Epidemia de nCov19: tristețe și frustrare

Nu știu ce să zic ce nu s-a spus deja. Viața nu mi-a fost afectată mai deloc. Autoritățile din Olanda nu par foarte alarmate încă, dar provincia Noord-Brabant e destul de afectată datorită unei vacanțe școlare târzii și contactului cu nordul Italiei. Am avut noroc că timp de 30 de ani nu am trecut prin niciun eveniment atât de răspândit și intens mediatizat, dar nu pot să nu simt o stare de tristețe și frustrare care nu cred că o să dispară.
Acum câteva săptămâni se glumea că Plague Inc a fost descărcat de milioane de ori. Acum nu mai râde nimeni. China l-a scos din circulație, dezinfectează bancnote și bagă frica în oameni cu măsuri foarte nepopulare dar necesare. Copii nu mai postează despre muzică, filme și alte chestii de adolescenți pe rețele sociale. Postează despre cum nu știu să-și gătească, nu au cu ce să-și facă mâncare, despre cum nu pot să-și vadă familiile sau golul și resemnarea de a-și pierde rude și părinți. 

 

Ieri Organizația Mondială a Sănătății a declarat că ne confruntăm cu o pandemie. Știam demult că n-o să fie bine, dar nu știam cât de rău o să fie. Și încă nu știu ce o să vină. Nu știu ce e mai trist — să văd cum situația se înrăutățeste în mod previzibil conform datelor de peste tot, sau să ascult oameni care insistă că nu e mare lucru. Mă frustrează răspunsul neuniform și comportamentul inconsecvent la nivel local, național și internațional. 

Personal mă pregătesc, dar nu mă panichez. Stau acasă de ceva vreme, dar sunt gata să mă duc la doctor în caz că apare ceva de undeva. Mă concentrez asupra lucrurilor pe care pot să le controlez și îmi văd de învățat

Mă limitez la social media, pentru că nu se schimbă mai nimic din minut în minut. Nu vreau să mă împovărez cu problemele întregii lumi. E trist, dar încerc să nu pictez fiecare eveniment sau știre ca un fel de răscruce înfricoșătoare care o să ne arunce direct într-o prăpastie, cum văd pe net uneori.

Încerc să combat faptul că oamenii sunt destul de singuri, deși au social media (în teorie). Vorbesc cu prieteni și rude. Las mesaje scurte sau kilometrice în funcție de cheful de vorbă. 

Încerc să mă înveselesc, să-mi ocup timpul, sau să iau pași mărunți să văd lucrurile din altă perspectivă. Mă uit la ce aiureli mai inventează  oamenii pe YouTube și TikTok. Mai citesc câte un capitol dintr-o carte în afara zonei mele de confort. Mă întind, mai fac un ceai sau o cafea, sau ies pe bicicletă și îmi propun să fac cel puțin zece poze. Scriu în tot felul de jurnale și alte locuri ca să treacă timpul când nu programez. Am aruncat haine din dulap. Nu ajută cu virusul, dar e liniștitor.

Mă pregătesc pentru posibilitatea de a fi și mai îngrădiți decât suntem acum. N-am fost îngrădiți încă, dar poate ar trebui. Ar ajuta (sau preveni) suprasolicitarea sistemului medical. Nu aș vrea să ajungă nimeni ca în situația din Italia unde personalul medical trebuie să decidă cine primește oxigen, asistenților li se cer ture de 20 sau 30 de ore și sunt din ce în ce mai puțini oameni. 

Și nu pot să nu mă gândesc la cum o să arate lumea peste câteva luni când o să fiu gata să-mi caut de lucru în alt domeniu, când devin suficient de proficientă ca programator. Momentan mă gândesc la aplicații pe care pot să le construiesc cu toate datele care au devenit publice recent, dar încă nu sunt suficient de avansată. E greu de zis cum o să arate lumea și ce o să considerăm important peste câteva luni. Poate o să lucrez la distanță. Mi-a plăcut mult în ultimii doi ani și poate o să devenim mai obișnuiți și toleranți cu munca și învățatul la distanță după experiența asta.

O să ieșim mai șifonați din asta, dar o să ieșim cândva.

