nu vor citi si intelege The Guardian pe tot parcursul vietii lor iar asta nu e o remarca discriminatorie, ci doar asa. Psihologic vorbind, atunci cand nu te simti bine in propria-ti piele tinzi sa citesti despre raul care li se intampla altora. In termeni si mai simply, when you don’t feel good about yourself, you read shit about others.

Daca The Sun ar avea un post de televiziune, ar arata ca un amestec de ProTV cu Antena 1 sau cat o mai fi. Cu scandalosul ProTV-ului si senzationalul si ardoarea Antenei 1. Povestim despre toate stirile care nu ii intereseaza pe cei care au slujbe de middle si upper management intr-un mare fel. Povestim despre Amy Winehouse, despre inundatii, despre Madeleine McCann si orice are un oarecare ‘appeal to emotion’, caci este cel mai simplu mod de a ajunge la oameni fara a depune mare efort.

Jurnalismul a venit ca raspuns la intrebarea ‘cum vor fi oamenii informati?’ si blogurile cam la fel deci n-ar trebui sa existe o asa mare suparare a jurnalistilor pe cei care isi fac bloguri.

Ei bine, un exemplu: cand sunt inundatii si viituri in Marea Britanie (ati fi surprinsi, sunt destule) toate tabloidele vor scrie despre cati oameni au de suferit si povestile tragice ale celor care au ramas pe drumuri, o valenta foarte ‘umana’ a stirilor, daca intra in conflict cu propriile tale valori prima reactie este ‘Dumnezeule, ce oameni fara suflet, de ce nu face guvernul nimic?’ Pe cand Guardian si ceilalti scriu despre lucruri mult mai tangibile si eforturile care se fac in acest sens. Tabloidele te-ar lasa sa crezi ca nimeni nu misca un deget de multe ori. Cum ajung stirile la noi? Pai ma uit la ai mei care sa zicem ca ar deschide o Antena 1 sau un ProTV. Ce se intampla la mine ajunge la ai mei ca fapt divers si ca o cvasi-tragedie ce a cuprins toata Marea Britanie si ma trezesc cu telefoane de genul ‘Ce faci? Esti bine? Au fost inundatii si in Manchester! Asa au zis la televizor! E adevarat?‘ Eu ma bucur ca inca mai exista verificarea cu intrebarea ‘e adevarat?’ si ca ai mei sunt un pic sceptici ca s-ar putea sa fie o exagerare cu coarne, ceea ce este. E vant, mai ploua dar unde locuiesc eu nici vorba de inundatii. Intr-o zona cu vreo 6 milioane de locuitori, e ca atunci cand sunt inundatii in Bucuresti. In Giulesti le intra apa in case. In zonele limitrofe fara canalizare as banui ca le intra apa in case daca n-are unde sa se scurga volumul mare de apa. Dar partea proasta este ca multi oameni nu sunt sceptici sa se intrebe ‘E adevarat?’ Viziunea pe care o primesc trebuie sa fie adevarata.

Care e ideea? Sa ne ducem in NY si ceea ce la noi a iesit mare scandal acolo trece ca fapt divers.

#2

Nu pot sa nu constat cum sunt stirile in Romania. Mi s-a parut fascinant cand m-am intors sa vad un reporter ‘la locul incidentului’ in cazul unui incendiu. Era la propriu ‘la locul incidentului’ si filma dintre flacari. Alti reporteri pe acelasi principiu. Singura intrebare pe care mi-am pus-o a fost ‘de ce oare?’ De fapt mi-am pus doua. A cui a fost initiativa? A jurnalistului, sa zica ‘Vino si filmeaza-ma aici, ca da bine pe ecran?’ Nu cred. As vrea sa cred ca nu de fapt. Serios nu o sa contest veridicitatea incendiului daca il filmezi de la distanta. Cred si sper ca nici altii.

Eu nu vad prezentatori de stiri care au fond de ten suficient cat sa vopsesti un perete, nu vad nici prezentatori de stiri care poarta bluze cu decolteu adanc (sunt stiri si femeile care le prezinta ar trebui sa ramana cu un dram de dignitate daca le vede cineva pe strada, mai ales la varsta lor) si nici meteo prezentat de domnisoare in fuste scurte. Nu la posturi cu un asemenea rating cel putin si care au pretentia de posturi ce pot lansa un curent de opinie. Asa nu lansezi nimic, sincer, din punct de vedere al imaginii. Daca Stella Artois ar face saptamanal promotii de tipul ‘castiga un weekend la mare’, ‘castiga o masina’, ‘castiga un mini frigider’ si-ar pierde statutul de bere premium. Daca te vinzi si te vinzi ieftin, nu te poti astepta la credibilitate.

Care e ideea aici? Cand incepi un interviu sau o emisiune cu ‘te droghezi si bei urina?’ nu te poti astepta la un raspuns. Tacerea evaziva nu inseamna ‘da’ asa cum multi ar vrea sa creada, ci poate insemna si ‘mi-ai pus o intrebare atat de rusinoasa si absurda incat mi se pare de bun simt sa tac decat sa zic ceva ce oricum n-ai crede asa ca mai bine te las in durerea ta sa te convingi singur.’

