M-am înscris ca observator de vot în diasporă

M-am înscris să fiu observator de vot în Amsterdam pentru alegerile prezidențiale din Noiembrie 2019.

Cum a venit idea

Ideea a încolțit acum câteva luni în San Francisco la un hack dayCode for Romania. O mână de oameni a contribuit la câteva proiecte civice open source, printre care și aplicația Monitorizare Vot. Am descoperit că aplicația a fost utilizată de către miile de observatorii independenți acreditați prin FiecareVot, începând cu alegerile din 2016. Observatorii monitorizează desfășurarea corectă a alegerilor, iar aplicația le dă posibilitatea de a colecta date despre probleme sau bune practici, chiar în ziua votului. Datele astea pot duce la implicații foarte reale — dar despre motive mai târziu.

În aceeași perioadă am votat la alegerile europarlamentare, undeva departe de centrul orașului. Am scăpat în mai puțin de treizeci de minute de coadă, dar mii de români din alte țări n-au avut același noroc. La ora la care m-am trezit eu, oamenii încă erau furioși la coadă în Olanda, Italia,  Germania și alte țări. Am simțit aceeași indignare pe care am simțit-o la ultimele alegeri prezidențiale când am votat în Londra după patru ore de îngheț la coadă la Institutul Cultural Român. M-am gândit la ei și în același timp la toți oamenii cunoscuți sau necunoscuți care au ieșit în stradă de la Colectiv încoace, în speranța unei vieți mai bune.

De ce?

Am ajuns observator din curiozitate și dorința de a mă implica mai mult, pentru că am văzut că lucrurile se pot schimba dramatic prin prezența unora și absența sau nepăsarea altora. Locuind în afară, am văzut și oameni care s-au complăcut în statutul lor și au fost dezamăgiți că alegerile n-au ieșit cum credeau că o să iasă din inerție.

Pe larg, motivele mele au fost:

  • E bine pentru democrație.Poate e un proces imperfect, dar perfecțiunea nu există. Dacă avem posibilitatea de a interveni chiar și minimal ca să fie mai bine, de ce nu?
  • Poți să simți și să vezi că ai făcut o diferență. Departe de utilizatori și România, la hack day m-am întrebat sincer cine folosește aplicația. Abia după am descoperit că, printre altele, datorită datelor primite de la secțiile din străinătate s-a ajuns modificarea legii electorale pentru a introduce votul prin corespondență, votul în avans și prelungirea votării până la ora 23:59. Într-o lume în care am stat cu orele la coadă în trecut, e o diferență care se simte.

“La 21.00 fix s-a închis secția și s-a trecut cu minuțiozitate elevețiană la numărarea voturilor. Doar că membrii comisiei au refuzat să arate spre tableta care filma fiecare buletin și să-l citească cu voce tare. Au preferat să-și împartă voturile între ei și să-și numere fiecare buletinele pentru partidul său.„Eh,dacă ne apucăm acum să arătăm la cameră fiecare vot, stăm aici toată noaptea!”, mi-a răspuns vicepreședintele comisiei când le-am atras atenția că legea prevede asta. N-a fost neapărat rea voință, pentru că fiecare membru al comisiei putea număra voturile celuilalt, ci mai mult o lehamite amestecată cu oboseală și sictir pentru reguli. Pe aplicația FiecareVot am semnalat acest lucru.”

Am fost observator la alegeri în comuna lui Daddy și am înțeles de ce oamenii votează masiv PSD (Mircea Barbu, VICE, 2019)

  • E o experiență socială. Chiar dacă a fost neplăcută la vremea ei, cea mai interesantă parte a alegerilor din Londra a fost coada. Am văzut și vorbit cu oameni a căror experiență de viață nu seamănă deloc cu a mea și m-am bucurat. Într-o lume în care pe social media nu văd decât ce decid niște algoritmi sau observ cum ne izolăm unii de alții în spatele ecranelor și tastaturilor, să fii prezent și observator fără să știi afierea politică a cuiva poate să-ți deschidă ochii și să trezească empatie. E o oportunitate de a înțelege mai bine cum arată (cu adevărat) țara sau diaspora. Cum zicea Cristina Foarfă (VICE, 2016), “o zi într-o secție de la sat sau de la un oraș mic te învață mai multe despre viață decât șase luni de băut marți seara în Control.” Și poți să dai mai departe ce ai văzut, pentru că doar așa află și alții și se pot urni lucrurile.

Între timp, la coadă, o familie de surdo-muți din București. Comisia se dă peste cap să înțeleagă dacă vor să voteze și la referendum. Merge greu. Oamenii dau din mâni, comisia dă din cap. Până la urmă, președintele le dă toate trei buletinele și vorbind mai tare și rar începe să le explice care ce e. 

(Tot) Mircea Barbu, VICE, 2019

Ce se întâmplă mai departe

O să postez despre experiența mea peste câteva zile. De data asta am făcut echipă cu sora mea ca singurele observatoare din Amsterdam. Cred că oricine are timp și energie ar trebui să voluntarieze ca observator măcar o dată, unde poate, de la alegerile următoare.