Ce am învățat despre programat în ultimele trei luni

Din Octombrie anul trecut m-am reapucat de programat. Doar că am avut și încă am mult de recuperat înainte să fac ceva util cu programatul. Nu m-am mai atins de nimic legat de cod de când am terminat liceul, unde am învățat Pascal, C++ și VisualBasic plus niște teorie aferentă, pentru că SQL pentru la muncă nu se pune. Programul de curs a fost și încă e simplu: învăț și practic în fiecare zi, timp de cinci zile — uneori mai mult pentru că am și zece ore de olandeză pe săptămână.

Ca o paranteză, m-am apucat de JavaScript. E un limbaj popular care beneficiază de o grămadă de resurse online, am foști colegi și mentori care mă ajută, limbajul se schimbă mereu și pot să construiesc proiecte destul de ușor. Dar nu fac doar JavaScript, pentru că nu îmi place ideea de a învăța superficial limbajul și niște framework-uri, așa că am reluat și concepte de informatică pe care alții le-ar aprofunda la facultate și plănuiesc să învăț și să practic măcar un alt limbaj de programare de altă natură — poate Swift (deși Olanda pare că iubește PHP și Java).

De trei luni încoace am păstrat un fel de mini jurnal despre ce am învățat, ce mă inspiră, cum învăț mai bine, plus alte lucruri ca să-mi fac viața mai ușoară pe parcurs. În același timp vreau să-l ajut și pe fratele meu care învață și el JavaScript la facultate, dar cu alt scop (artă și design).

Ce am scris până acum din ce am învățat singură și/sau din sfaturile pe care mi le-au oferit alții:

A învăța un limbaj de programare e ca și cum ai învăța o limbă străină

Proiectul e supus acelorași eșecuri ale memoriei. E util de știut sintagma use it or lose it. Dacă înveți o limbă nouă și nu o practici în mod regulat, o să începi să uiți cuvinte, gramatică și cum să formezi fraze. Știu cum e cu pianul, franceza și chiar româna (scriu aici ca să nu uit). O simt cu olandeza și cu JavaScript pe care abia le-am început.

Atâta timp cât nu am o memorie musculară și cuvintele nu curg foarte ușor, trebuie să practic continuu. Încerc să practic câte ceva în fiecare zi, oricât de urât, atâta timp cât funcționează. O să devină mai bun pe parcurs.

Nu e neobișnuit să citești, cercetezi și să experimentezi ore sau zile la rând până când înțelegi cum funcționează ceva

Evident că poți să bibilești la o problemă cât vrei tu sau te ține proiectul și/sau pușculița cu economii, dar nu e foarte fezabil. Pentru mine a fost o schimbare de mentalitate drastică de la product management într-un startup cu un ritm de muncă ultra-rapid. Conduci și înveți din experimente mici și variate, așteptarea e să urnești proiectele către linia de sosire și progresul tău să fie vizibil în interiorul companiei: documente, idei, pași următori, comunicat statusuri, etc.

Ideea de a sta zile la rând doar ca să scriu o mână de linii de cod la sfârșit e fix pe dos față de tot ce-am făcut în ultimii ani. Dar e o idee cu care trebuie să mă obișnuiesc, pentru că de multe ori tot ce ai la dispoziție e niște documentație care poate nu te lămurește foarte tare sau nu se aplică situației tale, plus internetul și colegii (dacă ai noroc).

E util să te expui la cod scris de oameni care se pricep

Continuând analogia cu limbajul și cărțile, dacă vrei să dezvolți un vocabular bogat atunci o să vrei să citești multe cărți. La fel și cu limbajele de programare: ajută mult să știi cum arată o soluție elegantă, performantă, șamd. E foarte greu să găseși asta ca începător dacă nu ai colegi sau profesori care să îți arate soluții întregi, dar chiar și fără asta te poți uita la bucăți de cod sau proiecte întregi (și cunoscute) de pe GitHub. Nu înțelegeam mereu ce se întâmplă, dar pe parcurs am început să-mi dau seama și să fac conexiuni cu ce învățam.

O altă chestie utilă pentru mine a fost CodeWars, o platformă unde trebuie să rezolvi probleme oferite pentru diverse limbaje de programare înainte să primeși acces la soluțiile altora. Mi s-a întâmplat de multe ori să vin cu o soluție naivă de începător, doar ca apoi să văd cum au rezolvat alții mai pricepuți și să învăț un tipar mai bun pentru ce făceam.