Asta doar asa, pentru ca inca sunt in urma cu ce s-a discutat de fapt in emisiune.

Ei na!

Acum c? mi-a revenit cheful de scris, m?rturisesc c? mai citesc câteva bloguri despre arhitectur? ?i design interior, evident bloguri limitate la aspectul estetic al lucrurilor ?i nu chestii de am?nunt. Cum ar veni m? uit la poze (c?ci majoritatea asta sunt) ?i citesc ?i pu?inul text când vine vorba de apartamente sau decora?iuni interioare. Nu c? a? fi eu marea decoratoare sau student? la arhitectur? sau mai ?tiu eu ce, nici nu îmi permite locul foarte mult dar dac? tot am timp liber la dispozi?ie, o iau ca pe o form? de entertainment, ca ?i cum te-ai uita la un catalog IKEA câteva minute pe zi, s? zicem aproape în fiecare zi. Dac? e s? not?m lucruri pe care internetul le-a schimbat, asta ar fi unul. Înainte trebuia s? m? duc în magazine ?i prin diverse locuri ca s? v?d mobil? sau ustensile care s? îmi plac?, drag? internetule, I love you to bits pentru chestia asta.

Unul din ele se nume?te ‘Apartment Therapy‘ ?i e orientat foarte mult pe apartamente din New York, mansarde ?i alte prostii. Mai pu?in relevant. E oarecum o surs? de inspira?ie ieftin?, alternativ? la a avea c?r?i despre design de interior prin cas?. ?i alea îmi plac ?i poate vreodat?, când o s? am locul ?i banii s? cump?r toate c?r?ile fancy o s? mi se scoale într-o zi s? le iau pe toate. Pân? la urm? a?a cum zice o forma?ie de aici, ‘we’ll live and die in these towns‘, înlocuind ‘towns‘ cu ‘houses‘ sau ‘apartments‘ dup? caz.

Ar?tând respectivul blog unei prietene, m-a întâmpinat remarca ‘apartamentul meu n-o s? arate niciodat? a?a’. Adic? sute de apartamente de pe lumea asta arat? destul de frumos, evident nu c? ?i cum ar fi fost scoase dintr-un pictorial Vogue pentru decora?iuni interioare sau Elle Decoration. Majoritatea sufer? c? nu vor avea case pe marginea lacurilor, în vârf de munte ?i cine ?tie pe unde altundeva cum arat? în reviste. B? (voi ??tia care nu sunte?i cocalari), nu mai suferi?i pentru c? nu ve?i avea niciodat? bani de a?a ceva, uita?i-va pu?in la imaginea de ansamblu. Revistele astea sunt ca un fel de gatekeeper pentru tot ce înseamn? scump, pl?cut din punct de vedere estetic ?i a?a mai departe. Pe ideea asta î?i construiesc brandul pân? la urm?. Vanity Fair e tot Vanity Fair ?i Wired tot Wired. Dac? e s? deprimam oamenii, le ar?t?m graficele cu pozi?ionarea revistelor în pia?a revistelor pentru femei.

Revenind la idee, ‘apartamentul meu n-o s? arate niciodat? a?a‘. E într-o zon? care arat? a?a ?i a?a. O carte mai veche spunea c? toat? lumea e ambi?ioas? ?i c? nim?nui nu-i lipse?te tr?s?tura. To?i suntem ambi?io?i s? lu?m coroni??, s? fim mai destep?i c? vecinul, mai frumoase, mai simandicoase etc. ?i c? niciodat? oamenii n-o s? spun? ‘nu’ la lucruri pe care ?i le doresc. E o problem? de ce se întâmpl? pe drum b?nuiesc. Dac? n-ai timp, timpurile ‘astea în care traim’ au f?cut absolut totul o comoditate disponibil? tuturor. Î?i angajezi un decorator interior care î?i face totul. Strângi cureaua, renun?i la o pereche-dou? de pantofi, un parfum mai scump, o hain? ?i î?i faci apartament ‘de revista’. Nu vrei s? renun?i la ele, nu te plânge c? apartamentul t?u arat? banal. Pune mâna ?i f? ceva de unul singur. Dar e mai simplu s? zici c? ‘n-o s? arate niciodat? a?a’. P?i vrei sau nu? Ah..da…dar stii….of! Taci în … (sorry dad)

Dubioasele forme de street art

Cunosc câteva persoane care ar înlemni de fric? v?zând a?a ceva. Probabil se umfl? de fiecare data când trece metroul. La fel de probabil, cel pu?in aici viitorul creativit??ii vine din a lua idei ?i concepte deja existente ?i a face ceva util cu ele, c? în cazul asta. Mai multe am?nunte pe blogul Wooster Collective pentru doritori, autorul fiind Joshua Allen Harris.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Mttu9M_BuJ0]

The future of advertising is in design, cum ar zice cineva