Câteva lucruri de știut:

  • Poți participa doar dacă nu ești membru de partid, ca să fii imparțial;
  • Activitatea e pe bază de voluntariat, adică total neplătită — îți asumi toate cheltuielile;
  • Activitatea începe și se termină atunci când se deschid și închid secțiile de votare. Asta poate să însemne început la ora 6 dimineața, dar ai voie pauze;
  • Poți să alegi localitatea în care să observi și precizezi dacă vrei să fii mobil sau staționar;
  • Există pregătire online dar și în persoană (înRomânia);

Orice n-am menționat aici e în materialele aferente observatorului sau pe site-ul FiecareVot

Mai multe: Înscrie-te ca observator prin FiecareVot

Citește mai mult:

PS: Nu am vreo afiliere cu VICE, mi-au plăcut articolele și punctele de vedere.

(Re)început

Ultima oară când am scris aici eram în San Francisco în 2018. Acum sunt în Amsterdam și aproape s-a terminat 2019. M-am gândit mult la ce să scriu aici, dar multă vreme cuvintele n-au vrut să iasă. Au fost zile în care am vrut să scriu despre tot și zile în care n-am vrut să scriu sau să mă gândesc la nimic, cu atât mai puțin ce am scris ultima dată – începutul sfârșitului, cum ar veni.

Anul ăsta am făcut 30 de ani și mi-am dat seama că am reînceput într-un fel sau altul în șase orașe, trei țări, cinci slujbe și două domenii de muncă în ultimii zece ani. Nu mai știu când a devenit normal și am interiorizat ideea că schimbarea e singurul lucru cert pe lume, dar de curând am decis că nu vreau să precipitez mișcarea browniană cum am făcut în ultimii ani. Atât cât pot să iau decizii și să influențez cursul evenimentelor, nu mai vreau să o iau de la capăt în alt oraș după Amsterdam în următorii ani.

Înainte de asta am reînceput în State, unde n-a fost să fie pentru mine. Nu știu cum e ca un corp să refuze un transplant de organ, dar e singura paralelă pe care o am. S-a terminat în burnout, depresie și divorț. Și dacă tot s-au închis niște uși, am stat mult pe gânduri și am decis să mai închid încă una la capitolul muncă pentru a mă întoarce la programat.

Așa că am reînceput aproape de la zero din nou în Amsterdam. Am reînceput să mă plimb prin oraș fără să-mi fie frică de cine sau ce o să întâlnesc dacă ies pe stradă. Am reînceput să gătesc lucuri noi și lucruri care îmi plac. Am început să mă văd cu familia mea, mai ales fratele meu și sora mea. Am reînceput să ies la muzee, să citesc cărți, să mă îngrijesc de corpul și sănătatea mea mentală.

Reînceputul n-a fost fără starturi false și complicații. Doar că lucruri care m-ar fi ținut trează toată noaptea acum câteva luni par aproape neînsemnate. Evenimentele vin și trec, chiar dacă nu instant. În unele zile perfecționismul și anxietatea își strecoară din nou capul pe ușă ca să-mi șoptească  “nu ai făcut destul! Trebuie mai mult, mai repede, mai bine”. Acum le trântesc ușa în nas. Nu reușesc s-o închid repede la loc tot timpul, dar în ultima vreme s-au îmbunătățit lucrurile. Uneori mă mai trezesc la patru dimineața și trec diverse tipuri de panică prin mine cât să nu mai pot să adorm la loc. La ora aia, tot ce ar putea să meargă rau sigur va merge rău. Dar zilele astea reușesc să mă calmez uitându-mă pe geam la bicicliștii care au lucruri de făcut și locuri în care trebuie să ajungă.

Mă gândesc că nu e totul chiar de la zero. Și nici răul atât de rău precum pare. Înainte mă trezeam aproape în fiecare zi a săptămânii. Acum abia se mai întâmplă, și chiar reușesc să adorm la loc. Poate într-o zi o să dispară. N-o să îmi fie dor de gândurile alea.

San Francisco după jumătate de an

Suntem în San Francisco de 7 luni. Primesc multe întrebări despre asta de la cunoscuți, printre care cel mai des: “Îți place?” Și nu știu dacă întrebarea e cea mai bună, dar sunt recunoscătoare că suntem aici.

Sunt multe lucruri care nu îmi plac deloc și nu le plac multor alți oameni de aici. Din varii motive localnicii și aleșii lor nu le rezolvă sau nu vor să le rezolve, cam ca peste tot pe unde am locuit. Multe din dilemele și motivele pentru care lucrurile nu se schimbă sunt foarte similare, dacă nu aproape identice; case, unde le construim, cum rezolvăm problema transportului în comun, cum facem să fie școlile și programa mai bună, etc. Dar sunt și excepții, și nu știu dacă o să le înțeleg vreodată. Sau mai bine zis, chiar dacă o să le înțeleg aș vrea să nu mă complac atunci când o să ne luăm cetățenie.
Continue reading “San Francisco după jumătate de an”

Două filme despre algoritmi

Unul din weekend-urile trecute ne-am uitat la documentarul AlphaGo. Până atunci nu știut să apreciez sau să conceptualizez cât de popular e Go în Asia și cât de semnificativ a fost meciul pentru ambele tabere: om vs. program.

După ce l-am văzut m-am întrebat cum l-au perceput alți oameni și ce gânduri le-a stârnit. Poate unii l-au urmărit din inerție și curiozitate, cum apar tot felul de recomandări în Netflix la care ajungi să te uiți și nu știi de ce. Poate unii l-au urmărit ca orice alt documentar despre sport în care evaluezi jucătorii, echipele și ții cu unul sau altul. Continue reading “Două filme despre algoritmi”