E o idee bună să consulți și niște cărți

În ultimii zece anii s-a împământenit ideea că poți să înveți aproape orice de pe YouTube. Cum să pornești motorul? YouTube. Cum să cânți la muzicuță? YouTube. Da, poate te-ai descurca până la un moment dat exclusiv din filmulețe de pe YouTube și articole. Sunt destule lucruri bune chiar dacă sunt gratis. Și sigur că există o grămadă de cursuri video online, pentru că nu te costă foarte mult să te apuci de predat. Dar există și o grămadă de greșeli și bălării pe care nu le poți recunoaște decât dacă ești experimentat sau te ghidează cineva experimentat – mai ales în scris.

Am găsit lucruri care au fost corecte odată dar nu mai sunt pentru că limbajul a evoluat dar autorii nu au actualizat conținutul. Am găsit și multe lucruri care n-au fost niciodată corecte, de exemplu create de oameni care scriau câte o postare pe Medium imediat cum învățau un concept, în ideea de a explica în scris ca să înțeleagă și ei mai bine. E un sâmbure de adevăr în ideea că dacă nu poți să explici altcuiva un concept, înseamnă că nu l-ai înțeles foarte bine. Dar dacă nu verifică nimeni ce scrii, sau încerci să explici fără să-l fi folosit vreodată în practică, există riscul să-i încurci mai mult pe alții în momentul în care devine public.

Cel puțin în perioada de început am căutat cărți publicate de surse (oarecum) de renume, de ex. O’Reilly, nu orice PDF self published, chiar dacă există lucruri bune și acolo dacă știi ce și unde să cauți. Cunoștințele din cărți o să învechească și ele, dar cel puțin atât cât sunt actuale sunt mai detaliate, bine organizate și beneficiază de corectură înainte de tipar. N-am învățat direct din ele, dar le-am ținut alături pentur referință, ca pe un dicționar, ca să aprofundez idei noi. Au fost enorm de utile pentru concepte de informatică și chichițe ale limbajului pe care nu le-am găsit în cursuri, pentru că altfel nu s-ar termina niciodată.

Legat de asta, mi-a plăcut și articolul Trade Money for Time de pe Letters to a New Developer.

Mai vedem peste trei luni.

Ce-am mai citit recent, ediția după alegeri

O serie de articole și/sau păreri care mi-au plăcut sau aveau unghiuri intersante:

  • Good riddance to the PSD, Chris Terry. Chris e un candidat la doctorat în Manchester și într-o relație cu o româncă. A scris în engleză un rezumat excelent al situației politice din România din ultimii 30 de ani. E bine pus la cap pentru o audiență externă, și de trimis ca explicație prietenilor străini care sunt consternați de mobilizarea civică și politică de care au dat dovadă români din țară și diasporă în ultimii ani.
  • 4-5 riscuri, Codru Vrabie. ” E îmbucurător faptul că aproape 1 milion de români din străinătate au venit la vot, dar există riscul să-i pun acum pe-un piedestal şi să-ncep să cred că tot ce vine de la ei e bun, frumos şi sfînt. Alegătorul român are „abilitatea” asta, de-a trece rapid de la «ce ştie ăia, bă?, că doar ei nu trăieşte aicea, în mocirla asta, cu noi!» la «ăştia sigur ştie, bă!, că doar ei nu mai trăieşte în mocirla asta, de ani de zile!» […] Deocamdată, PSD e un partid atât de rupt de direcţia în care merge societatea românească, încât pierde teren şi aderenţi de unul singur. Cred că are suficient timp să se reinventeze până în 2024, iar electoratul lor chiar merită să fie reprezentat în Parlamentul viitor.
  • Voturi câștigate de PSD la alegerile prezidențiale 1990-2019, Mona Dîrțu. Un mic grafic care arată declinul menționat mai sus. (Facebook)
  • Sperantele mele pentru la anul, Dragos Costache: “Poate asta e mai mult SF, dar vreau să văd o mișcare pentru toți oamenii din urban care nu pot sau nu le permite proprietarul să se înregistreze în localitatea în care locuiesc. Faptul că proprietarii de apartamente nu vor să plătească la ANAF și nu vor să se “lege la cap” cu drepturile chiriașilor ne f*** colectiv democrația la nivel local. Dacă lumea se înregistrează cu locul unde stă de fapt, va putea vota pentru locul unde stă de fapt. Și asta este democrație la nivel local, democrație care nu ar trebui să fie restricționată de calcule unuia sau altuia.” (Facebook)
  • Cum s-au schimbat campaniile prezidentiale in ultimii 10 ani, Liviu Bărbulescu și Cum erau campaniile electorale inainte de internet, Victor Ilie. Două montaje grozave pentru cine nu-și mai aduce aminte sau era prea tânăr să înțeleagă episoade și evenimente de la alegerile din trecut. Constantinescu cu niște grafice pe hartie. Băsescu care ori plânge, ori înjură ca un…marinar. Știri de senzație. “Cine ne manipulează?” (ne întrebam în 1990)
  • Patru hărți care arată evoluția alegătorilor la prezidențiale, Adrian Mihălțianu.Rezultatele prezenței la vot arată și o decuplare masivă a românilor de la miza acestor alegeri – este cea mai scăzută prezență la vot din istoria turului doi al alegerilor prezidențiale post-decembriste.”
  • Ce s-a întâmplat în turul doi? – aspectele mai puțin vizibile la prima vedere, Barbu Mateescu – “La nivel național, oamenii cu studii primare ( = mai puțin decât medii ) sunt aproximativ la fel de mulți precum cei cu studii superioare. La vot însă au venit un milion mai puțini. Iar din cei cu studii primare care au venit la vot, 36% au votat Iohannis. […] Tinerii au migrat sau n-au mai venit la vot. În rândul votanților 18-34 ani, Ponta luase 935 mii voturi. Dăncilă 320 mii. Lipsă 615 mii! […] Iohannis a avut la dispoziție mai multe grupuri sociale în rândul cărora a performat bine sau adecvat. Traducând realitatea sociologică în termeni fotbalistici, Dăncilă a avut o vedetă în timp ce Iohannis a avut o echipă. […] 
  • Violeta Alexandru (ministrul Muncii și Protecției Sociale) și Mădălina Turza (secretar de stat) au impresii dintr-o vizită neanunțată la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulți cu Handicap din Urlați(Facebook)

Cum a fost ca observator de vot in diasporă, în Olanda

A fost exact cum așteptam fie, o experiență care m-a convins se pot întâmpla lucruri bune atunci când oamenii se mobilizează și nu li se pun bețe în roate. Am văzut deschidere, onestitate, transparență și profesionalism – atât față de mine ca observator, cât și față de proces – ceea ce face vreau repet experiența și îi încurajez și pe alții voluntarieze și ei ca observatori, sau chiar facă parte din membrii consiliului.

Tot ce povestesc aici e o imagine parțială, fără opinii politice, și fără știri sau nereguli senzaționale dat fiind că am observat o zi din trei în turul 1.

Amsterdam în loc de Diemen

Am fost observator în Amsterdam, unde în doar câteva luni s-au înființat cinci secții noi care au înlocuit cozile din Diemen, cartierul în care s-a votat în mai. Din ce am auzit, organizarea de la europarlamentare și referendum a fost atât de proastă încât oamenii au stat la cozi aproape toată ziua și primarul din Diemen s-a indignat și el pentru românii care n-au reușit să voteze.

Toat secțiile au fost în aceeași incintă, la etajul unei săli de sport și evenimente din apropierea stadionului olimpic din Amsterdam. Partea bună a fost e ușor accessibil cu transport în comun, dovada fiind oamenii au venit în valuri, probabil aduși de metrou sau autobuz. Eu una m-am bucurat că n-a trebuit să facem carpool, ca în San Francisco. Ca bonus, în prima zi a venit în vizită chiar primarul din Diemen, care s-a minunat cât s-au schimbat lucrurile și a felicitat lumea pentru organizare.

La secție

Nu cred că se așteptau la observatori, cum nici eu nu știam daca o sa mă primeasca dat fiind că a trebuit să-mi scot acreditarea la imprimanta după ce n-a ajuns prin poștă. Nu știam nici la ce să mă aștept date fiind cozile din mai și reactiile ostile raportate de alți observatori care au fost primiți cu suspiciune (dacă au fost primiți).

Dar lumea a fost primitoare si ospitalieră, și în același timp profesionistă și pe fază. Am văzut deschidere, onestitate, răbdare, transparență și profesionalism atât față de mine ca observator, cât și față de proces. Președintele secției era mereu in priză și era clar că lumea îi respecta cunostintele si autoritatea. Am văzut și femei în subordine foarte bine pregătite și cu o organizare ireproșabilă. Când era gol oamenii mai povesteau intre ei, si la un moment dat am împărțit și dulciuri (soră-mea mi-a zis că în ziua ei cineva a adus papanași).

E adevărat că observatorii fac treabă neplătiți, dar trebuie recunoscuți si oamenii din consiliu care și-au rupt cel puțin câte o săptămână din program la fiecare tur ca să asigure buna desfășurare a procesului și s-au trezit pe la 5-6 în weekend ca să deschidă secțile la 7. Am recunoscut o parte din personalul ambasadei de la Haga, dar restul erau, din cât am înțeles, români stabiliți in Olanda, unii mai implicați civic ca alții (ca prietenii mei din San Francisco, hello Dan & Ioana).

Desfășurare

Numărul mare de secţii de votare, extinderea timpului de votare la trei zile şi simplificarea considerabilă a procedurilor legate de listele suplimentare au redus aglomeraţia şi au dat unui număr mare de alegători posibilitatea să-şi exprime votul. – Fiecare-Vot

Aproape toată lumea care a trecut pragul s-a minunat că nu a fost coadă. Era atât de necrezut încât nu credeau că au nimerit bine. După Londra 2014, știam și eu cum e.

N-am inregistrat nereguli majore in MonitorizareVot, aplicația observatorilor, ci două curiozități:

  1. Cabinele si urnele au fost imprumutate de la Olandezi, dar cabinele n-aveau perdele și urnele erau niște tomberoane. N-a fost persoană să nu râdă (simbolism) dar Olandezii știau ei ceva: tomberonul e urna perfectă. E opac, incapator, incape in lift, poate sa fie si mobil daca trebuie! Cred că fost mai bine să imprumutam decat să reinventăm, chiar dacă legea noastra stipulează perdele. Cabinele erau suficient de private și nu afecta cu nimic integritatea votului. Cel puțin urnele noastre n-au fost transparente (?!), secțiile aveau camere care filmau urnele 24/7, și secțiile în sine au fost semnalate din stradă și accesibile persoanelor cu dizabilități – lucru destul de rar.
  2. Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezentei la Vot, SIMPV a mers foarte bine, dar unele mesaje din aplicația de pe tableta au generat confuzie. Cele mai multe întrebari erau legate de modul în care aplicația gestionează salvarea locala a datelor în cazul unor întreruperi de conectivitate ale sistemului (sau, de ex. când tableta nu avea acess la date): “S-a salvat? S-au sincronizat semnăturile?” Răspunsul era că da, se sincronizau, dar nu era întotdeauna clar.

Apropo de MonitorizareVot, nu toata lumea părea să știe că observatorii folosesc o aplicatie cu un checklist de bifat. Când au aflat, reacția a fost pozitivă și li s-a părut impresionant.

Trebuie să fac o pauză și să zic că e mega-impresionant că toată infrastructura pentru observatori e posibilă datorită donațiilor pentru Code4Romania și a efortului a zeci de membri și voluntari care lucrează la votdiaspora.ro, aplicațiile de iOS si Android, aplicația pentru managementul observatorilor de către ONG-uri, site-ul rezultatevot.ro unde s-au centralizat rezultatele și numărul de secții observate plus nereguli sesizate, ajutorul aferent aplicațiilor pe mail sau prin telefon, șamd. ca să numesc doar ce au făcut pentru alegeri.

Epilog

Mi-a plăcut să văd ce se întâmplă în spatele scenelor, și aștept cu interes următoarele alegeri la care pot să voluntariez din nou. Mi-a făcut plăcere să văd și o parte din oamenii care au ales să se stabilească în Olanda: muncitori, studenți, studenți LGBTQ, cupluri de români, români cu olandezi, oameni care își învățau copii despre cum să voteze, oameni foarte serioși, oameni distrați (care nu știu cum au nimerit poarta la avion, darămite secția de votare), oameni puși pe glume, oameni care nu au renunțat la cetățenia română deși sunt de mult timp în Olanda, o țară care nu permite dubla cetățenie decât în anumite condiții. De ce? Ei știu. Dar “ăștia” suntem.

Idei și sugestii

Ce poți să faci mai departe, la următoarele alegeri și nu numai.